Atac la baioneta, atac la poseta!

Ce s-a întâmplat ieri seară la Antena 3 şi Realitatea dovedeşte ceea ce vă spuneam în articolul precedent: există o strategie comună a lui Voiculescu şi Vântu pentru suspendarea Preşedintelui Băsescu. Şi lovesc în mine ca parte a acestei strategii. Delirul de invective şi acuzaţii la adresa mea nu va fi oprit nici astăzi, nici mâine şi nici peste câteva zile. Pentru că ei îşi imaginează că strategia de înlăturare a Preşedintelui care nu a dat roade în 2007 sau în 2009, o să funcţioneze acum în 2010. It’s not going to happen, guys!

Dacă e cineva care se îndoieşte că Vântu şi Voiculescu au o strategie şi-şi coordonează atacurile, îl invit să vadă articole de pe site-ul Cotidianului şi de pe site-ul Antenei 3: sunt absolut identice, de la conţinut, la ilustrarea foto. Aseară, şi pe Realitatea, şi pe Antena 3, se vorbea despre pantofi şi poşete, în acelaşi timp. Cum le-a venit aceeaşi idee nu pot să-mi explic. Există însă un proverb englezesc: great minds think alike :).

Dacă le spui în faţă ce gândeşti şi că ştii care le este planul, ceea ce am făcut eu ieri, în articolul de pe blog, de-aia se-ambiţionează mai tare moderatorii emisiunilor de seară să arate că „ştim ce avem de făcut: nu o să-i permitem Elenei Udrea să meargă de 4 ori într-un an cu elicopterul plătit de ea. Cum îşi permite acest ministru să dea bani proprii în loc să-i folosească pe cei ai ministerului? Ruşine, Elena Udrea”. Şi-apoi dă-i cu poşetele şi pantofii la înaintare.

Îl anunţ pe domnul Dan Voiculescu că, dacă îmi pune la dispoziţie avionul personal, folosit până acum pentru angajaţii model, nu voi mai da bani de la mine pe deplasarea cu elicopterul în interes de serviciu.

Nu dacă n-aş avea eu pantofi şi genţi s-ar plăti pensii şi salarii, ci dacă oameni ca Sorin Ovidiu Vântu nu ar fi dat tunuri precum FNI. Puţină lume ştie că statul, prin AVAS, a plătit până acum 120 de milioane de euro păgubiţilor FNI şi ar mai trebui să mai plătească încă 180 de milioane de euro. Cu totul, 300 de milioane de euro din banii românilor, care puteau fi folosiţi pentru plata pensiilor şi salariilor. În schimb, trebuie plătite tunurile lui Vântu, care-şi permite astfel să finanţeze un trust de presă falimentar. SOV atacă instituţiile statului, seară de seară, pe banii românilor.

209 thoughts on “Atac la baioneta, atac la poseta!

  1. @ silverstar
    FSLI este o federaţie sindicală şi, probabil, sindicatul din care făceaţi parte este afiliat la FSDI. Aurel Cornea este preşedintele federaţiei şi este probabil să nu aibă legătură cu sindicatul din care faceţi parte.

    Cred că instituţia la care aţi fost profesor aparţine de Sindicatul Liber din Învăţământ Bacău, condusă de domnul Manole Chiriac (dacă între timp nu a fost schimbat).
    Acest sindicat are în statut, la art. 25, aşa cum anticipam:
    d) să accepte şi să ducă la îndeplinire hotărârile majorităţii membrilor de sindicat;
    e) să participe solidar la acţiunile revendicative iniţiate la nivelul S.L.I. Bacău şi al organismelor sindicale ierarhic superioare la care acesta este afiliat.
    t) să acţioneze pentru înfăptuirea hotărârilor şi măsurilor stabilite de organele de conducere ale S.L.I. Bacău.

    Este interesant că nu am găsit absolut nici o referire la acea sumă de bani. Ei nu par să vină nici din partea şcolii şi nici din partea sindicatului. Foarte ciudat. Tare îmi este teamă că de fapt acea sumă era o diferenţă de zile lucrate. Cred că nu aţi cedat jumătate, dar i-aţi dat pe toţi. Păcat că nu aţi spus atunci, pentru că aşa ceva este un lucru foarte grav, poate chiar legat de natura penalului. Foarte ciudat este că acest sindicat are o adresă, Cuza Vodă, Nr. 4, dar nu are publicat, pe nicăieri, un număr de telefon. Asta nu înseamnă 😀 că nu le-am găsit două numere de telefon, 0234 523711 şi 0234 512901. Dacă doriţi să vă plângeţi, o puteţi face.

  2. ABIA ASTEPT DISCURSUL LUI BOLSEVICULUI ION ILIESCU LA CONGRESUL TINERILOR BOLSEVICI PESEDISTI—–
    CENSE CASCA OCHII SI FA URECHILE PILNIE-VORBESTE TATUCU ILIESCU-VEZI CA SE DA POMANA PE ACOLO,TU CUM ESTI UN SUDIST POMANAGIU,AR TREBUI SA STAI CU MINA INTINSA LA INTRARE
    SE DA CENSHARES-GRATIS………..

  3. poveste cu tactica si strategie:
    frank, … stati atat de prost cu imaginatia incat va dati cu stangu’n dreptu’ … pai sa’i mai acuzi acuma pe adversarii politici de bolsevism e sinucidere curata …. acum cand 60% din populatie crede ca era mai bine in comunism … sunteti varza, nene … 🙂

  4. Trasee dobrogene, ep.2
    Sambata trecuta am facut un traseu spre cetatea Histria.
    Din E87, la Tariverde, am cotit spre Nuntasi (exista aici niste vestigii neolitice dar nu ne-am oprit). Am continuat drumul, am facut stanga, apoi dreapta si am continuat, printre lacurile Histria si Nuntasi, catre cetate. Drumul este bun, foarte putine gropi. Vara, zona asta este plina de pelicani, lebede, gaste si rate salbatice. Ajungem la cetate, de departe se vede zidul …. care, de fapt, este al cetatii romane Histria construit in sec III ad si nu cel al cetatii grecesti, mult mai intinsa. Pe google map se gaseste o schita a dimensiunilor reale ale vechii asezari. Zona a fost locuita, neintrerupt, din perioada neolitica pana la abandonarea cetatii, in sec VII ad, chiar si dupa aceea mai gasindu-se urme de locuire, mai restranse. Ca sa nu fac eu pe desteptul va dau un link:
    http://www.romancoins.ro/antica/histria.htm
    Zona unde au reconstruit cetatea romanii se afla pe un promontoriu (sisturi verzi) inalt de cca 6-7 m (in partea cea mai inalta) cu o foarte frumoasa vedere catre lacul Sinoe.
    Am vizitat termele (sunt si in interiorul cetatii si in apropierea ei), cladirile oficiale din perioada romana, basilici, piata, apoi am trecut in sectorul grecesc din cetate, zona templelor, zona portului. In privinta portului am ceva indoieli. Ceea ce apare in fotografii drept ruinele portului pare mai degraba o fosta cariera de piatra (sisturi verzi- foarte utilizate in zidaria cladirilor din zona veche, greaca) si mai putin o amenajare portuara.
    In plus, amplasarea portului in extremitatea estica a cetatii ar fi tinut navele direct in bataia valurilor marii (pe atunci nu exista cordonul litoral). Mai probabila mi se pare amplasarea portului pe latura de nord a cetatii, mult mai adapostita. Parere de amator.
    Daca urmaresti sapaturile vezi, ici colo, traseul zidului grecesc in apropierea celui roman.
    La iesirea din cetate am dat peste vreo 10 grupuri de turisti, pensionari, veniti cu autocarele de la Constanta: nemti, francezi, americani, ceva nordici, rusi. Ghizii, cam pe langa subiect, le prezentau cetatea greaca ….. de fapt romana. Dupa accentele teribile si aspect, cred ca erau ceva profesori de istorie, geografie care faceau si ei un ban. Mi-a atras atentia unul dintre ei, probabil profesor spre pensie, care, oprit langa ruinele unei basilici, le spunea americanilor, cu un accent teribil, cat se bucura ca a putut sa-i intalneasca ….. pentru ca si el e crestin !!!!!!!!!!!!!!! Va dati seama cati ani au asteptat americanii sa ajunga la Histria ca sa afle ca Gogu e crestin ?
    De la cetate ne-am indreptat catre muzeu. Aici sunt multe lucruri interesante de vazut chiar daca informatiile ce insotesc exponatele sunt insuficiente. In plus, n-ar fi fost rau daca ar fi aranjat exponatele intr-o ordine cronologica. Gasesti opaite romane, ceramica greaca, sticlarie romana, hop si un megalit vechi de vreo 8000 de ani.
    Maica-mea, jumatate grecoaica, se sparge in figuri cu cititul inscriptiilor antice grecesti din muzeu, lasandu-i cracanati pe americani. O las in pace, e momentul ei de glorie :-D.
    Plecam cu sentimente impartite. In primul rand ar mai trebui o caruta de bani si inca vreo doua generatii pentru a cerceta toata zona (portiunile sapate sunt infime), in al doilea rand ar trebui sa se miste mai vioi chiar si cu resursele actuale pentru ca nu costa enorm sa faci niste etichete, indicatoare, sa-ti organizezi exponatele sau sa ai o atitudine mai profesionala in relatia cu turistii.
    Ajungem in E87, facem dreapta si oprim sa mancam, ca de obicei, la Doi Iepurasi. De data asta ne-am hotarat sa avem grija de colesterol si am renuntat la tochituri . Am comandat mici :-D.
    Cu moralul ridicat, ne reluam drumul spre Babadag, inainte de intrarea in oras facem stanga spre Slava Rusa (sat de lipoveni). Mare eroare: peisajul este superb dar drumul …. gaura langa gaura. Intr-un final ajungem in sat, facem dreapta si, la iesirea din sat, facem stanga spre cetatea Ibida/Libida. Este considerata drept cea mai mare asezare romana de pe teritoriul RO dar s-a sapat foarte putin. Se vad cateva ziduri si cam atat.
    De la Ibida continuam 6 km, pe un drum negru, pana la Uspenia, o mica manastire ruseasca de calugari, din sec XIX. Biserica manastirii este mica dar frumoasa. In interior se gasesc moastele familiei unui imparat persan (!) care i-ar fi ucis pe toti dupa ce a aflat ca s-au convertit la crestinism. Calugarul care ne insoteste nu stie prea multe dar este incantat ca noi, romani, ne-am dus sa le vizitam manastirea. La ei altarul incepe cu un fel de cerdac (in interiorul naosului), loc unde se afla icoanele cele mai importante, si abia apoi urmeaza catapeteasma cu usile altarului. In “cerdac” femeile nu au voie numai ca maica-mea nu stie si … tusti la pupat icoane, lasandu-l blocat pe calugar. Se apropie de mine si sopteste “Nu-i voie”. Eu … pssst, psssst, maica-mea da-i si pupa icoane. Intr-un final ajunge langa noi, afla, se scuza si totul se termina cu invitatia de a ne duce la hramul manastirii, undeva in octombrie.
    Am vrea sa vedem si schitul Vovidenia, schit de maici rusoaice. Nu e departe dar ploua si riscam sa ramanem innamoliti. Iesim la sosea, facem stanga, spre Slava Cercheza (rusi) apoi spre Ciucurova si spre casa.

  5. De la valeriu, primul comentator al acestui post, si pana la ultimele aprobate, am citit foarte multe intrebari la care se asteapta un raspuns. De ce nu-i puneti aceste intrebari D-lui. Presedinte Traian Basescu? Cu siguranta el are raspuns la toate… nu monitorizeaza el tot? Cum altfel ar fi aflat despre presupusa “lovitura de stat”, nu din interceptari si stenograme, filari si servicii secrete? Cum a aflat el ca Geona facea vizite nocturne la SOV? El, presedintele, ar trebui sa stie unde-si petrec mogulii vacantele, ce amante mai schimba intre ei si bineinteles de ce nu-si platesc datoriile.
    Stimata doamna, daca tot aduceti in discutie aceste mari datorii, minore in comparatie cu cheltuielile dvs., de ce presedintele jucator nu se implica direct in recuperarea datoriilor? Institutiile statului oricum il asculta orbeste. Mai tine el cont de hartoage?
    Sau e mai usor sa taiem pensii de la niste batrani care nu pot riposta?
    Sau poate chiar presedintele are de dat niste raspunsuri legate de vanzarile anterioare?
    Nu pot sa nu remarc ca sunteti o persoana foarte deschisa, tocmai de aceea, as dori sa stiu parerea dvs. despre Roberta Anastase si ceea ce unii considera frauda la votarea legii pensiilor. Multumesc!

  6. @ cenushares
    🙂 Domnul Frank nu are parte stânga, numai dreapta. Deci şi-a dat cu dreptu-n dreptu. 😀 Interesant este că privind la domnia sa din afara eului său, apare că şi-a dat cu stângu-n stângu… Asta este însă altă discuţie. 😀