Astăzi este nevoie de un psihanalist

Unele dintre expresiile, formulările pe care le-am auzit, dar și folosit, foarte des în ultimele două luni sunt: este incredibil, este uluitor, nu-mi vine să cred, este inexplicabil etc. Toate se referă la ceea ce se întâmplă de când cu plagiatul lui Ponta și suspendarea neconstituțională, abuzivă a Președintelui țării, într-o Românie, a șaptea țară ca mărime din Uniunea Europeană, țară cu pretenții  de democrație și de stat de drept în ultimii 22 de ani.

Încep să fiu convinsă că psihanaliza este cheia explicării acțiunilor USL, pe măsură ce ieșirile lui Antonescu sunt tot mai dese, iar intențiile lui devin vizibile. Pentru a  proba corectitudinea celor afirmate, vă rog să fiți atenți la următoarele aspecte:

 – Antonescu a ținut morțiș să vină la Cotroceni, în locul Presedintelui, în timp ce Văcăroiu, după suspendarea din 2007, a avut decența să nu se mute în “așternuturile” acestuia.

– înca din prima zi în care a călcat la Cotroceni, a ținut să aibă o conferință de presă, exact cu același set-up ca și Traian Băsescu.

 – a provocat toate situațiile în care se poate implica un Președinte ales: a convocat inutil un CSAT, a dat afară consilieri prezidențiali, a angajat consilieri prezidențiali, a mers la Guvern, a chemat ambasadori străini la întâlnire, a rechemat în țară ambasadori ai României, s-a întalnit cu FMI, cu Banca Mondială etc.

Desigur, în conformitate cu criticile pe care chiar el le-a adus de-a lungul timpului lui Traian Băsescu și cu propriile evaluări ale atribuțiilor Președintelui ales, a abuzat Constituția în așa fel încât ar trebui suspendat deja de o mie de ori: a participat la miting-uri electorale, s-a implicat direct în campania de demitere a Președintelui ales, a atacat personal opoziția politică, a atacat instituțiile statului care nu acționează așa cum își dorește el, i-a atacat pe liderii Uniunii Europene , a participat la ședința de birou permanent a PNL, discutând despre schimbarea procurorului șef al DNA, a decis demiterea miniștrilor care nu au mers până la capăt cu falsificarea listelor electorale, așa cum arată și stenogramele de astăzi. Mai mult, se prezintă pe sine ca fiind Președintele României și îi ceartă pe toți cei care își permit să îi conteste această calitate, jurnaliști, politicieni etc. Comportamentul său a devenit deja subiect de bancuri. Unul dintre acestea spune că nici nu mai iese din Palat, de teamă că nu mai poate intra a doua zi.

Cel mai mult însa îmi arată că este nevoie de psihanaliză, ceva ce a tot spus în declarațiile sale din ultimele zile. Referirile la Traian Băsescu, pe care îl numește un simplu cetățean, fără atribuții, fără competențele de a vorbi despre situația din România, despre minarea statului de drept, despre referendum, despre abuzurile USL etc. Uluitoare această abordare și, dacă nu este o autoironie subtilă, ceea ce personal nu cred, pare a fi dovada faptului că fotoliul de la Cotroceni, pe care și l-a dorit atât de mult și pe care acum l-a uzurpat,  i-a luat mințile. Astfel, au ieșit la iveală frustrările mai vechi, dar și un complex puternic față de Traian Băsescu.

Spun că ar putea fi autoironie pentru că Antonescu nu a fost ales niciodată nimic, nici măcar senator, el intrând în Parlament după ce a pierdut alegerile în colegiul unde a candidat. Șef la  Senat a ajuns în urma abuzurilor USL din “săptămâna neagră” a României, când, prin încălcarea Constituției și a cadrului legal, au decapitat statul. Apoi, în doar câteva zile, s-a mutat  la Cotroceni și ne spune că el este Președintele țării, iar Traian Băsescu este un simplu cetățean!!!

Ce ne facem, că senatorul Antonescu pare serios, nu autoironic?! Cred că, până va reuși să afle “cât este halatul?”, cineva trebuie să îi explice, calm, cu blândețe, că Traian Băsescu este de fapt singurul Președinte ales al României astăzi, suspendat pentru încă vreo câteva zile și că,  din păcate pentru domnul senator, din cauza a ceea ce a făcut în ultimele două luni, el nu va fi niciodată ales în locul lui Traian Basescu.

117 thoughts on “Astăzi este nevoie de un psihanalist

  1. Analiza psihologica perfecta. Dvs dna Udrea sunteti psihanalistul excelent pentru diagnoza, dar nu cred ca ati dori sa interveniti la un tratament dar si eu il sfatuiesc pe dl C. sa apeleze la asa ceva 🙂

    PS Asa este, poate ca CA ar fi avut vre-o sansa daca devenea un adevarat liberal democrat dar asa ? nexam. 🙂

  2. Buna dimineata tuturor!
    Am citit cu mare atentie acest articol cautand sa fiu carcotasa, dar….cum sa fiu, cand toate cele explicate de Elena Udrea sunt corecte si NEpartinitoare?! Sunt corecte deoarece le vedem si noi, le simtim pe pielea noastra si platim cu varf tampeniile celor doi penibili Ponta si Crin, care s-au cocotat in “varful copacului” si, se pare ca, nu mai vor sa coboare decat cu aracnul!
    Despre Crin (Căcărău) ce sa spun, poate sa mai adaug si eu cateceva despre el! Am citit prin mai multe “ograzi” virtuale ca acest fanfaron chiar are probleme psihice si nu de acum, ci de cativa ani buni!
    -Nu mai este un secret ca EL si-a parasit sotia pe patul de moarte, comportandu-se ca un “barbat” las. Am pus in ghilimele din respect ptr adevaratii barbati.
    -Nu mai este un secret ca noaptea bea si ziua doarme….din anturajul lui se confirma acest aspect!
    -Nu mai este un secret ca el merge la psiholog (citeam undeva, ca merge la Paris ptr problemele cu capul)
    -Nu mai este un secret ca a stat internat intr-o clinica din Viena…..tot colegii lui au dat in vileag acest lucru!!
    – Nu mai este un secret ca mai are si altfel de probleme dar, va las pe voi sa le aflati…….desi targul vuieste cu ele….
    Bun! Si acum ma intreb eu asa ca omul intrebator 🙂 cum naiba ne-am pricopsit noi, tocmai la Cotroceni, cu un bolnav psihic?
    Sa intelg ca nici Ponta n-are toate doagele la butoi? Ca daca, incepem sa-l luam la bani marunti si pe asta, zau de nu-i descoperim oarece baiuri la “mansarda”

  3. Amindoi sa plateasca cu puscaria pentru pagubele aduse tari dupa ce s-au instalat cu gindul de a-l salva pe Dan Turnatorul si hotul Voiculescu …asta merita acum pedepsiti cu puscaria

  4. Am fost – si am ramas – profund nemultumit de modul in care PDL a tratat ( a se citi “nu i-a pasat” ) momentul 27 aprilie 2012. Astazi inclin sa cred ca acel moment a insemnat nu numai schimbarea unui guvern, ci a creat premisele ca multi dintre cetatenii acestei tari sa realizeze, treptat, in fiecare zi mai mult, pe propria lor piele si pe proprii lor nervi, ca sperantele lor de ceva mai bun, ceva mai bine, nu au sanse prea mari de implinire.
    Nu vreau, nu pot sa disec faptele, vorbele, celor care acum detin puterea – si includ aici si pe domnul Crin Antonescu – dar nu cred ca actiunile lor vor conserva macar asteptarile celor care…. mai asteapta, poate. Si pe cale de consecinta, nu cred ca peste doi ani, oamenii ii vor propulsa in fruntea statului. Desi, atentie : continuand politica de plata a politelor fata de oponenti si de jemanfisism imbracat in vorbe ce vor sa arate grija fata de cei multi, oamenii politici – indiferent de apartenenta – risca pana la urma sa se confrunte cu o negare din partea majoritatii celor “prosti dar multi”.
    Parerea mea.
    O zi buna, tuturor si un post scriptum :
    In conditiile in care romanii “economi” nu o sa-si repatrieze capitalurile, preferand linistea conferita de bancile solide sau investitiile imobiliare din locuri unde soarele rasare mai tarziu, faceti ceva, dumneavoastra, oamenii politici, si convingeti investitorii straini sa vina in Romania. Creati-le facilitati, renuntati la “nu ne vindem tara”. Economia, piata romaneasca, au nevoie de bani. Altfel, acea crestere economica de zero virgula ceva, va ajunge curand o crestere negativa ( ca tot se poarta expresia…)

    • Nicolae, ai dreptate, dar orice discutie azi despre orice altceva decat atacul diversionist efectuat de USL , guvern si presedinte interimar la adresa dlui Basescu actioneaza fara voia ta ca o diversiune. Deci Nicolae te rog mult, la cestiune ca sa putem retine si investitorii si sa mai facem si altele bune pentru romani.

  5. Dna Udrea,

    Mai spun ceva ceva ce este argumentat in postarile mele anterioare de aici si de pe toate blogurile unde scriu si anume:

    a) Nu este permisa modificarea regulei jocului in timpul jocului adica nu poti anula regula ofsaidului si apoi sa judeci un joc petrecut sub aceasta regula cu ea anulata, adica sa acorzi toate golurile anulate de arbitru pe motiv de ofsaid.
    Asa ceva ar schimba sensul vointei libere(asa cum precizeaza CCR ,respingand teza asa zisului boicot) a celor care prezentandu-se au spus NU.
    Acestia daca ar fi stiut ca este vorba de un cvorum mai mic, poate ca ar fi stat acasa ca sa nu ajute USL in demiterea Presedintelui demitere pe care ei nu o doreau.
    Daca s-ar respecta acest argument de bun simt uman dar si juridic, toata diversiunea listelor ar cadea ca un castel de carti de joc
    .
    b)Povestea cu listele electorale permanente este o diversiune, caci multimea cetatenilor cu drept de vot se imparte in doua,
    Vorbim despre multimea celor cu domiciliul stabil in Romania , intr-un anume loc indiferent unde s-ar afla ei cu resedinta in tara sau strainatate (altfel ne intoarcem la cetateanul legat de glie din timpul lui Ceausescu) si multimea cetatenilor cu domiciliul stabil in alta tara, evident avand drept de vot dar fiind scosi din cvorum printr-o interpretare discriminatorie a dreptului de vot, care cuprinde nu numai dreptul de a vota ci si dreptul de a fi trecut in cvorum
    In paranteza adaug ca Registrul electoral, instrument prevazut de legea 35/2008 a alegerilor parlamentare si care are in evidenta toti cetatenii romani cu drept de vot oriunde s-ar afla ei, a fost introdus tocmai pentru ca din listele electorale permanente se scot cetatenii romani cu domiciliul in strainatate.

    Asdar dl Basescu are dreptate cand spune ca in cvorum ar trebui introdusi si cei aproape 500000 despre care se cunoaste ca si-au schimbat domiciliul stabil in strainatate dar ia act ca perioada unor astfel de contestari este demult depasita ceea ce guvernul si presedintele interimar USL se face ca nu stie.

    Ca este asa o arata clar folosirea, poate a celui mai puternic instrument al deductiei matematice, care este rationamentul prin reducere la absurd.

    Daca pucistii ar avea dreptate, ar rezulta ca in cazul limita posibil teoretic in care la vot s-ar prezenta mai multi decat cei din listele electorale permanente, sa se poate realiza si procente de vot de peste suta la suta, calculate pentru a decide indeplinirea sau nu a cvorumului , ceea ce evident dovedeste ca interpretarile lor sunt eronate, sunt fortate, in timp ce interpretarea noastra este corecta caci la limita nu poate duce decat pana la procentul de 100%, in cazul in care toti cetatenii cu drept de vot, chiar ar vota efectiv.
    Faptul ca aceasta in mod obisnuit nu se intampla efectiv, nu e un argument teoretic contra celor ce spun eu, asa cum nici faptul ca pana acum nu s-a ales decat Ion Iliescu in 1990 cu 70% adica din primul tur, si ca de atunci nu mai pare ca putem realiza asa ceva, nu ar justifica renuntarea la primul tur ca fiind regula, iar al doilea doar solutia de avarie pentru a se putea totusi alege cineva, ca in orice mecanism democrat de alegeri cu prag electoral.

    c)Asadar recomandarea scoaterii din cvorum a cetatenilor din strainatate cu rezidenta acolo dar si cu domiciliul stabil acolo este o discriminare constituindu-se intr-o nelegalitate in cazul necorectarii ei imediate si desigur ca doar pentru viitor, contestatiile nemai putand fi depuse

    d) Restul recomandarilor din memorandum sunt aberatii caci chiar daca ar fi o problema cu cei care au dat domiciliul formal pentru niste cetateni romani, astfel ca acestia sa fie 10 sau mai mult pe /mp, adica nu stiu cati la o adresa cu cateva camere, adica ceva imposibil, asta nu le rapeste deocamdata CNP-ul si dreptul lor electoral imprescriptibil inafara unor cazuri clare de decadere.

    Daca cineva poate sa-mi indice o recomandre din Memorandum care ar trebui sa modifice substantial cvorumul sa o faca.

    In rest sa-l asteptam pe dl Presedinte ales, pe dl BASESCU reintors la Cotroceni. 🙂

    • Intrun text publicat de PSD ca fiind clarificari privind Referendumul se scrie negru pe alb:

      a) “Alegătorii cu domiciliul şi/sau reşedinţa în străinătate votează pe LISTE ELECTORALE SUPLIMENTARE.

      Listele electorale permanente se întocmesc pe localităţi şi cuprind pe toti cetatenii cu drept de vot care domiciliază in localitatea pentru care ele au fost intocmite (Legea 35/2008, art. 26, alin. 2)”

      Nota mea : Text corect, dar este evident vorba de domiciliul stabil si nu de rezidenti, persoane cu domiciliul temporar lucru care se extinde tuturor cetatenilor romani si nici art. 27, alin. 2 care explica cum se fac listele electorale suplimentare nu infirma cele spuse de mine si este in mod fals invocat de PSD in sustinerea falsului de mai sus.
      Orice alta interpretare adauga nepermis legii invocate

      b)Spune deasemeni PSD:

      “Alegătorii cu domiciliul şi/sau reşedinţa în străinătate votează pe LISTE ELECTORALE SUPLIMENTARE.

      În lista electorală suplimentară vor fi trecute, de către preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, persoanele care se prezintă la vot şi fac dovada că domiciliază pe raza secţiei de votare respective, însă au fost omise din copia de pe lista electorală permanentă, persoanele care votează conform prevederilor art. 8 alin. (4), cetăţenii români din străinătate care fac dovada cu paşaportul cu menţiunea privind stabilirea domiciliului în străinătate că domiciliază într-o ţară din colegiul uninominal respectiv, cetăţenii români care arată că au reşedinţa într-o ţară din colegiul uninominal respectiv prin prezentarea paşaportului simplu sau, în cazul statelor membre ale Uniunii Europene, şi a cărţii de identitate, însoţite de documentul emis de autorităţile străine care dovedeşte reşedinţa în străinătate, precum şi persoanele care votează conform dispoziţiilor art. 8 alin. (3). Persoanele respective pot vota numai în baza actului de identitate şi a cărţii de alegător. (Legea 35/2008, art. 27, alin. 2)

      Nota mea: legea este corecta si este evident vorba de cetatenii aflati in strainatate si care deci voteaza acolo daca au resedinta in respectivul colegiu uninominal extern (ste vorba de alegeri parlamentare) unii din ei aflandu-se pe listele electorale permanente, nefiind cu domiciliul stabil in strainatate strainatate, dar asta nu inseamna ca unii sau altii nu trebuie sa se regaseasca in cvorum.

      Orice instanta de judecata mi-ar da dreptate si ar infirma USL, desigur in contextul actual legislativ ca daca se schimba legea atunci este altceva.

    • Si sa fie clar daca se modifica cvorumul in minus sau in plus chiar si cu o unitate este obligatoriu sa se adauge si jumatea de milion de cetateni romani cu domiciliul stabil in strainatate, ca sa se inlature orice diecriminare.
      Cine ma contrazice? Aud?

  6. Buna ziua Doamna Elena! Aveti un nume frumos si ales, ca cel, al mamei mele! Sunt curios ce hotarare va lua Curtea Costitutionala in privinta Referendumului! Ca vad ca se trage de timp aiurea! Cu USL-ul asta Romania a luat-o la vale de tot! Euro a urcat, benzina creste ca pret zi de zi, paine la fel! Va iubesc si va respect! Cine nu intelege, aceste masuri pe care PD-L-ul le-a luat – (de taiere a pensiilor militare si alte categori, toate vor fii benefice pe parcurs , in viitor pt Romania) inseamna ca este dobitoc! Va doresc o zi frumoasa!

  7. Eu am spus mai demult ca numitul Chucky are buba la mansarda , ba am mai si afirmat ca este si fascist .
    Amintiti-va va rog ca se salutau cu apelativul “camarade” .

    Tare le mai place shaorma ….!

  8. Cred ca si-a dat toata lumea seama cat pot si de ce sunt in stare patzakinele astea 2 din USL si cata perfidie si mizerie au in jurul lor. Toate astea invelite in poleiala stralucitoare puturoasa a lui Gadea (care nici nu si-a luat concediu ca sa-i spele p-astia) si care incearca sa ni-i faca salvatorii Romaniei. Au ajuns singuri impotriva tuturor, nu mai conteaza America, Europa, Barroso e luat la misto, Merkel e nazista, toti sunt imperialisti capitalisti deodata, cursul valutar, fondurile europene, presa straina e cumparata de Basescu, toata 😀 si cam tot Universul ar trebui sa se faca ca nu vede mizeriile si manevrele josnice pe care le fac ei. Ei au impresia ca toti sunt la nivelul intelectual al lor, Ponta, Dragnea, Sova, Antonescu, acesti arhitecti ai nimicului in viata. Ar fi de ras daca n-ar face asta pe banii nostri. Pentru ei 46% inseamna majoritate, si daca ieseau 30% incercau la fel sa ne faca 5 mil de locuitori poate. Ganditi-va cum ar fi fost cu astia 4 ani.

    • Dle. Nicolaie,cu tot regretul,intotdeauna v-am apreciat,pt blindetea dv. pt tonul conciliant,desi de in majoritatea subiectelor nu cred ca suntem pe aceiasi lungime de unda,dar trebuie sa va spun urmatoarele:
      Plecati de la premise false,ilogice ,cum sa vina cineva sa investeasca,chiar roman fiind??????????
      Dv. ati investi intr-o tara unde GUVERNUL,ESTE CATALOGAT DE UN FOST MINISTRU,CA FIIND UN GRUP INFRACTIONAL DIN CARE TREBUIE SA FUGI????????? As pute fi chiar m,ai plaasitic decit am fost,dar as lungi-o prea mult,de aceea va spun fara menajamente.Nu intelegeti nimik-INTR-O TARA IN CARE CONSTITUTIA,ESTE VIOLATA SI SILUITA DE PRESEDINTELE INTERIMAR,PRIMUL MINISTRU ,MINISTRII ,PARALAMENTARI U.S.L.,spun ferm-NICI DRACU NU VINE SA INVESTEASCA,BA MAI MULT CAPITALURILE SE REPATRIEAZA,ORI NU ATI AUZIT.
      Dle NICOLAIE-Rom este un stat sub asedeiu,practic este intr-un razboi ……………………..motiv pt care va trebui sa o luam de la capat,iar si iar si iar,-PINA COMUNISTII,ODRASLELE LOR,SI CAM TOT CE A RAMAS IN URMA LUI CEAUSESCU,VA FI REDUS LA TACERE SI ELIMINAT-REGRET,ASTA-I TRISTUL ADEVAR.
      Miopia dv ,este dragalasa,dar neproductiva,PRELUNGESTE STAREA DE NEBUNIE SI ATIT.

    • In prelungirea a ceea ce a scris si spus,Doamna Udrea.
      Cred eu,ca cel putin 5 milioane de romanii au nevoie de terapie de grup,ei cei 5 milioane mai pot fi salvati.
      Elitele useliste,insa,cei 300-400 de politicieni din virful U.S..L sunt definitiv si irecuperabil pierduti.
      ACEST GRUP INFRACTIONAL,ASA CUM A FOST EL DEFINIT DE UN MINISRTRU DE INTERNE,s-au o gasa de tip mafiot,cum l-a botezat mircea geoana,este condamnat sa dispara de pe scena politica,si profeia mea ,in timp foarte scurt.
      O data romania scapata de acesti BORFASI SI BANDITI,ARE MARI SANSE SA DEVINA UN STAT CIT DE CIT NORMAL SI CIVILIZAT.

    • @ FRANK ZAPA(KING)
      Sa stiti ca si eu, ca si dumneavoastra, imi doresc sa ajungem cat mai curand la normalitatea si nivelul de civilizatie de care pomeneati.
      Va doresc numai bine.

  9. Nu trebuie sa va faceti probleme referitoare la “asternuturile” de la Cotroceni. Cu toate acestea ar trebui sa intelegeti macar in acest ceas care este starea de spirit a populatiei Romaniei. Prin masurile drastice de austeritate intreprinse de regimul din care ati facut parte; taieri de salarii, pensii sau alte masuri prin care s-a lovit in nivelul de trai, oare chiar mai credeti ca veti culege sentimente de recunostinta din partea majoritatii populatiei?
    Incercati sa va puneti macar teoretic in pielea celor care si-au facut planuri de viitor, bazinduse pe bugetul de familie si care a fost dat peste cap, de masurile abuzive, cu efect retroactiv, adoptate de catre decidenti, prin a lua de la saraci si a da la bogati…..
    Incercati sa nu mai visati cu ochii deschisi, puneti-va in locul celor loviti de aceste masuri si imaginati-va ce sentimente veti avea fata de tot ce reprezinta decidentii masurilor respective.
    Indiferent de justificari poate nu veti mai continua sa va autoamagiti , romanii nu sunt chiar atit de prosti pe cit ii credeti dvs. In timp de criza s-au cheltuit fonduri imense cu proiecte care nu erau strict necesare sau risipite aiurea in timp ce sacrificiile facute de cei care aveau de platit rate erau imense….. Poate acum veti realiza ca cerinta de solidaritate a populatiei cu decidentii a generat un efect de revolta la vederea dimensiunii sumelor risipite ,

    • Draga domnule Ovidiu … probabil ca sunteti bugetar .
      Aflati dvs ca ceea ce a facut guvernul Boc taind 25 % din salariile bugetarilor era facut de patroni in viata reala , a concurentei , cu mult timp inainte . Ba , pot spune , musiu Boc a facut-o destul de tarziu .
      Mai e ceva :
      propunerea a fost sa se taie pensiile pt 6 luni , nu mai mult . USL nu a vrut , a reclamat la CCR si aceia au decis ca nu se poate .
      (ma intreb daca Romania intra in faliment din cauza asta si se trecea pe cartele daca era mai bine , dar ma rog , asa a fost sa fie …) .
      S-a marit TVA , s-a lovit in toata lumea si pensionarii au pagubit cu mult mai mult .
      Mai am , dar deja m-am plictisit sa tot argumentez unor oameni fie pusi de antena 3 (INTACT ) sa inunde spatiul virtual , fie ca sunt simpli indoctrinati fara argumente economice ,
      cu atat mai mult cu cat intreg Guvernul BOC cu doamna Udrea aci de fata trebuiau sa scoata ceva bani si sa plateasca pt informare corecta .
      Uite ca fie din prostie fie din calicie , nu au scos bani pt comunicare si atunci i-a scos USL de la guvernare — care , mai maestre , uite ca nu-ti dau nici banii inapoi , nici nu face alte reparatii ba mai rau , ti-a scazut si puterea de cumparare .
      Prostia la PDL este imensa , nici acum nu vrea sa comunice eficient , ca in sec. 21 , uita-te pe siteul PDL si te vei convinge .
      Asa cum am spus-o si in alte locuri , pacat ca toata Romania este acaparata de USL dar sta sa-i salveze de la dezastru PDL .
      Altii nu mai sunt ?

  10. Fac si eu o precizare la legea referendumului.
    USL solicita scoaterea persoanelor din strainatate de pe listele permanente sub motiv ca vor vota pe liste suplimentare.Acest lucru nu se poate pentru ca atunci nu sar mai sti numarul total al electorilor pentru procentul de 50%+1.Ca exemplu cine nu voteaza pe listele permanente (în tara sau localitate),voteaza pe liste suplimentare în exteriot(tarii sau localitatii),altfel spus se scad de pe listele permanente si se adauga de pe listele suplimentare.Daca nu figureaza în listele permanente si voteaza pe suplimentare atunci procentul creste artificial,exp.:
    Avem pe listele permanente urmatorii electori a,b,c,d,e,f,g,h,i,j.
    Consideram ca acestia reprezinta 100%.
    Voteaza in tara/localitate=a,b,c,d,e,f,g=70%
    Voteaza în exterior(tara,localitate liste suplimentare) h,i,j=30%
    Total voturi exprimate =100%,toti electorii se gasesc pe lista permanenta,dar daca voteaza si alti electori(Q=I:M:PACEPA la
    care ponta a facut referire si pe care la scos di liste atunci prin adaugare la lista permanenta +vot rezulta =110%,ceea ce este fals.Daca prima raportare pentru 50% se referea la a,b,c,d,e, acum apare si Q care creste artificial procentul.Deci
    pe listele permanente pentru referendumul national trebuie sa fie prinsi toti electorii fie ei de oriunde dar cu cetatenie ROMANA.

    • Ai dreptate dar nu ma citeti 🙂
      Vezi ca am analizat aceasta situatie in postarea mea de mai la deal, invocand reduderea la absurd.

  11. @ Elena Udrea

    O fi “efectul de Cotroceni”. Să ştiţi că am observat şi la alţii cum Palatul Cotroceni le fură minţile, un fel de “febră a aurului”, preşedinţi, consilieri… sau ce funcţii mai sunt pe la Administraţia Prezidenţială. Foarte mulţi oameni respectabili au păşit pe porţile Palatului Cotroceni pentru a deveni la ieşire nişte… hai să nu folosesc acest cuvânt…

  12. Cineva are adresa din buletin la Palatul Cotroceni.L-o fi luat cu japca,cum a luat atatea vile….mai ca vrea si vila Dante.Poate ca vrea si palatul din Snagov….mereu se face lumina pe strada ce duce la palat si imediat se sting luminile dupa ce el pleaca.

  13. Cred ca e nevoie de un psihiatru si la Palatul Victoria. Va rog sa fiti atenti ca nu exista iesire in public a lui Ponta, fara sa spuna de cateva ori:”eu in calitate de prim ministru…”. Nu-i vine nici lui sa creada ca este prim-ministru!!!! Cat priveste pe “presedintele” Cacarau, ce vreti de la un om care a ramas de doua ori repetent, care ca profesor a chiulit cat a putut (calificativul la sfarsit de an era un “satisfacator” dat de mila sa nu fie dat afara din invatamant), iar ca parlamentar “neales” din 20 de sedinte, participa la una singura!! Ce vreti de la un om care n-a facut nimic in viata lui?!?! O CATASTROFA!

    • Asa cum era usor de prevazut,U.S.L nu se dezminte si ne arata cit se poate de limpede-se impotmoleste in propia mizerie,se inamoleste in pestilentiala mlastina politica promovata si adusa in viata romaniei,o data cu iesirea la rampa a lui ION ILIESCU,iar mai apoi perfectionata si adusa la rang de politica de stat de regimul ADRIAN NASTASE,ASTAZI UN PENIBIL PUSCARIAS,care inghite LAME DE RAS,ISI CRESTEAZA PILEA PE MIINI,SI UNEORI ISI MAI BATE SI PIROANE IN CAP.
      Prin vocea ,unei doamne al carei sotior,este mare amator de ,CARNITZA PROASPATA,TRAFICATA DE DOAMNA MATROANA MARTA,ADICA DOAMNA MANESCU,suntem informati cu totii ca U.S.L. priveste in acest moment cu dispret spre lege,iar puterea judecatoreasca,trebuie bine incalecata si siluita cu salbaticie.
      Asadar doamna MANESCU,pe un ton superior si iritata anunta rituos-NOI FACEM ZID IN FATA BRATULUI LEGII,PT CA NOI INFRACTORII FACEM IN ACEST MOMENT LEGEA.
      Grupul nostru infractional nu poate accepta ca unul de-al nostru sa raspunda pt mirsaviile si faradelegile comise.
      Dincolo de obraznicia acestei pipitze peneliste,care a urmat traseul INDICAT SI PUS LA PUNCT DE LUDOVIC ORBAN,adica MULTA ANTECAMERA IN FATA BIROULUI SEFULUI SI MUIEREA ARCURILOR SOFALELOR DIN ANTECAMERE,ar trebui sa observam ca doamna cu pricina,ne insulta I.Q. si inteligenta,cind ne spune ca,Procurorii de la i.c.c.j au procedat ilegal.
      Doamna isi inchipuie ca vorbeste cu CRIN ANTONESCU, nu cu romani,inteligenti,scoliti si buni cunoscatori ai legilor si procedurilor.Cum ia putut trece prin cap,ca procurorii intr-o asemenea speta ar putea calca legea,cum?????????
      Ca doamna MANESCU s-a descalificat definitiv si binenteles ca si-a cistigat un loc pe centura politica,nu ar fi o tragedie,dar ca niste INFRACTORI DINTR-UN GRUP INFRACTIONAL CARE A INHATAT ROMANIA,NE SFIDEAZA CU NERUSINARE,NU POATE RAMINE NESANCTIONAT.
      Marea lor neobrazare si infatuare nu se sprijina pe altceva decit pe povesti,minciuni si manipulare,pt ca mult invocatele milioane de voturi sunt de fapt perdele de fum,cacialma si petarde fumigene,pt ca invocatele milioane de voturi,nu au iesit la referendum pt a VALIDA NISTE VAGABONZI POLITICI,NISTE INFRACTORI,CARE IN SCURT TIMP VOR DA SOCOTEALA PT FAPTELE LOR.

  14. Îmi zice vecina mea (o femeie de 71 de ani) mai zilele trecute:
    ” Lucica dragă, Antonescu ăsta este vreodată treaz? Uită-te la ochii lui. Parcă e beat tot timpu’! Prima dată de când sunt, n-am votat acum …”
    Eu cred că este o unealtă oarecare în mâna lui ” dottore”.
    Cât despre referendum… se cam împleticesc săracii. Se împiedică în obstacolele puse chiar de ei! O să-i coste în toamnă.

  15. Madalina,am un text in spam,te rog daca il gasesti lasa-l la lumina.iti multumesc.

    Administrator:
    L-am recuperat. O seara buna!

    • ,GINDACII DE BUCATARIE USELISTII,FATA-N FATA CU DESANTUL AMERICAN’

      Sunt convins ca toata lumea e familiarizata cu expresia ,NOAPTEA MINTII’ si de cite ori vreau sa folosesc aceasta expresie ma opresc si spun uselist,pt ca realitatea cruda este aceasta,U.S.L. este noaptea mintii,si somnul ratiunii a trezit din somn un monstru-U.S.L si pe crin antonescu.
      Dar sa revin,zilele trecute citeam pe blogul unui cetatean bine cunoscut pe acest blog,CU NICK-UL bibliotecaru,un atac murdar,si cit se poate de idiot la adresa politicilor generate de elita politica americana,atac plecat din ………….NOAPTEA MINTII’asa cum au plecat si altele,la adresa unor inaltii demnitari U.E. FMI si la adresa unor politicieni germani,atacURI,CARE IN PREZENTA CELOR INVOCATI S-AU TRANSFORMAT IN NISTE PLECACIUNI,UMILE,PUPATURI DE MIINI SI SLUJ.
      Iata ca diplomatia americana,trimite un ministru secretar de stat,sa-l mustruluiasca pe recrutul neinstruit VICTOR PONTA ,si sa-i aminteasca ca:
      ,este mai aproape de cit isi isi inchipuie de celula lui adrian nastase,in calitate de locatar’
      Abia astept sa vad reactiile ,GINDACILOR DE BUCATARIE,GEN BIBLIOTECARU,abia astept sa vad ce mai poate debita NOAPTEA MINTII’ care i-a cuprins pe acesti ipotenti gindaci,obisnuiti sa umble pe intuneric prin cele mai insalubre spatii,canale si incaperi.
      Sunt de-a dreptul incintat,si ma pregatesc pt iesirea ridicola a lui CRIN VIOREL LAURENTIU ANTONESCU CACARAU din ciclul de ieri ale prostului clasei,care dupa ce a fost bruftuluit de toti baietii clasei si pus pe fuga,la adapostul distantei,spune mascari inimaginabile.
      Trompetelor si pupincuristilor uselisti-ANTIAMERICANI,ANTIEUROPENI,SI MARI IUBITORI DE POGROMURI EVEREIESTI,le spun cit se poate de limpede-ATI COMIS GRESALA VIETII VOASTRE……………

    • @ FRANK ZAPA[KING]

      Elita politică americană 😆 😀 😆

      Vai ţaţo, nu mă-nebuni… Parol? 😆 😀 😆

      A plăti rebelii într-un stat pentru a dărâma un guvern autoritar cu o politică cu partid unic, dar legal (că ei au cam aceiaşi formă de guvernământ ca şi noi “Unitary semi-presidential constitutional republic”… sau asta nu vă spune la şcoala de partid), aşa cum este de obicei în statele din zona islamică… o fi lovitură de stat? Încălcarea suveranităţii? Nuuuuu, este elita politică americană… 😆 😀 😆

      Şi ce vrea elita politică americană. Vrea ea ceva petrol? Nuuuu, niciodată, doar să ajute cetăţenii, democraţie… d’astea. Are politica americană legătură cu susţinerea Israelului în conflictul cu Siria? Nicidecum, drepturile omului… alea alea…

      Ia vedeţi, inteligenţa voastră… nu cumva “lovitura de stat” pe care domnul Băsescu spune că a dat-o USL nu a fost finanţată tot de elita politică a americanilor? Nu de altă, dar atunci dacă nu-şi dă domnul Băsescu singur demisia, poate ne trezim cu ceva rachete făcând pagube colaterale… Şi ele vor pleca chiar de la Deveselu…

      Apropo, văd că aveţi reflexe de la Antenele lui Voiculescu cu Noapte Minţii… Îmi pare că de fapt v-a trimis Voiculescu sub acoperire? 😀

    • @ ion adrian

      Domnule Sebastian,
      Aveţi haz… 😀 Nici nu ştiţi… Vedeţi câte puncte puncte scriu şi eu… citiţi printre ele. 😀

  16. Listele=DIVERSIUNE.”Grupul infractional organizat”doreste sa castige timp pantru un nou PUCI,de data aceasta asupra CCR.Doresc sa-i puna in discutie pe anumiti judecatori,apoi ii suspenda si numesc in locul lor altii desemnati de cei”256″si de CACARAU.Chear nu exista o institutie a statului sa-i opreasca pe acesti MAFIOTI?

  17. Sunt unul din functionarii carora li s-au taiat veniturile. Nu a fost placut deloc pentru nimeni , dar, trebuie privita situatia ceva mai departe de propria persoana. Nu am iesit in strada sa dansez ,,pinguinul” nici nu mi-am catalogat presedintele ,, javra ordinara ” pentru ca este presedintele tarii mele ales pe un mandat de 5 ani ..punct Nu comentam daca usl-ul astepta alegerile si castigau -toate datele sociale confirmau ca va fi un puternic vot negativ fata de pdl .dar, ca acesti mascarici sa ne considere pe toti niste idioti este prea mult si pentru un om rabdator ca mine ! Un lucru de altfel simplu s-a intamplat – avem informatii, mai citim ceva drept constitutional , comunitar ..civil ..etc si nu ne puteti prostii nerusinatilor! Dati-va demisia..pentru ca Eu , voi transmite din priceperea mea modesta la inca 10 persoane ..iar din cele 10 macar una v-a transmite altor 10 .. plecati imediat pana nu distrugeti tara asta pentru interesele voastre ordinare. Sunteti bolnavi .. intrati in sevraj ca drogatii la gandul ca se intoarce D-ul Basescu la Cotroceni . Da D-na Udrea ..sunt bolnavi de putere . Cineva posta mai sus o replica a lui Ponta .,, Eu sunt primul ministru al Romaniei “( repetitie obsesiva) sigur ca nici lui nu-i vine sa creada ce functie ocupa cand era un nimeni .

  18. Dna Elena Udrea, daca pe vremea lui Ceausescu spuneai ca Presedintele tarii (respectiv Nicolae “Ceasca”) e paranoic, bolnav de putere – INTRAI TU “PE BUNE” LA BALAMUC SE GASEAU PSIHIATRII POLITRUCI care te declarau “NEBUN-cu tulburari de comportament” si iti puneau camasa de forta ca sa te “saturi” sa-ti critici PRESEDINTELE pasamite “genial” si avand 99% la suta din voturi (la mascarada alegerilor falsificate in comunism).
    Crin Antonescu este intr-adevar “imbatat” de putere, de felul in care se comporta pupincuristii damboviteni din jurul lui care il lingusesc fara limite si care il imping sa se considere “infinit” mai bun decat Basescu sau Vacaroiu.
    OBIECTIV insa fata de Nicolae Vacaroiu, Crin Antonescu are
    un avantaj electoral: la 22 noiembrie 2009 totusi pe numele lui -fiind candidat la Presedintie in turul intai – au fost aproape
    2 (doua) milioane de voturi, respectiv 20% din electorat. Vacaroiu nu a candidat NICIODATA uninominal!
    Ceea ce puteti face insa, cred cu efect maxim, este sa apareti cu o pancarta individuala la Cotroceni (in fata statuii Leul”) cu inscriptia: “Dle Crin – sunteti DEJA BOLNAV DE PUTERE”!
    S-auzim deci, mai degraba, numai de bine!

  19. ” Şi ce vrea elita politică americană. Vrea ea ceva petrol? Nuuuu, niciodată, doar să ajute cetăţenii, democraţie… d’astea. Are politica americană legătură cu susţinerea Israelului în conflictul cu Siria? Nicidecum, drepturile omului… alea alea…”
    Daaaa! Nu are nimic de a face cu gazele de şist…. nici cu F16… absolut deloc…Gâgăştain n-are treabă cu amestecul în afacerile interne ale României, naaaa! Ce sunteţi nebuni? Cum să se introducă el acolo? Ce-i mecanic?
    Atâta laşitate şi viermuială ( şi dintr-o parte şi din cealaltă ) nu a existat decât în vremea fanarioţilor! Bleahhh! Mă duc la piaţă să-mi cumpăr nişte lămâi verzi!

    • Anii de zile,in perioada guvernarii BOC ,eram bombardati de cele trei trusturi inregimentate in ARMATELE PROPAGANDISTICE ALE U.S.L. cu emisiuni live din incinta unor super marketuri,emisiuni in care cite o zapacita de ,FATUCA,CARE PT CITI-VA EUROI,ne explica cum fata de luna precedenta pretul la KIVI,a crescut cu o,oo3 bani.
      Ei ,si ce sa vezi,vremea a trecut,si uite-i pe fostii opozanti,adica un grup infractional,astazi ajunsi la putere.
      Si ce sa vezi??????????????Din grilele de programe ale celor trei trusturi ticaloase au disparut emisiunile cu pricina.Ce daca pretul benzinei a luat-o razna si scoate bani grei din buzunarele romanilor??????????
      Ce conteaza ca ratele a milioane de romani datorita ratei de schimb leu-euro ii seaca pe romanasi??????????
      Ce daca pretul alimentelor,in special produsele din care si derivatele au zburat in sus???????????
      Nu mai conteaza-FETITELE DE LA ANTENE ,ROMANIATV SI RALITATEA,sub directa supraveghere a matroanelorDANA GRECU,ORI CORINA DRAGOTESCU,DEFILEAZA ALATURI DE MAZARE IN COSTUME DE BAIE CIT MAI MINUSCULE,IN HAITA,IN HAREM,NICI NU MAI CONTEAZA.
      Aceasta lunga introducere are de fapt un singur scoip:
      ***

    • @ FRANK ZAPA[KING] 12/08/2012 at 09:35

      Una peste alta, v-am prins că sunteţi de-a lui Voiculescu, se vede că aveţi şcoala lui Ciutacu, Gâdea, Badea… Acum că sunteţi deconspirat, ce sens mai are să continuaţi. Mergeţi la Antene şi recunoaşteţi că aţi fost dat pe faţă şi nu mai puteţi continua.

  20. Daca si-a neglijat sotia in timp ce era bolnava, este un lucru ingrozitor. Desi dupa comportamentul acestui om, m-a face sa cred ca totul ar fi fost posibil, va rog foarte mult sa nu faceti afirmatii doar din dorinta de-a ponegrii pentru ca acesta metoda au aplicat-o tot timpul USL-istii cu scopul de-a nu se mai putea distinge albul din negru si de-a fi totul GRI deoarece in zona gri se simt Ei cel mai bine, in zona gri se poate dezvolta Coruptia fara probleme. Din acest motiv, va rog foarte mult sa nu intrati in acest cerc vicios, nu mai vreau ca noi simplii votanti sa votam raul cel mai mic, (este ingrozitor) ci sa ajungem sa votam pe cei mai buni dintre cei buni. Va rog mult sa continuati sa mergeti in aceasta directie si sa spuneti ce este bine si ce este rau doar cu argumente reale si nu populiste, pentru ca trebuie ca aceasta tara sa se curete odata de atata mizerie. Daca politicul se curata indraznesc sa spun de mocirla, restul merge de la sine si ar fi extraordinar deoarece aceasta tara are mult potential din toate punctele de vedere, mari resurse si umane si naturale…URASC, URASC ,URASC MINCIUNA!!! Sant un roman cinstit si sant convinsa ca sunt MUUUULTI la fel ca mine care mai spera ca aceasta tara se poate pune pe picioare.

  21. Gadea isi joaca prost rolul.Ciutacu are rol de fraier,isi joaca bine rolul.Badea este isteric….Banciu e cel mai tare,cand vrea.Mai zice si el bazaconii.

  22. Cred ca nevoia de psihanalisti este veche si de un parexemplu:

    P.P. Carp refuza sa mearga la înmormântarea lui Maiorescu motivând: „Nu-i fac porcului o politete pe care nu mi-o mai poate întoarce.“
    Camil Petrescu afirma cu seninatate ca „Sadoveanu este o gluma în literatura româna“,
    iar Lovinescu îl încondeiaza pe Camil în jurnal: „maniac…, groaznic de megaloman si agresiv“.
    Pentru Arghezi, Nicolae Iorga este „un mos pârtag“.
    Pe Lovinescu, poetul îl defineste cu o metafora: „Îi este greu morcovului sa faca fragi“.
    Nu tot atât de suav este Arghezi cu confratele mai tânar Beniuc, care se împauna nu doar cu faptul ca stie sapte limbi si ruseste (Blaga înlocuise ironic pe „si“ cu „dar“), ci si ca e mot. Îl gratuleaza cu formula „mot de cacat“.
    Mai socante sunt etichetarile si „exercitiile de denigrare“ ce au rasunat în „deceniul gol“ (1990-2000) de la o tribuna de mare audienta care era emisiunea muzical-politica a lui Iosif Sava: „tinicheaua Calinescu, Arghezi – Marele Zero, Noica – autor de tâmpenii cu româneasca în final. Li s-au vazut la TV maselele de minte când spuneau vorbele astea“ –

    Mda, neam de pripas. 🙂

    • Dar se vad de astea si la alte neamuri de pripas :

      Îmi permit sa-i reamintesc eu câteva. Voltaire îl caracteriza pe Rousseau: „acest sarlatan mincinos si gol; acest câine de vânatoare artagos si rautacios.“ Astazi, se „privesc“ fata în fata în linistea eterna de la Panthéon. Rimbaud era pentru Leon Bloy „un avorton care se pisa la poalele Himalaiei“, iar Baudelaire se arata îngrozit de George Sand: „G. Sand e proasta, greoaie, vorbareata. Nu ma pot împiedica sa ma gândesc la aceasta stupida creatura fara un anumit fior de groaza.“ Bataille spunea ca Breton este „o batrâna basica religioasa“. La rândul sau, André Breton nu-l iarta pe Anatole France nici macar în ceasul tuturor iertarilor: „Pentru a-i închide cadavrul trebuie golita una din cutiile de pe malurile Senei, pline de carti vechi pe care el «le iubea atât de mult» si sa se arunce totul în Sena. Nu mai trebuie ca acest om sa produca praf, macar cât e mort“. Jacques Prévert despre Montherlant: „un cur care se ia (se da?) Grande de Spania.“ Robert Desnos îl considera pe Prévert „un putregai de care nu se pot atasa decât câteva femei gata sa nasca, în absenta monstrilor“. La moartea lui André Gide, Paul Claudel rasufla usurat: „Moralitatea publica are de câstigat din asta (din moartea lui Gide – nota mea C.C.), iar literatura n-are mare lucru de pierdut“. Delicatul Albert Camus îsi exprima scârba fata de Paul Claudel: „acest batrân avid napustindu-se spre Sfânta Masa pentru a înfuleca onoruri… Ce mizerie!“ Céline vedea în Sartre o „satanica marunta parsivenie îndopata cu cacat“, iar Eugen Ionescu îl „încorona“ pe acelasi Sartre „rege al dobitocilor“. Distrugatoare, datorita ironiei fine, este si sentinta lui Jean Paul Sartre vizându-l pe François Mauriac: „Dumnezeu nu e artist, nici Domnul Mauriac.“

      Unele sunt totusi doar exercitii pamfletare dar altele…bleah , niste jeguri. 🙂

      Si uite asa, sac, nu voi cita sursa, dar nu-mi apartine textul ,deci nu fac ce a facut ala de se crede PM si cand sta pe oala, ca Cacarau se crede Presedinte mai ales cand sta pe vine in poiana din fundul gradinii, cu frunzele de nuc la indemana 🙂

  23. Dl Lucian Croitoru , ce pierdere pentru aceasta tara ca nu a fost lasat sa fie PM publica, nu stiu unde ca eu am primit studiul pe net si desi el nu permite reproducerea studiului voi reproduce doar foaia de cap si sumarul,(bolduirea imi apartine) ca sa vedeti si voi ce minte am pierdut in 2009:

    JAFUL vs. “DREPTUL DE A NU MINȚI”
    Lucian Croitoru
    8 Iulie 20121

    Opiniile prezentate în această lucrare aparţin în întregime autorului şi ele nu implică sau angajează în vreun fel Banca Naţională a României.
    Reproducerea acestei lucrări fără permisiunea autorului este interzisă, iar utilizarea datelor în diferite lucrări este permisă numai cu indicarea sursei.
    Am primit comentarii utile de la Virgil Stoenescu, Amalia Fugaru, Adrian Vasilescu, Răzvan Stanca, și Ioana Muntean, cărora le mulțumesc.
    1 Acest studiu a fost finalizat pe 8 iulie 2012, iar citatele din Raportul pe Mecanismul de Cooperare și Verificare al Comisiei Europene au fost introduse ulterior.

    SUMAR
    În iulie 2012 au apărut semne că în România libertatea politică s-ar putea deteriora. Aratăm că aceste semne reflectă un deficit substanțial de libertate economică, cu rădăcini adânci în drepturile de proprietate precare și în corupția înaltă. Deficitul explică atât lipsa domniei legii, cât și faptul că mulți oameni au fost nevoiți să se bazeze pe stat pentru a avea un loc de muncă. În mod particular, numărul celor dependenți de redistribuire (în principal salariați, pensionari și asistați din banii publici) a devenit nesustenabil de mare.
    Numărul votanților dependenți de redistribuire care efectiv votează a devenit mai mare decât numărul celorlalți votanți. Ei îi votează pe politicienii care promit conservarea redistribuirii sau creșterea ei, și nu pe cei care încearcă să reducă excesele. Astfel, redistribuirea excesivă pune bazele pentru “tirania majorității”.
    Tot mai mulți oameni dependenți de redistribuire ajung să se considere nu atât proprietarii drepturilor de redistribuire stabilite prin lege, cât mai ales proprietarii valorilor acelor drepturi.(nota mea: teoria asazisului drept economic castigat) Din această cauză, mecanismele de corecție a exceselor nu se pot utiliza sau se utilizează prea târziu, deoarece par nelegitime.
    În studiu se arată caracteristicile publicului votanților dependenți de redistribuire și mecanismul prin care acesta poate ajunge să accepte, chiar dacă fără să aplaude, reducerea libertăților politice dacă aceasta este soluția pentru evitarea reducerii venituilor din redistribuire. Deoarece nu există compromis între veniturile din redistribuire și libertatea politică, pe termen mediu-lung veniturile din redistribuire vor scădea, astfel că dependenții de redistribuire se vor întoarce, în cele din urmă, împotriva politicienilor care susțin redistribuirea excesivă.
    Fără creșterea libertății economice prin îmbunătățirea drepturilor de proprietate, prin reducerea corupției și prin reducerea dependenței de redistribuiri, nu este decât o chestiune de timp până când libertatea politică se va deteriora.

    Aici, dle stangist Biblio , as vrea sa aud un comentariu bibliosofistic 🙂

    • @ ion adrian 12/08/2012 at 12:15

      😀
      Domnia voastră aţi citit textul pe care l-aţi postat?
      Mi se pare absurd să daţi copy/paste la un articol inclusiv cu antetul “Reproducerea acestei lucrări fără permisiunea autorului este interzisă”. Aveţi acceptul domnului Croitoru să-l puneţi pe acest blog?
      😀

    • @ ion adrian 12/08/2012 at 12:15

      Am citit articolul fără să am acces la studiu, ceea ce este nu minus de la bun început. Domnul Croitoru se sileşte să pună în cuvinte pompoase, dominate de cuvântul redistribuire, fără a spune mare lucru. Ba mai mult, se ajunge la forme absurde, cum ar fi “caracteristicile publicului votanților dependenți de redistribuire”. Ce public au “votanţii dependenţi de redistribuire”, că doar nu sunt actori sau jucători de fotbal, şi mai ales… de ce m-ar interesa caracteristicile celor ce urmăresc votanţii dependenţi de redistribuire.

      În sfârşit, sunt convins că domnul Croitoru nu poate să priceapă faptul că şi domnia sa este un dependent de redistribuire. O fi BNR independentă, dar în lipsa statului nu ar exista, nu este chiar o firmă privată cu acţiuni pe bursă. Este la fel de independentă ca sistemul de pensii sau sistemul de asigurări medicale. Eu i-aş sugera să înţeleagă exact ce este acest concept al “redistribuirii” pentru că nu-l înţelege.

      Din punctul meu de vedere, acest articol al unui fost viitor premier… un mare bullshit.

      Interesant ar fi fost ca domnul Croitoru să ofere măcar nişte cifre, dacă nu a făcut măcar un link la lucrarea despre care vorbeşte. Lucrarea la care face referire este cu siguranţă cu mult mai interesantă decât acest articol.

  24. in ziare.com

    Uite mincinosul de la CCR! (Opinii)

    Cineva minte la CCR. De ingheata apele. Cum o face? Foarte bine. Folosindu-se de ceva ce stapaneste foarte bine: codarea sau omisiunea, folosindu-se de limbajul juridic.

    De ce zic ca avem un mincinos la Curte – de fapt, mai multi? Pentru ca nu se pot contrazice mai multi oameni, spunand lucruri opuse, si sa aiba dreptate toti. Unul minte. Sau mai multi.

    Despre ce e vorba? E vorba de celebra “erata”. Completarea deciziei Curtii cu paragraful prin care se cereau doar listele folosite la referendum, operatiune simpla, prin care, practic, Traian Basescu se putea asigura ca ramane presedinte.

    Trei judecatori de la CCR – Ion Predescu, Acsinte Gaspar si Tudorel Toader, toti numiti de USL, au contestat erata. Ceilalti 6, nu. Sau au contestat-o oare?

    Hai sa ne uitam ce a zis Predescu. A spus ca nu a fost cvorum pentru trimiterea eratei. Stati, domnule Predescu, problema nu e aici. Problema e asta – in decizia initiala, cea votata de toti, pentru care era cvorum, exista paragraful asta, erata asta? Daca da, de ce nu a fost trimis, falsificandu-se astfel o decizie a Curtii Constitutionale?

    Intelegeti? Predescu si ceilalti 2 nu au spus vreodata “paragraful ala nu exista, nu e nicio erata”. Ei doar spun ca da, nu a fost trimis paragraful, desi exista, dar completarea nu era permisa cat timp nu erau toti judecatorii.

    Cu alte cuvinte, ca a fost o frauda, ceva penal (omiterea unui paragraf decisiv), insa ea trebuie reparata doar in plen. Cu si mai multe cuvinte, poti sa falsifici ceva netrimitand un act, dar n-ai voie sa respecti decizia initiala de transmitere a actului, pana nu vin toti din vacanta.

    Atunci, poate ca mint ceilalti 5 judecatori, cei care au decis sa se trimita erata, intrucat exista un fals? Poate ca au inventat ei un paragraf.

    Problema e asta, fara erata respectiva, inseamna ca “omori” vreo 2 milioane de cetateni romani, adica pe aia care au domiciliul in strainatate. Cu alte cuvinte, au dreptul sa voteze, n-au dreptul sa fie numarati. In plus, fara erata, dai peste cap Romania, numarand ceva ce nu poti numara, dupa ce ai organizat un referendum pe anumite liste pe care nu le mai recunosti acum.

  25. Acum daca ma gandesc mai bine la obsesiile politice ale celor doi, nu stiu daca ce va zic este psihanaliza, dar cred ca
    dl VP se crede PM si cand sta pe olita iar dl CA (cacarau) se crede Presedinte, mai ales pe vine in fundul gradinii scobindu-se in nas si sortand frunze de nuc dupa marime si consistenta. 🙂

    • Unde a ne-a dus ,NOAPTEA MINTII USELISTE?

      Va mai amintiti ,greva parlamentara ,uselista si explicatiile cretine oferite de uselistii lui ponta si antonescu?????????
      Vi-i amintiti de derbedeii platiti de voiculescu ,in frunte cu mircea dogara ,rares manescu si altii,vre-o 150 de toti,care cu o neobrazare incredibila se credeau poporul roman?????????
      Vi-i mai amiontiti pe derbedeii si infractorii bloggeri care incercau sa ne explice cum sta treaba cu democratia,protestele si strada????????
      Toate aceste facaturi si falsuri,au iesit din NOAPTEA MINTII,din capetele tuguiate ale unor infractori dornici sa scape de bratul legii,de datul cu subsemnatul pt hotiile si praduielile facute.
      Ei toate astea,pomenite sunt parfum ,pe linga ce a urmat de la inceputul lunii mai incoace.
      Dupa ce au fost executati politic,pres. rom. presedintii camerelor ,avocatul poporului si foarte multi alti conducatori din institii ale statului,iata-ne in fata unui adevarat genocid:
      ,IN JUDETUL GORJ IN DOUA SAPTAMINI AU MURIT 40.000 DE ROMANI,TOTI CU DREPT DE VOT,SI CU TOATE ACESTEA JUDERTUL GORJ INREGISTREAZA O RATA DE PARTICIPARE LA REFERENDUM DE PESTE 78%-Iata ce poate produce noaptea mintii,atunci cind noi oameni normali dormim,si punem ratiunea in cui.
      Va puteti imagina ca LIVIU DRAGNEA ,dintr-o data a avut un puseu de ura ,si i-a venit asa dintr-o data sa omoare peste doua milioane de romani,asa ca sa dea bine la cifra si cvorum?????Oare de ce i s-o fi pus pata lui dragnea pe atitia romani,care au stat acasa si nu au iesit la vot??????
      Tot din ciclul ,FILOZOFELI MACABRE,un militian ,un servitor,o cirpa care serveste interese useliste,un chestor oarecare,ajuns chestor stim cum,pt a-si multumii stapinii,dintr-un condei ii trimite la cimitir ,asa din plictiseala pe vre-o 475.000 de romani,ca deh ,el nu-i fiste cine-ESTE CHESTOR IN POLITIA ROMANA.
      Si tot in tara unde noaptea mintii guverneaza ,DOI MINISTRII ,AMINDOI LA INTERNE FUG DISPERATI PT A NU FI INGHITITI DE GRUPUL INFRACTIOPNAL AFLAT LA PUTERE ,GUVERNARE IN ROM.
      A-ti mai auzit asa ceva in vre-o tara din U.E.? AMERICA.CANADA AUSTRALIA??????
      Nu pt ca in Rom ,in tara in care noaptea mintii a pus stapinire pe tara,PUTEREA ABSOLUTA,ADICA EI SUNT PUTEREA CEI DIN NOAPTEA MINTII,NU RASPUND ATUNCI CIND CHESTIONATI DE FARADELEGILE COMISE,DE ABUZURILE PE FATA ,PT CA EI GASCA DE INFRACTORI SI BORFASI AJUNSI LA PUTERE SE CRED A FI ZEII RAULUI DIN HADES,DEASUPRA TUTUROR.
      Si totusi,ca un trasnet,a cazut ieri stirea ca PHILIP H. GORDON ,INTEMPESTIV VINE IN ROM SA-I INTREBE PE BORFASI:
      De ce ati distrus democratia si echilibrul intre puterile statului de drept?
      Ce si-au inchipuit cei doi gindaci de bucatarie-PONTA SI CRIN????????
      Ca intr-o tara cu baze N.A.T.O. unde urmeaza instalarea unui scut antiracheta vital,doua jeguri,doi imbecili pot schimba,asa peste noapte raportul de forte si vectorii de putere.
      Doar din NOAPTEA MINTII PUTEA RASARII ASA CEVA.
      Asa ca ,CEI DOI GINDACI VOR FI STRIVITI,NU DE BICIUL LUI ATILLA ,CI DE CEL AL UNCHIULUI SAM.
      Cineva ar trebui sa le spuna celor doi gindaci,ca,in liniste de minunta sa revada ultimele doua saptamini din viata altui gindac,NICOLAIE CEAUSESCU.
      Pt ca au multe invataminte de tras,macar acum in ceausul al…………

  26. Dupa ce in ROM. comunismul si cei 45 de ani de comunism au fost condamnati si regimul COMUNIST DECLARAT UN REGIM CRIMINAL SI ANTINATIONAL,DESI IN DECEMBRIE 1989 PARTIDUL COMUNIST AVEA PESTE 4,5 MILIOANE DE MEMBRII SUSTINATORI AI UNUI REGIM CRIMINAL,care asuprea fara mila alte 19 milioane de romani,stau si ma intreb:
    Cum va trebui sa-i judecam noi romanii pe cei 256 de parlamentari,care au votat pt lovitura de stat din luna iunie?
    Cum si unde ii putem incadra pe cei peste 110 parlamentari din UNPR.UDMR SI CITI-VA DIN PD-L,care in urma cu un an votau toate legile propuse de guvernul boc,iar in iunie tot prin vot,ei isi renegau propiile voturi,si amendamente si votau pt suspendarea pres???????????
    Pt ca pina vor ajunge material de stduiu pt istorici,trebuie sa aibe loc si o judecata a votantilor,a celor care le-au pus puterea in mina prin vot.
    Si ar mai fi ceva de judecat:sustinatorii USELISTILOR,AI INFRACTORILOR,CARE DE FAPT SUNT COMPLICII LUI DRAGNEA,PONTA,ANTONESCU MANOLIU,DAN VOICULESCU ETC.
    Ma intreb societatea romaneasca in intregul ei cum ar trebui sa reactioneze????????????

    Oare cei ca BIBLIOTECARU ,GIDEA,CIUTACU BADEA,STRIBLEA POT DORMII LINISTITI??????????
    Acesti GRAJDANI,complici ai unui grup infractional,care jefuieste Rom. pot dormii linistiti,si minutele cind duc piinea la gura sa nu le tremure?????????/
    Isi imagineaza ,ce s-ar putea intimpla daca,NOAPTEA MINTII S-AR INSTALA PESTE TOTI ROMANII?????????
    Nu doar in capul lor???????????
    Eu cred ca e o tema de adinca si profunda meditatie pt toti uselistii si complicii lor,pt ca intr-un stat de drept ,INFRACTORII PLATESC ,ASISDEREA SI COMPLICII LOR,INTOTDEAUNA………..

    • @ FRANK ZAPA[KING] 12/08/2012 at 14:17

      Acum, între noi doi, că tot nu ne citeşte nimeni… sunteţi complice cu şeful dumneavoastră Voiculescu în dosarul cu pricina? 😀 гражданин Zapa?

  27. …..va pierdeti in teorii,si din pacate pe rind toate partidele care s-au perindat la putere dupa revolutie au secatuit tara,au distrus tot ce se putea distruge;ind,ec,medicina,invatamint…etc pina si familile romanilor obligindu-i pe membrii acestora, sa plece la munca in strainatate ;peste 4mil legal si inca pe atita nelegal.Majoritatea romanilor traiesc in saracie, si nimeni nu face nimik sa imbunatateasca nivelul de trai ,iar legile interpretative si taxele impuse raportat la 500 lei/luna ne desfiinteaza. Ne lipseste un CONDUCATOR , REPREZENTATIV, DE VIRSTA MEDIE, NATONALIST, CU INITIATIVA ,CINSTIT ,SA STOPEZE FURTURILE ,,CAREIA SA-I PESE DE NECAZURILE ROMANILOR ,, SA AJUTE TINERII SA-I TINA IN TARA,SI IN GENERAL SA FIE OM . CUNOASTETI UN ASEMENEA OM??????/

  28. @ Elena Udrea

    Doamnă Udrea,
    Mihai Neamţu v-a acordat la România TV o “scatoalcă” imensă. A spus ceva de tipul… “nu am nici o părere despre doamna Udrea, nu mă interesează nici blogul şi nici domnia sa”. Este ştiut că domnul “Noua Republică” are o reacţie foarte foarte foarte apropiată cu Monica Macovei, nu ştiam însă că sunteţi dumneavoastră atât de cercetată cu doamna Macovei. Aveţi atenţie, priviţi mai des în oglinda retrovizoare. Să nu cumva să priviţi în faţă concentrată la atacul USL şi cineva de la PDL să vă tragă preşul de sub picioare. Repet, mare atenţie la Monica Macovei, mie îmi este evident că vă sapă cu ceva gânduri ucigaşe.

    • Nu mai pune paie pe foc ca oricum ultimul gagiu al lui Macovei nu face multe parale.
      E destul de tolomac si Lenuta are alte treburi acum decat sa se ocupe de astia.
      Cat timp il ajuta pe Basescu si pe MRU sunt folosibili

    • ,SA COMPARAM-pt ca gindacul de bucatarie,nu mai are argumente,dar si pt ca vrea sa schimbe subiectul,asfel incit sa nu dezbatem adevaratele subiecte generate de evenimentele fierbinti care pirjolesc romania eu imi continui drumul si va invit sa comparati ce spune MIHAIL NEAMTU ,raspunzind la o intrebare cu ce spune MINISTRUL DE INTERNE IOAN RUS:
      Asadar ioan rus ,in dialogul cu INFRACTORUL URMARIT PENAL PAUL DOBRE,II SPUNE ACESTUIA CA TREBUIE ,SA FUGA DIN ACEST GRUP INFRACTIONAL,CARE ESTE ACTUALA PUTERE.
      Motivatia lui IOAN RUS,este una de bun simt,si anume:,NU VREAU SA-MI PETREC BATRINETILE IN PUSCARIE’
      Ca raspuns PAUL DOBRE spuna ca lideri penelisti,RELU FERCHESIU SI UNUL DE LA DEVA ii vor capul,si-l vor demite din functia de ministru.
      Iata prin comparatie ce spun inalti demnitari ai statului si uselisti in acelasi timp,si cu toate astea ,SARPELE BIBLIOTECARU,NU VEDE,NU AUDE SI NU STIE.
      El sarpele ,gaseste de cuviinta sa incerce o intriga mizerabila ,asa cum de fapt este si el si sa o aduca pe ELENA UDREA,in situatia de a intra in conflicte cu MONICA MACOVEI SI ,NEAMTU.
      Acum,sigur ca trebuie sa constat ca ,bibliotecaru este un idiot sadea,daca isi inchipuie ca DOAMNA ELENA UDREA,ar putea intra intr-o asemenea capcana.
      De fapt gestul ordinar al acestui mizerabil,sugereaza DISPRETUL SI FAPTUL CA O DESCONSIDERA PE DOAMNA UDREA,pt ca altfel nu ar veni cu asemenea mizerii pe acest blog.
      Pai cind CRIN ANTONESCU.il cadoriseste pe VICTOR PONTA,CU APELATIVE GEN;
      LAS,EMOTIV,NEVRICOS SI PAMPALAU-mizerabilul bibliotecaru tace,si nu spune nimik,pt ca nu-i asa-PRIN VOCEA LUI CRIN ANTONESCU A VORBIT DE FAPT VARANUL DAN VOICULESCU TURNATORUL BOLSEVIC,si de asta SARPELE BIBLIOTECARU SE TEME CA DE DRACU.

    • @ FRANK ZAPA[KING] 13/08/2012 at 00:13

      Am înţeles că aveţi voie să-l înjuraţi pe domnul Voiculescu… dar faptul că-l faceţi acum Varan şi turnător bolşevic nu vă mai ajută la acoperire. Aţi fost demascat şi ar trebui să acceptaţi şi să vă retrageţi. Un acoperit descoperit, aşa cum sunteţi în acest moment, nu mai valorează trei bani găuriţi şi ruginiţi. Doar nu aveţi cum să demonstraţi acum că nu sunteţi un agent provocator care aveţi menirea să îndepărtaţi pe toţi de pe acest blog şi alte bloguri.

      Eu mă tot miram de ce mă provocaţi să iau apărarea lui Geoană sau anumitor oameni din USL aruncând aiurea cu materii mirositoare spre ei. Acum că v-am descoperit calitatea de provocator, am înţeles cum stă treabă. Îmi pare rău că v-am dat în viaţa asta atâta atenţie. Transmiteţi salutări domnului Voiculescu, pe Bibliotecaru nu-l mai păcăleşte cu FRANK ZAPA[KING].

  29. Este foarte corect ce spunea ieri MM si anume ca daca CCR nu reuşeşte să adopte o hotărâre cu două treimi privind referendumul, aşa cum cere legea, înseamnă că nu există o decizie a CCR, iar “procedura de demitere a eşuat”.

    Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/macovei-daca-ccr-nu-reuseste-sa-decida-cu-doua-treimi-inseamna-ca-procedura-de-demitere-a-esuat_986685.html#ixzz23Ozdyd62

    Este in completarea celor spuse de mine in aplicarea principiului logic al lui Tertium non datur cand spuneam ca daca ar decide ca referendumul este din diferite cauze lovit de nulitate atunci cum Constitutia nu prevede decat valid sau invalid si cum nulitatea nu poate fi pusa in legatura cu validitatea rezulta ca intra doar in sfera invaliditatii.

    Bravo Monica cred ca nimeni nu ar putea spune ca nu esti desteapta.

    • Dupa ultima iesire a dl FLORIN GEORGESCU,IN Dex. trebuie revazut si analizat cuvintul -SUCCES.
      Succesurile dl. FLORIN GEORGESCU sparg toate explicatiile si fac praf sinonimele pt cuvintul succes.
      Da asa ,acum imi dau seama de ce referendumul a fost un succes uselist,realizez de ce POMTA SI ANTONESCU,sunt politicieni de succes si evident de ce Bibliotecaru este un blogger de succes ……….
      haaaaaaaaaaaaa,hiiiiiiiiiiiiiiiiiiisi gerogescu ca si biblio. pe unde merg sunt striviti si scosi de urechi afara……………….MARI SUCCESE…………..

    • Dupa ultima iesire a dl FLORIN GEORGESCU,IN Dex. trebuie revazut si analizat cuvintul -SUCCES.
      Succesurile dl. FLORIN GEORGESCU sparg toate explicatiile si fac praf sinonimele pt cuvintul succes.
      Da asa ,acum imi dau seama de ce referendumul a fost un succes uselist,realizez de ce POMTA SI ANTONESCU,sunt politicieni de succes si evident de ce Bibliotecaru este un blogger de succes ……….
      haaaaaaaaaaaaa,hiiiiiiiiiiiiiiiiiiisi gerogescu ca si biblio. pe unde merg sunt striviti si scosi de urechi afara……………….MARI SUCCESE…………..

    • @ ion adrian 13/08/2012 at 08:46

      Eu nu aş spune nici că este deşteaptă… pentru că este fals.

      Şi aş mai adăuga ceva care spulberă credinţele fostului procuror PCR care a învăţat dreptul pe vremea când nu exista CCR (dar tot nu e scuzabil).

      Domnia sa Macovei Monica spune:
      “”Nu ştim exact ce se întâmplă la CCR. Eu de exemplu am auzit că există pasaje, cele care scot românii din străinătate, şi care nu au fost discutate în plenul Curţii şi cineva le-a pus în hotărâre, prima, după aceea au fost cinci judecători care au făcut acea erată şi au trimis-o la Monitorul Oficial şi a fost publicată.
      (…)
      Cinci este o majoritate din nouă, deci e OK, ca să terminăm discuţia pur juridică”

      Cineva care ar cunoaşte legea, şi mă refer în acest caz la LEGEA Nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, ar cunoaşte şi că:

      “CAPITOLUL IV
      Plenul Curţii Constituţionale
      Art.50. – Plenul Curţii Constituţionale, alcătuit din judecătorii Curţii, îndeplineşte atribuţiile acesteia, prevăzute de Constituţie şi de lege. Plenul poate lua orice măsură necesară pentru buna desfăşurare a activităţii Curţii.
      Art.51. – (1) Curtea Constituţională lucrează legal în prezenţa a două treimi din numărul judecătorilor. Plenul decide cu votul majorităţii judecătorilor Curţii, dacă prin lege nu se prevede altfel.”

      Asta înseamnă minim şase şi nu cinci. 😆

    • Patul lui procust -electoratul roman si CRIN ANTONESCU-

      Suntem in fata unui fenomen unic,UN PRETENDENT LA FOTOLIUL DE LA COTROCENI,MARE IUBITOR DE PARTIDE DE SOMN,,a reusit sa cocoteze electoratul romn in pat,ocazie cu care si-a propus sa-l modeleze,si sa-l dimensioneze in functie de interesele sale meschine si parsive.
      Din nefericire pt el,ACEST PROCUST DIN SEC 21,are marele ghinion de a fi contemporan cu alti oameni care se uita la el ca la o ciudatenie si tare mi-e ca singurul care va fi dimensionat in functie de pat va fi doar el.
      Ocazie cu care ,la sfirsit probabil va ajunge la dimensiunile care i se cuvin,un pic peste 20cm.

      P.S.-pt Bibliotecaru-deja trecut prin patul lui procust,editia sec 21-omuletule,cred ca in sfirsit realizezi de ce esti atit de greu de reperat.Crin antonescu n-ar suporta ca,clonele lui sa fie mai inal;ti decit el,asa ca,sunt convins ca tu esti o varianta de cel mult 15 cm.

    • @ FRANK ZAPA[KING] 13/08/2012 at 14:47

      Vaaai nu mai pot eu de ce aţi spus, mai ales că ştiu că sunteţi propagandistul lui Voiculescu… 😆

  30. Frank , vad ca ai chef de “odir” cu Biblio:)
    Mai ti minte cum in trecut l-am luat amandoi in serios cu tetrul lui melodramatic de sinucigas ratat? 🙂 🙂 🙂

  31. Dna Udrea si dragi combatanti

    Voi prezenta o sinteza a celor deja postate pana acum de mine . Voi boldui pasajele esentiale:

    I. Ce inseamna ca CCR a respins în unanimitate toate contestaţiile şi toate capetele de cerere din aceste contestaţii?
    Considerand ca respingerea tuturor contestatiilor trebuia sa conduca pe cale logica la invalidarea referendumului ne vom ocupa doar de asa zisul boicot mult hulit de fapt doar o tactica electorala cu element principal absenta de la vot:
    Asadar unul din aceste capete de cerere a fost unul pe seama căruia USL, analiştii şi postacii săi, au strunit valuri de propagandă furibundă şi anume cel referitor la încălcarea libertăţii electorale şi a sensului unui referendum, prin boicotarea acestuia. CCR respinge această susţinere, ca neavând nici-o bază legală, căci numai o împiedicare sau o forţare pentru a te prezenta la vot şi a vota sau nu într-un anume fel, este culpabilă.

    În rest votul fiind un drept şi nu o obligaţie, participarea sau nu, exercitarea sau nu a dreptului de vot este o opţiune liberă de orice constrângere, CCR stipulând că „acest drept este inclus în Titlul II Capitolul II al Constituţiei – intitulat Drepturile şi libertăţile fundamentale, şi nu în Titlul II Capitolul III – Îndatoririle fundamentale; aşadar, ţine de voinţa fiecărui cetăţean de a decide în mod liber dacă îşi exercită acest drept. Acesta nu poate fi obligat să îl exercite sau dimpotrivă să nu îl exercite din moment ce art.30 alin. (2) din Constituţie garantează libertatea conştiinţei.”

    Şi mai spune ceva foarte important CCR şi anume că „exprimarea unei opţiuni politice poate avea loc nu numai prin participarea la referendum, ci şi chiar prin neparticiparea la acesta mai ales în situaţiile în care legislaţia relevantă impune un anumit cvorum de participare. În acest fel, se poate crea o majoritate de blocaj raportat la numărul cetăţenilor unui stat; în acest mod, cei ce aleg să nu îşi exercite dreptul la vot consideră că printr-o conduită pasivă îşi pot impune voinţa politică. Astfel, alegând să nu îşi exercite un drept constituţional, cetăţenii îşi văd realizate propriile lor convingeri prin neacceptarea, în mod indirect, a celor contrare. De aceea, neparticiparea la referendum, mai exact neexercitarea dreptului la vot, este tot o formă de exprimare a voinţei politice a cetăţenilor şi de participare la viaţa politică. Astfel cum s-a arătat mai sus, singura condiţionare este aceea că exercitarea sau neexercitarea dreptului la vot să nu fie impusă, ci să ţină de resortul intern al fiecărei persoane.

    Or, în campania pentru referendum, potrivit art.30 alin. (2) din Legea nr.3/2000, „partidele politice şi cetăţenii au dreptul să îşi exprime opiniile în mod liber şi fără nici o discriminare, prin mitinguri, prin adunări publice şi prin mijloace de informare în masă”. Partidele politice pot îndemna sau din contră să nu îndemne cetăţenii să voteze, ambele aspecte ale dreptului la vot contribuind la definirea şi la exprimarea voinţei politice a cetăţenilor. Ceea ce însă partidele politice nu pot întreprinde este obligarea cetăţenilor la a vota sau, din contră, la a nu vota, întrucât numai în acest caz dreptul la vot este golit de conţinut.

    Este adevărat că, potrivit art.2 alin. (1) din Constituţie, suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum, însă textul nu impune obligativitatea votului, lăsând cetăţeanului deplină libertate de a participa sau nu la alegeri sau la referendum şi de a-şi exprima opţiunile în modul în care consideră că este potrivit.”

    Pornind de la aceste aserţiuni indubitabile voi demonstra că prin modificarea prin scădere a cvorumului electoral la referendum este viciata şi încălcata liberă opţiune a celui aproape un milion de votanţi cu NU despre care nu ştim decât că au votat NU contribuind la cvorum, dar desigur nedorind ca Preşedintele Băsescu să fie demis.

    Nu avem de unde să ştim dacă ei ar fi participat la vot independent de mărimea cvorumului, poate da, dar poate mai degrabă nu. Putem presupune cu pertinenta ca ei au considerat ca majoritatea susţinătorilor lui Băsescu au ascutat de îndemnurile PDL şi ale acestuia privind boicotul, aşa că cei care vor vota DA vor fi foarte departe de cvorum şi aşa a şi fost, căci de la 7,5 milioane şi până la peste 9,1 milioane este ceva distanţă.

    De aceea au considerat că este loc şi pentru unii ca ei, care cu năduf să trântească un NU mare şi clar pe buletinul de vot. Desigur că dacă cvorumul anunţat ar fi fost de 8 milioane probabil că nu ar mai fi intrat în secţia de vot. Aşadar în această situaţie voinţa lor este viciata de această schimbare imorală şi nelegala a datelor impuse şi anunţate anterior referendumului. Ca să fiu mai bine înţeles voi folosi o metaforă cu referire la un meci de fotbal în care o echipă, cea care pierde, da goluri din ofsaid care sunt desigur anulate de arbitru, cealaltă echipă, cea câştigătoare, practicând jocul la ofsaid.

    Dar surpriza, căci după meci se schimba regulamentul care se şi aplică retroactiv respectivului meci, astfel ca golurile anulate din cauza de ofsaid sunt declarate valabile şi echipa perdanta devine victorioasă. Ar putea cineva în sport accepta aşa ceva? Eu cred că nu şi echipa nedreptăţita poate pe bună dreptate să susţină că dacă această nouă regulă era anunţată de la începutul meciului, ea nu ar mai fi jucat la ofsaid adoptând un alt stil de joc şi ar fi dat şi ea destule goluri din ofsaid.

    Aşadar pe lângă faptul că cei din străinătate care nu vin la vot nu mai contează dar şi cei din ţara care au votat NU au voinţă anulată. Asta este situaţia acum şi toată refacerea listelor este o nelegalitate crasă şi evidentă, cărora cei care au fost la vot şi au spus NU, i se pot opune folosind şi instrumentul juridic care cred că există şi, deigur, îl putem folosi.

    II. Al doilea aspect pe care-l abordez in aceasta analiza concluziva se refera la Diversiunea listelor electorale permanente şi memorandumul MAI

    Desigur ca intr-o tara mai normala cum eram in 2007 suspendarea si apoi demiterea presedintelui putea urma ca atunci pasii constitutionali si chiar daca era o lovitura de forta macar avea acoperirea respectarii legii si Constitutiei.
    Constatăm insa că acum s-a preferat soluţia loviturii de stat ca fiind mai rapidă, căci timpul nu mai avea răbdare cu puscariabilii USListi, de care latul se apropiase periculos.
    După toate nelgalitatile şi încălcările sau forţările de Constituţie din perioada suspendării Preşedintelui ales, după cele comise de cel interimar în permanentă şi fără nici-o jenă în campania pentru Referendum, acum după ce invalidarea acestuia este o evidentă pentru orice om ce gândeşte normal, aşa cum o evidentă este şi plagiatul dlui Ponta, se încearcă o ultimă forţare legislativă paralel cu intimidarea CCR.

    Vom explica în detaliu cum se realizează asta.

    Din punct de vedere legislativ avem câteva legi electorale pentru cele trei tipuri de alegeri locale, parlamentare şi prezidenţiale cât şi referendumul, care toate au asemănări de gen fiind legi electorale dar şi diferenţe specifice pentru fiecare tip de lege în parte.

    În toate apare noţiunea de lista electorală (permanenta sau suplimentară) iar în legea de alegere a Preşedintelui şi la referendum noţiunea de prag electoral, ca un procent minim de voturi din numărul alegătorilor pentru candidatul câştigător (la turul unu la prezidenţiale) sau de cvorum la referendum (art 5, legea 3/2000) ca un procent minim din numărul alegătorilor prezenţi la vot indiferent de cum votează.

    În cazul acestui cvorum, abia după îndeplinirea lui, se poate discuta şi despre cum s-a votat.

    Situaţia de la noi şi tactică susţinătorilor lui Băsescu de a lipsi de la vot, perfect legitimă şi corectă politic aşa cum a statuat CCR în respingerea unanimă a contestaţiilor făcute şi pe această temă, a condus la o nerealizare a cvorumului ceea ce desigur că invalidează referendumul dar şi la un raport foarte mare în favoarea demiterii, odată ce aceia care ar fi votat NU, au absentat la scrutin.
    CCR în respingerea contestaţiilor a precizat ceva de altfel evident şi anume că „Prevederile art.25 din lege stabilesc că „Listele electorale cuprind cetăţenii cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral. Ele sunt permanente sau suplimentare”, iar art.26 alin. (1) prevede că „Listele electorale permanente pentru subdiviziunile administrativ-teritoriale de pe teritoriul naţional se întocmesc de către primarul comunei, oraşului sau municipiului ori al sectorului municipiului Bucureşti, după caz, pe baza datelor şi informaţiilor cuprinse în Registrul electoral şi comunicate primarului de către biroul teritorial al Autorităţii Electorale Permanente care funcţionează la nivelul judeţului pe teritoriul căruia se află localitatea.”

    Se vede deci că sursa listelor electorale permanente ar trebui să fie Registrul electoral permanent iar în lipsa acestuia, şi el lipseşte, căci la acest capitol legea 35/2008 fiind încă nerespectata, listele se fac conform prevederilor de la art 26 mai sus citat în mod direct, fără a se mai utiliza Registrul electoral.
    De asemenea, Curtea reţine că potrivit dispoziţiilor art.17 alin. (2) din Legea nr.3/2000, „Reactualizarea listelor electorale permanente se face de către primari [..] în termen de cel mult 5 zile de la data stabilirii zilei referendumului”

    Cu alte cuvinte listele electorale permanente sunt o submulţime a listelor care cuprind toţi cetăţenii înscrişi în Registrul electoral, grupaţi pe criteriul domiciliului stabil în România, iar faptul că acest Registru încă nu există, nu înseamnă că nu se cunoaşte numărul cetăţenilor cu drept de vot ai României.

    Deasemeni listele suplimentare vor cuprinde deasemeni cetăţeni romani care vor vota în alte localităţi decât în cele unde se afla domiciliul lor permanent, adică cele unde ei se afla într-o listă electorală permanentă. Deci în concepţia acestor legi, pentru referendum listele electorale permanente cuprind toţi cetăţenii cu drept de vot şi care au domiciliul stabil în România, indiferent unde s-ar afla şi unde ar vota, pe lista suplimentară putând fi găsiţi cetăţeni aflaţi şi pe lista permanenta ceea ce a dus la apariţia riscului de vot multiplu, orice altă interpretare fiind evident nelegala şi supusă, în caz de aplicare, sancţiunii legii penale.

    Menţionăm că aceste liste se folosesc la alegerile parlamentare şi similar şi la cele locale care însă nu pun problema cvorumului şi prin extensie şi la cele privind Preşedintele (alegere sau demitere) unde însă apare şi această problemă.

    Desigur că astfel cvorumul este dat de suma cetăţenilor din aceste liste la care totuşi aşa cum a arătat şi dl Preşedinte Băsescu ar trebui să se adauge şi cei peste 450000 de cetăţeni romani cu domiciliul stabil în străinătate şi care nu se afla în listele permanente, căci în străinătate nu se mai stabilesc liste permanente, rămânând doar votul pe liste suplimentare, dar desigur că aceştia ar trebui să se afle în Registrul electoral, să conteze la cvorum şi desigur să voteze aşa cum spune legea actuală (respectiv Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.97/2008) pe liste suplimentare în circumscripţia electorală din străinătate.

    Trebuie să facem o deosebire între dreptul de vot când este cazul da cvorum şi procesul de votare propriuzisa unde se folosesc cele două tipuri de liste. Adică orice cetăţean cu drept de vot face parte din cvorum indiferent dacă este sau nu pe liste.

    Evident că alegerile reglementate de legea 35/2008 sunt de nivel naţional şi deci şi Referendumul se poate desfăşura tot după ele, dar în acelaşi timp trebuie să fim conştient că listele electorale permanente de la acest tip de alegeri vor coincide şi cu cele de la locale, căci în ambele, criteriul de alcătuire este cel al domiciliului declarat că fix, indiferent unde se află momentan cetăţeanul, deosebirea fiind în aceea că la locale nu se poate vota decât în raza circumscripţiei locale şi doar de cei domiciliaţi acolo, idem la cele parlanmentare cu referire la colegii, în timp ce la referendumul naţional, cum este cel în discuţie, se poate vota oriunde dacă nu eşti în zona de domiciliu, folosindu-se lista suplimentară.

    Desigur că la referendumul pentru demiterea preşedintelui, cvorumul este definit ca şi la alegerea să în turul I (când există un barem minimal de îndeplinit) de mulţimea tuturor cetăţeniilor cu drept de vot, căci nu poţi face o discriminare, la alegere sau demitere, între dreptul de vot cu toate atribuţiile pe care acesta îl conferă, adică şi participarea dacă este cazul, la un anume cvorum, acelaşi la demitere ca şi la alegere şi acest lucru nu trebuie să fie neapărat specificat explicit, căci ar fi nelegal şi discriminatoriu să fie altfel.

    Acesta este motivul pentru care CCR în finalul prezentării tuturor acestor argumente, pentru a nu se face confuziile care totuşi din păcate continuă a se face din neştiinţă, proastă înţelegere sau rea credinţă în permanenţă la nivelul USL şi a preşedintelui interimar, trimite în fraza omisa iniţial a fi trecută din eroare materială, pentru speţa acestui tip de referendum, la aplicarea dispoziţiilor legale ale art.2 alin.1 lit. c) din Legea nr.370/2004 privind alegerea preşedintelui şi ale art.17 din Legea nr.3/2000 privind referendumul.

    În concluzie dacă am aduna pe cei din listele permanente cu cei scoşi din ele ca având domiciliu stabil în străinătate la un acelaşi moment ar trebui să ne închidem pe cei din registrul electoral şi ca număr şi că CNP. Aşadar, în realitatea faptica, este vorba de un cvorum mai mare decât cel de la Referendumul din 29 iulie şi nu mai mic, cum eronat susţine USL, şi deci un procent sub cel de cca 46% calculat de BEC.

    Dacă după cele spuse ne uităm şi la memorandumul USL constatăm că temele date pe puncte în acesta, pot fi puse administraţiilor şi unor instituţii, dacă chiar nu ai ce face mai bun cu banii, unele putând duce chiar şi la descoperirea unor nelegalităţi cum sunt cele în care cei care au cerut cetăţenie romana stăteau formal oficial cattiva pe metru pătrat dar asta nu înseamnă că sunt azi mai puţin cetăţeni romani cu toate drepturile cetăţeneşti la purtător şi este la fel cu cei care au acte de identitate expirate, căci expirate sau nu, ei există, în timp ce cei care şi-au schimbat numele sunt în culpă doar dacă în loc de o persoană apar în liste pe ambele nume, dar rept, asemenea situaţii sunt nişte picături într-un hârdău de apă.

    Cu privire la cerinţa referitoare la persoanele decedate, la cele care şi-au pierdut dreptul la vot sau cetăţenia romana, acestea desigur că au fost luate în considerare conform legii în toate actualizările anterioare Referendumului, căci toţi din USL au declarat că s-au respectat strict legile. Persoanele care şi-au schimbat domiciliul stabil din ţară în străinătate desigur că trebuie scoase din listele electorale permanente, dar nu şi din cvorum în care cum arătăm ar fi corect ca la un referendum viitor să se introducă şi cei aproape de jumate de million care nu se mai regăsesc în listele permanente fiind domiciliaţi în străinătate în timp ce cei cu reşedinţa tenmporara în străinătate rămân în listele permanente. Oricum şi unii şi alţii trebuiesc socotiţi în cvorum, altfel făcându-se o discriminare gravă. Acţiunea de la nivel judeţean în care se implica casele de pensii şi sănătate nu are nici-o relevantă,

    În concluzie din tot acest Memorandum cvorumul real existent în 29 iulie ar putea fi influenţat cu adevărat doar în cazul unor erori masive la decese, la drept de vot, la pierderea cetăţeniei şi la cei care s-ar regăsi pe mai multe liste electorale permanente, dar numărul acestora ar fi mai mic cu siguranţă decât numărul de aproape jumate de million de romani cu domiciliul stabil în străinătate şi neluaţi în calcul pentru 29 iulie. În schimb eliminarea cetăţenilor romani cu domiciliu de rezidenţă în străinătate este în mod evident o ilegalitate sancţionabila penal care este inadmisibila şi care va ridica UE în aer.

    UPDATE: Deja lucrurile au evoluat si acesti cetateni declara ca vor actiona guvernul in justitie.

    Nota: Revin si subliniez ca ideea de baza la aceasta parte a II-a, este legata de acel Registru national care chiar daca nu exista in fapt arata clar care este spiritul si interpretarea legilor electorale si azi cand interlocutorul USList o intreba la B1, pe dna Andreea Paul care lege implica ce spunea ea si ceilalti, trebuia sa-i fie indicata legea 35/2008 privind alegerile generale(palamentare) art 21-art 26, cu atentie pe art 25 si 26:
    Adica:
    art 25 „Listele electorale cuprind cetăţenii cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral. Ele sunt permanente sau suplimentare”,
    iar
    art.26 alin. (1) prevede că „Listele electorale permanente pentru subdiviziunile administrativ-teritoriale de pe teritoriul naţional se întocmesc de către primarul comunei, oraşului sau municipiului ori al sectorului municipiului Bucureşti, după caz, pe baza datelor şi informaţiilor cuprinse în Registrul electoral şi comunicate primarului de către biroul teritorial al Autorităţii Electorale Permanente care funcţionează la nivelul judeţului pe teritoriul căruia se află localitatea.

    Asadar trebuie să facem o deosebire între dreptul de vot când este cazul da cvorum şi procesul de votare propriuzisa unde se folosesc cele două tipuri de liste. Adică orice cetăţean cu drept de vot face parte din cvorum indiferent dacă este sau nu pe liste.

    QED

  32. Ca sa vedeti ce presa bolnava misogina si obsedata avem, din toata postarea asta tot ce au retinut analistii si bagatorii de seama si astia fara meserie in general a fost fraza cu asternuturile de la Cotroceni. Si de aici da-i comparatii si analize subliminale. Astia sunt marii ziaristi, astia sunt marii analisti…Culmea e ca unele sunt femei care se preocupa de asternuturile astea ca la barbati mai inteleg, ca astia sunt primitivi, fluiera de pe schela, dar femeile n-au decat o scuza 😀

  33. Cum ia bagat voiculescu mortu-n casa lui antonescu.iats ca interimarul cacarau ,dupa ce a fost bagat sub radica de trompeta lui voiculescu in spatiul publoc-mircea dogaruincepind de aastazi voiculescu ia bagat si in scutece o informatoare,este vorba de o tovarasa de arme de-luvoiculescu vechclienta a ofiterilor de securitate,despre care,pina sj.n. prin 2006,a scris ca e vampa securista.dar acest lucru nu-impresioneaza pe cacarau,si omul ,hotRit o sngajeaza consiliera lcotroceni……….in sfirsit porumbacu isi explica prin fapte conctete apartrnenta la secutitatra comunidtsadpamnsa cristina manda. Sa fiti vigilents,voiculescu e sperios rau…….oieil

    • Ce sa fac? as vrea sa-i vad pe marii nostrii sportivi, dar nu ma pot uita la ei gandindu-ma ca cel care nu e bun nici sa le faca pantofii le da decoratii . O lume intoarsa pe dos. Bleaah!

  34. Scz. Pt greselile de redactare.bon. pe scurt,biblio. Este varianta ludogar in virtual intrati pe nlogul lui.gasitaceleasi.

    lozinci,deci biblio e omuluvoiculescu diniiui. Virtual.

    • Am citit comunicatul guvernului dupa intrevederea cu emisarul american,ULUITOR’ o asemenea ,PORCARIE N-AM CITIT DE PESTE 25 DE ANI-INTR-UN LIMBAJ LEMNOS,PRIMITIV DE EXTRACTIE BOLSEVICA,IN STILUL COMUNICATELOR DE PE VREMEA CORTINEI DE FIER CIND SE INTILNEAU TOVARII DIN TRATATUL DE LA VARSOVIA.
      Acest guvern PONTA’ este o rusine nationala,ministrii astia ar trebui fugariti in coreea de nord,doar aia mai au asemenea exprimari.

      In replica,aflam de la PHILIP GORDON,intr-un limbaj dezbracat de orice diplomatie ca:
      ,ingrijorarile departamentului de stat tine de suspiciunea ca,referendumul a fost trucat de PONTA ,ANTONESCU SI ACOLITII LOR,CA AU FURAT,SI DENATURAT SCORUL ,CA INCEARCA SA SCOATA LISTE FALSE,SI CEL MAI GRAV ATACA CURTEA CONSTITUIONALA.’

      Nu cred ca mai e nevoie de vre-o traducere ori interpretare-PONTA SI ANTONESCU AU FOST CATALOGATI DE EMISARUL AMERICAN DIRECT,DE LA OBRAZ ,CU SUBIECT SI PREDICAT CA SUNT DOI INFRACTORI,DOI BORFASI,iar america nu poate accepta si tolera intr-un stat NATO,intoarcerea la bolsevismul tipic anilor 60.
      Este indubitabil,acesti doi pacalici,,AU DEVENIT ISTORIE’ dupa intrevederea cu dl. GORDON–ADIO PACALICILOR….

      P.S.-aaaaaaaaa,va rog,tov Ponta ,iani-l de pe cap si pe MICUL DOGARU[BIBLIOTECARU] cine-va trebuie sa-ti care geanta,sa-ti spuna dimineata cit de frumos,destept si vinos esti stii foarte bine acest program,doar ani de zile ai fost in slujba infractorului ADRIAN NASTASE,de la care ai deprins aceste urite obiceiuri.
      Sa minti in cel mai primitiv mod,sa fii un nesimtit fara pereche,si evident sa furi,da sa furi………….

    • Ce treabă am eu cu Dogaru? Nici măcar nu am făcut armata… 😀

      Poate ne spuneţi ce a vorbit dl. Gordon cu dl. Voiculescu… 😀 Asta dacă tot vorbiţi despre domnia sa… Nu aţi auzit nimic de la colegii de “acoperire”?

  35. Vazandu-l in seara asta la B1 pe Ponta si stiind ca s-a scris ici colo ca ar fi amesecat in moartea procurorului Panait si vazand ce individ este, sunt convins ca nu este imposibil sa -l aiba pe constiinta adica are caracteristicile necesare pentru a-l suspecta ca daca era nevoie si avea sarcina ar fi indeplinitt-o cu sarguinta
    PS Nici Tapalaga si nici Barbu nu m-au citit si nu stiu de acel Registru electoral care chiar daca nu exista, exprima filozofia legii 35/ 2008 care se regaseste si in acel articol din legea alegerii presedintelui, introdus in erata CCR , respectiv art.2 alin.1 lit.c) din Legea nr.370/2004 si deci i-au permis lui Ponta sa continue cu ilegalitatea eliminarii din cvorum a acelei jumatati de milion de romani cu domiciliul stabil in strainatate.
    In acelasi timp nu au aratat ca adresa din 2 august a CCR a fost determinata de o actiune contradictorie a MAI si ca deci guvernul si nu CCR are rolul principal in starea de confuzie in care a fost aruncat si CCR si intreaga tara si cred ca i-a cam aiurit Ponta, nici macar nu au intrebat daca in final CCR o sa-i prezinte doar date asa cum a spus el Ponta sau o noua valoare a cvorumului.
    Infine mai sunt multe de discutat dar..imi este o scarba absoluta fata de acesti servitori ai lui Voronin, Dogaru si Voiculescu care pe seama amarastenilor cu palma intinsa au ajuns la putere.

  36. Iata cu ce se ocupa politrucul comunist si azi agitator antiromanesc numit Dogaru:

    “Dogaru continuă să pună presiune şi ameninţă cu declanşarea unor mişcări de stradă. „În cazul în care Curtea Constituţională va decide să invalideze referendumul, noi nu vom sta cu mâinile în sân. Vom chema la nesupunere civică, ieşiri în stradă, neplata impozitelor, nesupunerea la citaţii, tot ce este nevoie. Din moment ce insituţiile statului nu mai funcţionează, înseamnă că trebuie făcut ceva. Vom ieşi în stradă şi vom declanşa haosul. Şi aşa ţara este cuprinsă de haos. Mai rău decât acum nu se poate”, spune colonelul Dogaru

    Desigur ca finantat de Voronin via Voiculescu.

    • ,PARADOXUL MINCINOSULUI-SAU VIATA LUI VICTOR PONTA’

      In seara aceasta Victor Ponta sa decis sa intre in groapa cu lei,si sa se lase linsat in direct la B1. TV.Pt ca dupa prestatia pe care a avut-o,dupa lipsa raspunsurilor la intrebari,si cele cite-va minciunele,debitate fara prea multa convingere in sfirsit am reusit sa-l citesc integral pe acest marunt mincinos ,drama lui e drama banala a orcarui mincinos–TRAIESTE PARADOXUL MINCINOSULUI-despre care vreau sa spun cite ceva.
      Acum nu stiu citi dintre dv in ce consta acest paradox care ii sfisie pe mincinosi,si tocmai de aceea o sa ridic eu valul de pe acest ciudat paradox:
      mincinosul este contrariat de faptul ca logica mincinosului nu este in ton cu semantica cuvintului pt ca logica in cazul mincinosului intra in coliziune cu………………..LINGVISTICA…
      N-as vrea sa inoportunez pe nimeni,dar ,ma gindesc ca o sa va vina greu sa intelegeti ce am vrut sa spun,asa ca fiind vorba de VICTOR PONTA MINCINOSUL,dati-mi voie sa-l citez pe I.V.STALIN:LINGVISTICA SE OCUPA DE OAMENI NORMALI(???????????WOWWWWWW,OARE???)
      Pai oamenii normali nu mint ,nu mint asa cum respira ,in cazul nostru fiind vorba de VICTOR PONTA.
      Ei si acum sa ma joc putin cu acest paradox,cel al mincinosului:
      Cum ati reactiona in situatia in care VICTOR PONTA MINCINOSUL,AR SPUNE SINCER SI DESCHIS,DA SUNT UN MINCINOS??????????
      L-ati crede???????????????stiut fiind faptul ca ponta minte cum respira.
      Si uite asa,ajungem la PARADOXUL MINCINOSULUI,DAR SI A LINGVISTILOR VERSUS LOGICIENI.
      Iata ,de fapt intre ce extreme stiintifice este sfisiat bietul nostru premier,care din cite se vede e complet in ceata si nu reuseste sa-si explice de ce,oroice om normal se uita chioris la el,si chiar daca ar spune,DA AM MINTIT’ PARADUXUL VA FI CA EL NU VA FI CREZUT……….

      P.S.-acest text nu este recomandat ,unuia ca bibliotecaru,dintr-un motiv cit se poate de simplu-fiind un rob al minciunii,traieste si el aceiasi drama si nu intelege ca impasul lui stirneste doar amuzament,ca in fata unei scamatorii,ori furaciuni, care se bazeaza pe nebagarea de seama si iuteala de mina.

    • Madalina-un text scris acum in miez de noapte se zbenguie si dantuieste pe acolo pe undeva prin spam.
      daca poti,fa ceva si salveaza-l ,nu-l lasa acolo,sa nu calce pe cineva pe bataturi.
      Inca o data iti multumesc,si ca de obicei-respectele mele sincere
      P.S.-nu sufar de paraduxul mincinosului………..

      Administrator:
      L-am recuperat 🙂 .

  37. domnului bibliotecaru
    domnule apreciez falsitatea si duplicitatea desavarsita de care dati dovada.
    vreau sa fac aici trimitere la postarea de pe blogul vosganian in care folositi o abordare umila ,conforma spiritului indus de specificul postacilor.
    Sunteti foarte preocupat printre altele de ingrijorarea afisata de domnul v de a nu fi arestat,judecat pentru parerile si atitudinea sa extrem de democrata.
    Mai mult de atat, va integrati prin alaturare de ideologie si obiective,acelora ce se considera potentiale victime a regimului politienesc instaurat de basescu.
    Va garantez ca nu reprezentati nimic….nici macar interes didactic sau pitoresc.
    Lipsa de activitate si din cate am inteles de resurse materiale ,in sensul ca va tot plangeti la VV de acest aspect,probabil in idea de a beneficia intrun fel sau altul de ceva sprijin,pomana, va determina sa deveniti pe zi ce trece un etalon reprezentativ al asistatilor social pe care o parte dintre noi ii dezavuam.
    Asa cum am afirmat permanent,incercarea de a epata nu o sa va prea ajute in viata atata timp cat nu se concretizeaza in nimic practic.
    In romania nu mai este suficient nici macar sa ai mana intinsa in timp ce ti spui povestea,pentru asta e necesar sa mergi impreuna cu o anumita etnie prin tarile scandinave.
    Din cate am inteles ei inca mai accepta asa ceva.

  38. Aceste concluzii trebuie sa le repet sa auda si CCR:

    Revin si subliniez ca ideea de baza la acest cvorum, este legata de acel Registru national care chiar daca nu exista in fapt arata clar care este spiritul si interpretarea legilor electorale si azi cand interlocutorul USList o intreba la B1, pe dna Andreea Paul care lege implica ce spunea ea si ceilalti, trebuia sa-i fie indicata legea 35/2008 privind alegerile generale(palamentare) art 21-art 26, cu atentie pe art 25 si 26:
    Adica:
    art 25 „Listele electorale cuprind cetăţenii cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral. Ele sunt permanente sau suplimentare”,
    iar
    art.26 alin. (1) prevede că „Listele electorale permanente pentru subdiviziunile administrativ-teritoriale de pe teritoriul naţional se întocmesc de către primarul comunei, oraşului sau municipiului ori al sectorului municipiului Bucureşti, după caz, pe baza datelor şi informaţiilor cuprinse în Registrul electoral şi comunicate primarului de către biroul teritorial al Autorităţii Electorale Permanente care funcţionează la nivelul judeţului pe teritoriul căruia se află localitatea.

    Asadar trebuie să facem o deosebire între dreptul de vot când este cazul da cvorum şi procesul de votare propriuzisa unde se folosesc cele două tipuri de liste. Adică orice cetăţean cu drept de vot face parte din cvorum indiferent dacă este sau nu pe list

  39. biblio
    sa inteleg ca preferi basca?
    ….un accesoriu de comunist ….tractorist?
    in cazul tau cu siguranta de comunist.

  40. biblio
    ca si cum tu ai fi omul lui blaga…..si ca si cum acum in pdl ar fi doua gasti iar tu incerci sa le destabilizezi.
    Pe mine ma doare undeva daca pdl ul se desfiinteaza maine….important este ca ce a initiat basescu impreuna cu pdl ul sa mearga mai departe.
    Nu am si nu am avut vreo simpatie pentru politicieni,doresc doar ca justitia sa i bage unde le e locul pe cei ca mazare,voicu voiculescu,fenechiu sau oprisan.
    Nu vreau sa fiu prostit cu demagogia lor de doi lei ca ar lupta pentru binele meu,dar nici nu vreau sa asist inert la ineptiile celor ca tine.(adica atarnatori)

    • @ aurel 14/08/2012 at 12:28

      Nu mă interesează PDL, să se stabilizeze sau destabilizeze, treaba lui. Nu mă interesează nici ce a înfiinţat domnul Băsescu… e treaba domniei sale (de fapt nici treaba domniei sale, pentru că ar fi în stare de incompatibilitate… dar nu e problema mea). Dar mai ales nu mă interesează dl. aurel şi ce crede domnia sa despre mine. Mergeţi la pieptul doamnei Macovei, să vă legene, să vă liniştiţi, nu mai staţi pe lângă mine… Cine vă pune să citiţi, eu nu scriu pentru dumneavoastră care sunteţi slab de ţâţână şi uşor de prostit (după propriile declaraţii). Nu vreau să vă pun în pericol integritatea cognitivă. Eu v-am spus elegant bâşti! Cum pot fi ma clar? Spuneţi şi mă conformez, nu aş vrea să aveţi nelămuriri.

  41. pe 1 sept e sarbatoare mare (dubla)… hihihihiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii … prietenii stiu de ce…

    • PREIZONIERII PROPIEI PROSTII-U.S.L.-

      Fluiditatea scenei politice romanesti este atit de mare incit,nici o previziune ,pe termen,mediu,adica un jumatate de an,cel putin ,devine o aventura de mare risc.
      O scurta incursiune in trecutul imediat,si anume 1 Iunie 2012,ne arata o situatie extrem de favorabila pt U.S.L,care dupa alegerile locale,era pe cai mari,cocotati pe un val de simpatie care arata ca peste 60% dintre romani,iar fi votat fara sa clipeasca.
      Intr-o atare situatie,era de bun simt ,sa stai cuminte si sa lasi timpul sa se scurga in favoarea ta,iar in noiembrie sa punctezi si sa te vezi cu sacii in caruta,si cu un PARLAMENT COLORAT BINE,BINE DE TOT IN ROSU.
      Ei,asa ar fi trebuit sa se petreaca lucrurile ,cind actorii,care compun elita uselista,ar fi avut un dram,atit,nimik mai mult,un singur dram de inteligenta,o bruma de bun simt ,si un virf de ac de normalitate.
      Lunile,care au urmat,iunie,iulie, si ceva din august,au aratat ca U.S.L. in totalitate ,este o organizatie infractionala,fara nici un dumnezeu,pusa pe praduiala,si pe distrugerea justitiei,prin subordonarea ei in totalitate,si anihilarea constitutiei si a codurilor penale si civile.
      Aceste doua lunii,au avut darul prin densitatea evenimentelor,incarcate de abuzurile sefilor uselisti,sa-i coboare ,ATENTIE LA TERMENUL PE CARE IL VOI FOLOSII-D R A M A T I C -in preferintele electoratului.
      Iar incheierea episodului cu referendumul si infringerea rusinoasa,pur si simplu va spulbera aceasta constructie care seamna cu ,UN ANUS CONTRA NATURII,SI LA ALEGERILE DIN NOIEMBRIE VA CONSEMNA,IN SFIRSIT LICHIDAREA DIN PUNCT DE VEDERE POLITIC A FOSTULUI PCR,ASTAZI PSD si o data cu acest deces si iesirea din scena a unui partid complet nerofarmat care gazduieste in interiorul sau,tot ce a produs comunismul mai rau,niste degenerati,cu fete inumane ,chiar daca unnii dintre ei nu trec de 35-40 de ani.

    • Opriti-l pe ION ILIESCU-

      Octogenarul NOMENKLATURIST PATAT SI PLIN DE SINGELE ROMANILOR,nu-si gaseste linistea si tihna.
      Si ca intr-o piesa unde actorii sunt clientii spitalelor de boli nervoase,acest scelerat batrin ,sclerozat si decripit,vrea sa mai distruga cite-va generatii de tineri romani.
      Opriti-l pe ION ILIESCU,CEL CARE A FOST PARTAS IN 1989,LA MOARTEA A SUTE DE ROMANI,SI RANIREA ALTOR CITE-VA MII.
      Opriti-l pe ION ILIESCU,cel care in iunie 13-15,a a scos din maruntaiele pamintului mii de romani barbari,care au acceptat sa ucida alti romani,sa le sparga capetele cu tirnacopul,asa cum ar fi spart bulgari de carbune,care au violat si batut intelectuali,pt simplul motiv ca CEREAU ELIBERAREA SOCIETATII ROMANESTI DIN GHEARELE COMUNISTILOR.
      Opriti-l,opriti-l…………………e prea mult,e prea mult pt un singur om si prea mult pt noi,milioane de romani,care nu cerem nimik altceva statului asta,decit sa aplice legea,asa cum este ea.

    • Da, da visează mai departe la cai pictaţi cu cretă albă pe asfaltul din Someşeni!
      🙂 🙂 🙂

    • @ rasputin:
      Eu ştiam că Sărbătoarea Limbii Române este pe 31 august şi la noi… şi la noi!

  42. DA! Daaaaaaaaaaaaa! Opriti-l,opriti-llllllllllllll! Şi luaţi-o şi pe Macovei cu el!
    🙂 🙂 🙂

  43. Votarea morţilor din liste

    La referendum ei s-au prezentat
    În loc de-o sută chiar vreo două sute
    Acum şi procurorii s-au mirat
    Au fost acolo morţii din morminte!

    Au hotărât cu un mandat de lege
    Să meargă şi să vadă ei minunea
    De-acolo n-au mai vrut să plece
    Iar ăştia au pornit rebeliunea!

    Primarii şi complicii să dea teză
    Pe la Parchet de ce nu ştiu ei oare
    O vor lua cu toţi acum în freză
    Ei vor fi atârnaţi cu suspendare!

    • Vis de president

      Ne spune presidentul
      Acesta provizoriu
      Nu veau să-mi pun antetul
      Nu-s vorbe-n derizoriu.

      Acest ambasador
      Ţine cu suspendatul
      Prin somnul meu uşor
      Eu îmi termin mandatul!

      Visam un vis frumos
      Şi-acest ambasador
      Nu-l văd prea arătos
      Având deşteptător!

  44. La sfârşitul parodiei veţi afla suma vârstelor celor nouă membri ai CCR dar oare nu se putea să fie redusă la jumătate?

    CTP şi CCR-ul

    Sunt îmbrăcaţi în robe
    Culoarea cam roşcată
    Purtând eşarfe albe
    În locul de cravată,

    Dar nu contează asta
    Nu ne interesează.
    De ne-au lovit năpasta,
    Nu vârsta lor primează?

    Englezii au peruci
    Aşa e moda asta
    Şi noi spunem atunci
    Să le mărească vârsta!

    Ai noştri la un loc
    I-ajute Domnul bunu’
    Au ani şi mult noroc
    Cinci sute şaizeci şi unu!

  45. Am citit mai sus despre o anumită destabilizare pe care o acuză unii actuali politicieni dar de fapt e cuvântul bunicuţei!

    Oare dacă eu aş putea învrăjbi toţi locatarii unui imobil de locuinţe cu vreo zece etaje, să se urască între ei chiar dacă s-au înţeles perfect două decenii, cine credeţi că ar trebui educat sau felicitat?

    • FLORIN GEORGESCU-ATENTIE SI LA ASTA,ZICERE:,AM INCHEIAT CU SUCCES DISCUTIILE CU F.M.I.

      Zilele trecute spuneam si-i sugeram acestui domn sa treaca la dex,si sa roage pe cineva sa0i traduca lui,dar si guvernului PONTA TERMENUL,CUVINTUL SUCCES.
      Ei iata ca astazi seful delegatiei F.M.I. LE-A TRADUS MEMBRILOR GUVERNULUI PONTA,NISTE MINCINOSI NOTORII ,CUM STA TREABA CU SUCCESUL.
      Scumpirea gazului,marirea bazei de impozitarea si o economie ruinata in trei luni de guvernul PONTA SI USELISTI.
      DEZASTRUL VINE PESTE ROMANIA,-F.M.I. CERE INFIINTAREA DE BANCI PUNTE-lucru care arata ca ,in foarte scurt timp exista riscul ca unele banci sa intre in incapacitate de plata.
      Iata cum suna TRADUCEREA CORECTA A SUCCESULUI GESTIONAT DE GUVERNUL PONTA SI MARELE ECONOMIST FLORIN GEORGESCU,un fonfait,incapabil,care este depasit la toate capitolele de economia de piata,despre care in 2004 toti specilistii in macoeconomie spuneau la unison-FLORIN GEORGESCU,ELEVUL LUI VACAROIU-ESTE UNJ BIET ETATIST ,care nu intelege ca lumea nu mai are nevoie de PRODUCTIE PE STOC.

      Micinosii astia-au un singur mereit-II BAGA IN BITUM PE CEI MAI SARACI ROMANI,ACOMPANIATI DE SI CU PROMISIUNI FRUMOASE…………….

    • La mulţi ani cu sămătate şi bucurie tuturor acelora care poartă şi cinstesc numele Fecioarei Maria!

  46. @Zapakingu:
    ” Eu in locul tau ,as cere ,oaresce recompense” … da tu în locul meu, dar nu eu… e un pic de diferenţă între un “tabletist” ca tine şi un naţionalist ca mine!
    🙂 🙂 🙂

    • Revin din nou la ,SUCCESURILE ‘clamate de VICTOR PONTA SI AL SAU GUVERN IN NEGOCIERILE CU F.M.I.
      Iata ce mai spune seful delegatiei despre guvernul PONTA ,si aiureala pe care o face in Rom.:
      Nu poti avea taxe liberale si sa cheltuiesti ca un ,COMUNIST’………..

      Auleooooooooo,s-au prins si domnii astia de la F.M.I. ca GUVERNUL PONTA este un guvern comunisrt.

  47. Salutarile si multumirile mele, doamna (adevarata
    doamna) Elena Udrea pentru serviciul de reprezentare pe
    care gasesc ca mi-l faceti.
    Mare lucru cand in oceanul asta de lume, intalnesti (precum
    Robinson Crusoe) oameni ca si tine.
    Am revazut zilele din urma “Planeta maimutelor” (cel cu
    Charlton Heston) si nu a facut decat sa-mi readuca in gura
    amareala ca 99% dintre spectatori situeaza mental planeta
    asta oriunde in univers fara sa inteleaga ca autorul
    scenariului se referea chiar la planeta Pamant.
    Ne nastem “fiinte umane” (maimute) si evoluam (care se
    auto-cultiva pentru devenirea asta) la statutl de oameni in procentaj mult mai mare decat acum 100, sau 1000 de ani
    dar, inca in procentaj insuficient de mic pentru a trai pe
    pielea noastra “Democratia”.
    Democratia este o cruce grea.
    Este un stadiu la care nu se poate ajunge decat cu …omenie.
    Oricat de greu ne-ar fi, nu putem raspunde unei lovituri de
    copita tot cu lovitura de copita, ci ne dam, omeneste, un pic
    mai incolo. nencetand sa acordam prezumtia de … posibil
    om, asteptand sa incolteasca odata si o data, din clipain clipa,
    samanta omeniei si acolo unde ea, samanta, a avut ghinionul
    sa pice pe piatra seaca.
    Din punctul meu de vedere, Romaniei tare iar mai fi prins
    bine un presedinte ca domnia-ta.
    Ar fi primul presedinte-femeie al romanilor, al romanilor care
    atat de misogini fiind au nevoie chiar de un cui cu care sa
    scoata cuiul. Stiu ca e greu, si am fost martor la tot manjitul
    pe care continuu l-au facut, neputand invinge altfel, neputand
    invinge cu argumente logice ci doar folosind marsavia.

  48. Doamnă Merkel ,nu uitaţi că Moldova este o fostă provincie Românească!

    xdangels.com/doamna-merkel-nu-uitati-ca-moldova-este-fosta-provincie-romaneasca/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *