Articol Adevărul: Scurtă istorie a evoluţiei absorbţiei fondurilor europene. De ce nu are Ponta niciun merit în creşterea decontărilor de la Bruxelles

Una dintre temele de discurs cel mai des întâlnite în ultima perioadă la actuala Putere este creşterea gradului de absorbţie al fondurilor europene. Premierul Ponta nu pregetă să se laude, de fiecare dată când vede un microfon în faţa ochilor, cum a adus absorbţia fondurilor europene la 21%. Toate bune şi frumoase, numai că USL nu a avut absolut niciun fel de merit pentru această evoluţie pozitivă, care, oricum, nu e atât de spectaculoasă. Ba din contră: aşa cum arătam şi într-un articol din trecut, Guvernul este principalul obstacol în calea unei mai bune accesări a banilor comunitari.

Pentru a se înţelege mai bine argumentaţia mea, vreau să punctez că există cam trei faze distincte în procesul de absorbţie: 1. realizarea proiectului şi depunerea sa; 2. evaluarea proiectului şi semnarea contractului de finanţare; 3. implementarea proiectului şi decontarea lucrărilor făcute. În cazul României, ţară care a intrat în Uniunea Europeană abia în 2007 (când a început şi exerciţiul bugetar al UE), a mai existat o fază prealabilă, şi anume înfiinţarea instituţiilor care să se ocupe de aceste fonduri europene (autorităţile de management).

 

Situaţia reală asupra felului în care s-au derulat lucrurile este următoare:

Din 2007 până în 2009 nu s-a făcut absolut nimic. Când am ajuns eu în primul Guvern Boc, nici măcar nu existau toate autorităţile de management înfiinţate. Şi dacă aveai proiecte, bani de cofinanţare şi ştiai exact ce vrei, nu puteai face nimic.

Autorităţile de management au fost apoi înfiinţate de o manieră cam grăbită şi smucită. Pe de o parte, pentru că eram într-o întârziere îngrozitoare şi trebuia să intrăm într-un ritm care să ne permită să atragem acei bani. Pe de altă parte, pentru că negocierea pe fondurile alocate României s-a făcut prost în mandatul Guvernului Tăriceanu. Procedurile erau extrem de greoaie. Abia de prin 2010 putem vorbi cu adevărat de existenţa unor instituţii care să aibă dialog cu Bruxelles şi să poată evalua coerent proiectele cu fonduri europene.

În mod surprinzător pentru mine, partea cu realizarea proiectelor efective nu a mers atât de greu pe cât mă aşteptam. Ca ministru care a gestionat cel mai de succes program pe fonduri europene, pot spune că administraţiile locale (cele care realizau proiectele pe POR) şi-au făcut treaba excelent. Au venit foarte, foarte multe proiecte bune, care ajutau la îmbunătăţirea vieţii comunităţilor locale. O spun şi acum, ca să nu creadă cineva că îmi arog în totalitate meritele reuşitei reprezentate de POR (programul cu absorbţie efectivă de peste 35% şi la care s-au făcut plăţi de peste 41%): administraţiile locale s-au mişcat foarte bine pe zona de proiecte, indiferent de culoarea politică. De aceea şi spuneam de curând că m-a surprins faptul că Autoritatea Naţională pentru Turism nu a avizat favorabil proiectul CJ Constanţa de finanţare a festivalului Mamaia din acest an, în condiţiile în care Nicuşor Constantinescu, baron PSD altfel des criticat de mass media, a fost unul dintre cei care a avut proiecte foarte bune.

Eu chiar am rămas cu o idee foarte clară după experienţa din fruntea MDRT: în multe privinţe, administraţiile locale se descurcă mult mai bine decât cea centrală. De aceea şi susţin descentralizarea şi regionalizarea. Uitaţi-vă la faptul că proiectele pe POR sau pe Mediu au mers mult mai bine decât cel pe Transporturi (unde beneficiarul era Ministerul Transporturilor).

Evaluarea şi contractarea au mers apoi diferit în funcţie de implicarea politică. Pot spune că i-am presat pe cei din minister şi pe cei de la AM POR să lucreze într-un ritm mai susţinut. Nu este, deci, de mirare că, până la sfârşitul lui 2011, aproape încheiasem contractarea pe POR – se semnaseră contracte în valoare de peste 90% din suma avută la dispoziţie. De altfel, acest program şi cel de Mediu sunt singurele care au contractare de peste 100% în acest moment.

În 2010, s-au executat destul de puţine lucrări efective. În 2011, lucrurile au început să se mişte mai bine, iar în luna decembrie, trimiteam pe POR prima factură care depăşea 500 de milioane de euro. Sfârşitul lui 2011 şi prima jumătate a lui 2012, lucrurile s-au mişcat relativ bine, chiar şi pe programele care erau mai în urmă.

Pentru că România se afla la început în această experienţă a fondurilor europene, s-au comis multe greşeli de ordin procedural: voit sau din necunoştinţă. Spre exemplu, pe POR, au fost administraţii locale (şi primării, şi CJ-uri) care au mers pe varianta tradiţională a licitaţiilor cu dedicaţie. Cazul Dragnea-Teldrum este arhicunoscut, fiind prezentat insistent de presă în vara lui 2011. Per total însă, aceste probleme nu au fost chiar atât de mari, experienţe similare existând în trecut şi în Franţa, Germania sau Polonia.

În momentul în care USL a doborât Guvernul Ungureanu, erau mai multe programe ameninţate cu suspendarea în cazul în care nu se îndeplineau nişte criterii tehnice. Căderea Executivului susţinut de PDL a distrus bruma de know how politic existent la acel moment. Practic, Ponta&Co habar nu au avut ce trebuie să facă pentru a împiedica suspendarea programelor. În cazul POR, chiar era destul de uşor de evitat. Nu că le-ar fi păsat USL-iştilor, care erau în război atât în ţară cu Preşedintele şi PDL, cât şi în exterior cu Bruxelles-ul. Nu este, deci, de mirare că s-au blocat toate aceste proiecte.

Între timp, lucrurile în teren au evoluat pe făgaşul firesc, începându-se executarea lucrărilor (mai ales că executivele Boc şi Ungureanu, dar şi Ponta apoi – ca să nu fiu acuzată de partizanat politic – făcuseră  plăţi din bani guvernamentali, ca apoi să le fie returnaţi de către Comisia Europeană). Incompetenţa miniştrilor USL, care s-au prins foarte târziu ce trebuie să facă pentru a debloca programele blocate, s-a manifestat plenar. Aşa se face că mai toate programele au fost deblocate mai târziu decât era de aşteptat, iar POS Creşterea Competitivităţii Economice nu e deblocat nici acum. În timpul acesta s-au executat însă lucrări, iar Guvernul a plătit din bani proprii. Vorbim de facturi nou emise, dar şi de facturi lăsate în urmă de cabinetele Boc şi Ungureanu.

Practic, această creştere spectaculoasă anunţată acum de Premier este rezultatul unei evoluţii fireşti şi a muncii din urmă a guvernelor PDL. Ei au încasat acum banii pe proiectele din timpul guvenării noastre.

Argumentaţia este chiar mai simplă de atât: acum e firesc să vină banii europeni, pentru că s-a ajuns în această etapă. Până în 2016, cred că, chiar şi în condiţiile incompetenţei cronice a USL, absorbţia poate ajunge natural la peste 70%-80%. Asta pentru că beneficiarii (privaţi sau administraţii locale) au ajuns în etapa în care lucrează de zor. Singura problemă în cazul primăriilor şi CJ-urilor este dată de alocările bugetare pentru cofinanţări, dar, măcar aparent, şi această situaţie este acoperită.

 

Deci, pentru a concluziona: munca din perioada 2010-2012 este cea care a dus la venirea acestor fonduri în ţară. Pentru asta, vă prezint situaţia de la sfârşitul lui mai 2012: aveam la dispoziţie 84,3 miliarde de lei; erau depuse 33.172 de proiecte; erau aprobate 10.537 de contracte; erau semnate 8.490, totalizând 62,3 miliarde de euro; se făcuseră plăţi efective de 17,6 miliarde de lei (19,9%); absorbţia efectivă era de 8,78% (1,68 de miliarde de euro).

Situaţia din iulie 2013 arată astfel: 85,4 miliarde de lei avute la dispoziţie (diferenţa vine din fluctuaţia euro), 39.209 proiecte erau depuse; erau aprobate 12.307; erau semnate 9.722 de contracte; plăţile efective erau de 27,2 miliarde de lei (28,42%); absorbţia efectivă este de 19,1% (iar a minţit Ponta!!!), însumând 3,67 miliarde de euro.

Dacă vă uitaţi la plăţile efective realizate până la plecarea Guvernului Ungureanu (19,9% din suma totală) veţi vedea că aceasta este mai mare decât banii efectiv primiţi de la Bruxelles până la sfârşitul lui iulie (19,1%). Asta înseamnă că absolut toţi banii veniţi în ţară în iulie sunt pe facturi emise de guvernele precedente. Pe lucrări deja efectuate până în vara lui 2012. Deci, Guvernul Ponta nu are absolut niciun merit.

Mergând mai departe şi comparând cifrele din mai 2012 cu cele de la sfârşitul lui iulie 2013, avem o evidenţă mai clară a ceea ce a făcut Guvernul Ponta în 14 luni: au aprobat 1.770 de proiecte (faţă de 10.537 PDL), au semnat 1.232 de contracte (faţă de 8.490 PDL). Suma contractată este de 13,7 miliarde de lei (faţă de 62,2 miliarde PDL). Între timp au mai făcut plăţi către beneficiari de 9,6 miliarde de lei. Fac precizarea că, aşa cum se arată în raportul Ministerului de Finanţe privind execuţia bugetară pe primele 6 luni ale acestui an, cheltuielile aferente programelor cu finanţare nerambursabilă (cele europene) scăzuseră cu 33%. Adică cel mai bun Premier din istorie, aşa cum se autoamăgeşte în fiecare zi, a dat cu o treime mai puţini bani pentru a absorbi fonduri europene decât guvernele Boc şi Ungureanu.

 

Problema cea mai stringentă pe care o văd eu în acest moment este finalizarea contractărilor până în decembrie. În acest moment, deşi avem la dispoziţie 85,5 miliarde de lei, s-au semnat contractate doar de 76 de miliarde. Pierdem din start cel puţin 9 miliarde (2 miliarde de euro). Ca să nu mai spun că, de fapt, suma este mult mai mare, pentru că unele programe au supracontractat (au contracte care depăşesc 100% din banii alocaţi). În mod normal, ar trebui să se ajungă spre 110%-115% ca să vină toţi banii, pentru că mai apar corecţii şi probleme pe zona birocratică. Deci, Guvernul trebuie să mărească de urgenţă ritmul în care semnează contractele. Sper să-l văd pe Victor Ponta cât mai degrabă prin teritoriu vorbind nu de mine, ci asistând la semnarea de contracte. Altfel, pierdem nişte bani din cauza incompetenţei sale crase.

Dacă Traian Băsescu a reuşit să prelungească data de finalizare (implementare efectivă) a proiectelor pentru 2016 (n+3 faţă de n+2 cât era până la Consiliul European din februarie), perioada până la care trebuie încheiate contractările nu poate fi modificată.

 

A doua problemă, care mi se pare încă şi mai stringentă, este cea a propunerilor pentru Exerciţiul bugetar 2014-2020. Au existat deja două propuneri făcute de „competentul” domn Teodorovici, ambele catalogate drept neserioase de către Comisia Europeană. Această stare de fapt mă face să mă gândesc că vom porni din nou cu un deficit major. În loc să avem gata autorităţile de management şi să ne fie clar care sunt programele pe care le putem accesa şi axele acestora, ne vom trezi ca şi după guvernarea Tăriceanu: un Executiv nou în 2016 care trebuie să facă din spate ce n-a putut Guvernul incompetent dinainte.

Oamenii de bună credinţă care vor să compare eficienţa Guvernului USL cu Executivul Boc trebuie să aştepte măcar până în 2015. Vor putea evalua care este contractarea şi absorbţia după doi ani de guvernare. Numai atunci se pot face comparaţii realiste. Până atunci, evaluăm faze distincte ale procesului de absorbţie.

 

Fac un pariu cu oricine vrea din Guvernul USL: până la sfârşitul lui 2015, nu se vor absorbi nici măcar 5% din fondurile europene pentru exerciţiul bugetar 2014-2020.

One thought on “Articol Adevărul: Scurtă istorie a evoluţiei absorbţiei fondurilor europene. De ce nu are Ponta niciun merit în creşterea decontărilor de la Bruxelles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *