Anunţ de maximum interes pentru paparazzi

Lume, lume, voi face un anunț de maximum interes pentru televiziunile în căutare de breaking news cu bandă galbenă şi intermitentă pe diagonala ecranului. În special Antena3 si RealitateaTv, dar şi alte media dornice să dezbată în zilele următoare materiale de tip paparazzi – după trei zile la mare, în apă şi pe nisip, mâine dimineață, la 7.30 voi merge la coafor! Evenimentul va debuta cu ieşitul din casă la 7.20, apoi voi coborî din mașină şi voi intra în coafor. După aproximativ o oră, pentru că nu mă mai vopsesc de data aceasta, voi ieși din salon şi mă voi urca iar în mașină.

Astept ca toți paparazzii să fie la post şi să imortalizeze aceste unice momente în viaţa unui om, fie el şi ministru. Totuși, pentru cei care, din motive obiective, desigur, vor rata ocazia, mă voi fotografia singură şi voi posta fotografiile pe Facebook.

 

PS. Nu m-am referit mai sus şi la Adevărul, deoarece consider un accident publicarea fotografiilor paparazzi şi a articolului care le-a însoțit, având în vedere seriozitatea politicii editoriale a cotidianului sau implicarea din ultima perioadă în campanii importante pentru societatea românească. Spre exemplu, Legea Capitalei, situaţia cailor sălbătici din Delta Dunării sau absorbţia fondurilor europene.

În plus, presupun că Peter Imre, directorul ziarului, nu-i iubeşte nici el prea tare pe paparazzi. Iar pe Dinu Patriciu nu îl amestec fără probe în ceva atât de frivol, având în vedere preocuparea pentru lucruri serioase pe care a dovedit-o din decembrie 2009 şi până acum.

PS.2 La mulţi ani şi multă sănătate tuturor celor care îşi serbează de Sfânta Maria ziua de nume! La mulţi ani şi Marinei Române!

 

29 thoughts on “Anunţ de maximum interes pentru paparazzi

  1. @
    Elena UDREA,

    BRAVO !!!

    Vin cu un mesaj la propunerea UDMR, a domnului SARBU priviind economatele.

    Doresc sa-i comunic ca deja ALDI si LINDL in mod normal ar trebui sa aiba preturile la 50% mai mici ca celelante comerturi de specialitate (CARREFOUR, AUCHAN, INTERMARCHE, etc)

    Modul in care s-a negociat instalarea lor in ROMANIA conduce la functia de ECONOMAT automat reglat de piata.

    Aceste tipuri de comertz sunt instalate si in ELVETIA functionând cu aprovizionarea direct de la producatorii agricoli si de firmele artizanale specializate.

    Va rog sa-mi permiteti sa revin cu mesaj deja lansat cu o alta ocazie pe care il consider este de actualitate,

    Le PSD est un parti sans leader. Crin ANTONESCU est un leader sans parti. Ils sont faits pour fusionner.

    Le PSD a perdu le sens du code de l’honneur. La politique a besoin de sincérité, de vérité, d’authenticité.

    ORDRE & STABILITE = PDL

    Un parti d’ordre ou de stabilité et un parti de progrès ou de réforme sont, tous deux, des éléments nécessaires d’une saine condition de vie politique

    Pour le PSD et son Victor PONTA la comparaison vite faite et presque la même,

    “Le Fuehrer est le Parti et le Parti est le Fuehrer. Juste comme je me sens moi-même une partie seulement du Parti, le Parti se sent lui-même seulement comme une partie de moi.”

    Voila où PNL nous conduit.

    Le socialisme est perimmé ?
    NON !!!
    Le socialisme démocrate liberal est mort !!!

    Cordialement

  2. Pai cum doamna ministru,nicio piscina,o barfa cu fetele… 🙂 Nu-i nimic,poate cei din presa vor gasi un fir de par,pe care il vor despinca in ‘jde mii de parti si vor pune ei de-o banda galbena…imaginatia poate depasi orice bariera,ca doar semnarea de contracte si proiecte demarate si finalizate nu fac breaking news…of,of…

  3. @elena udrea
    Buna seara
    Cred că ați fost nemiloasă cu televiziunile antinaționale, aflate în perpetuă căutare de subiecte și…obiecte cu chip omenesc generatoare de rating. Ele nu fac altceva decât parazitează, fără plată, imaginea unor personalități notabile.
    În situațiunea în care prezidentul le-a dat cu flit la Constanța, mediaticii noștri au sabotat momentul aniversar numit Ziua Marinei și s-au ,,cățărat” pe umerii altora. Negâsind nici un purtător de coafură blondă prin tribune, s-au refugiat în compania unui interlop constănțean și a omniprezentului Miron Cosma. Jalnic.
    Persoana care a scris în ziare.com, în pur stil uselist, despre domnia voastră, va fi extrem de exasperată dacă anormalitatea va câștiga în 2012. Toți vor recunoaște că este mai rău fără rău, din toate punctele de vedere. 😉
    Prevăd un viitor sumbru, atât pentru televiziuni și ziare, cât și pentru…bloggeri. 😉
    PS
    Și totuși…cu cine v-ați întâlnit la Cotroceni ? 🙂
    PPS
    Negăsindu-vă pe faleză, telemacii vă citează fiecare cuvânt de pe blog. Asta arată că aveți încă un impact mediatic major. Totuși, era mai bine dacă nu v-ați fi implicat, alături de Președinte, în organizarea Convenției PDL.
    Boc nu poate fi , în același timp , și în China și în …Baia Mare.
    Nici dvs, în concediu fiind, nu puteți fi, simultan, la coafor și în ..colegiile electorale. 😉

    • Haideţi să sărbătorim ziua marinei! Care marină ? Au fost 283 (flotă de pescuit oceanic,mineraliere,petroliere) care s-a volatilizat.
      Cred că Ponta şi Antonescu nu sunt străini de această afacere.

    • @
      ZeV

      Buna Seara,

      Va rog sa ma scuzati ca intervin, mi se pare deplasat, chiar mojicesc sa insistati,

      “PS
      Și totuși…cu cine v-ați întâlnit la Cotroceni ? ”

      Va rog sa cereti scuze !!!

      A propos de evenimentele de la Ziua Mariniei,

      MAZARE este autorul !!!
      USL si bine inteles cu acceptiunea ponta & antonescu !!!

  4. @Doamnă N.G.
    Mă teleportez aici, de la ultima dvs postare și vă spun, fără nici o ezitare:
    Îmi doresc femei în funcții de conducere, femei competente și dacă se poate și frumoase, atât în poliție, ministere, premier sau, de ce nu, chiar number one la Cotroceni. De nenumărate ori am afirmat acest lucru, invocând lașitatea, populismul și duplicitatea multor masculi (în acte) ai patriei.
    Dar în comentariul anterior, era vorba despre atribuțiile și responsabilitatea polițistului de teren, într-o instituție modernă și eficientă.
    Dacă mormanul de fete care stau la rând pentru cariere călduțe, ar afla care le vor fi , în realitate, sarcinile de serviciu , vă asigur că o vor lua la sănătoasa, cu 7,5-8,0 secunde pe 60 de metri plat. 😉
    Iar posturile de conducere, sunt relativ puține și trebuie să devină și mai puține, în urma reformei.
    Vă rog să utilizați cu mai multă precauție termenul de misoginism, mai ales cu mine, pentru a nu risca să-l transformați în clișeu. Așa cum se întâmplă în lumea occidentală a corectitudinii politice, unde, în numele falsei egalități, se promovează agresiunea minoritară, mediocritatea și chiar impostura.
    Apropo, distinsele noastre semene de pretutindeni au renunțat de la sine la feminismul revoluționar de amazoane al anilor 60-70, atunci când au dat de greu. Ce mai demonstrau atunci prin metropolele lumii occidentale că ele sunt suficiente lor înșile…. 😉
    Nu e chiar așa. Avem nevoie unii de altele. Fiecare cu propriul specific de la mama natură. 😉

    • Zev

      Inteleg ca ati citit raspunsul de pe cealalta pagina.o.k. pot recunoaste ca sunt o feminista dar pana acolo unde nu incurc borcanele intre ele si nu imi doresc femei sa dezamorseze bombe sau sa manuiasca tancuri si baionete in prima linie,asa cum nu prea imi doresc sa vad barbati falosi cu pieptul mare(as spune si burta lata,dar as fi rea )plimband hartii prin birouri.Cred in echilibru in orice profesiune si mai cred in selectia naturala in campul muncii ca si in natura de altfel-respectiv :acces liber si cine tine pasul o.k.cine nu,la cratita,respectiv la ping pong pentru barbati.Cred sincer ca despre asta vorbim amandoi. Feminismul e o notiune demarata de niste femei curajoase si puternice care in timp-asa cum e si firesc-s-a denaturat pana la a fi folosit ca metoda de santaj sau de obtinere a unor facilitati sau favoruri in comparatie cu barbatii.Cred in libertatea de a-ti alege vocatia neingradita de idei preconcepute si de subiectivismul de la un moment dat a societatii in care traim.Cam aceasta este esenta feminismului,nu femei legate cu lanturi de portile MAI 😉

  5. Problema este ca opulenta afisata de tine frizeaza ridicolul in raport cu saracia populatiei…..de aici se trag toate….in rest nimic de zis, muncitoare, tragi tare ptr rezolvarea unor probleme ale dezvlotarii infrastructuri….
    by the way…nu prea sunt de acord cu construirea arenei polivalente intr-un spatiu asa restrins…..se vor crea probleme de parcare, probleme pe arterele de transport, etc.
    In Canada si US aceste aren mari de 20-25.000 locuri sunt in general in afara oraselor ptr o deservire optima la ora meciurilor….
    Gindeste-te 10,000 de masini pleaca in aceeasi ora din acelasi loc….
    O arena sub 20.000 de locuri nici nu trebuie luata in considerare sau cel putin sa existe varianta B ptr marirea capacitatii ei in viitor.

  6. Nu am fost de cativa ani pe litoral,ma intreb daca au disparut maimutelele cu care faceau poze turistii… ? Incep sa cred ca le-a luat locul Mazare dupa cum se scalamba oamenii pe langa el facand poze.El se crede iubit,cand de fapt fiecare isi doreste o fotografie cu o mascota cand are ocazia…Uneori grandomania omoara inteligenta…

  7. Rochie de 14300 lire sterline…dolce & gabanna.Pentru ce?Nu vad rostul.Am zeci de milioane euro dar nu mi-am luat ceva nici macar de 100 euro.
    Nu haina il face pe om.

    • Excelent , domnule balbeck. Înseamnă că viitorul pensiilor și salariilor în România este asigurat.
      De ce ? Pentru că prima măsură a USL, va fi aceea de a înlocui cota unică cu impozitul progresiv. Atât de…exponențial, încât s-ar putea să rămâi din câteva zeci de milioane de euroi, cu doar câteva milioane. Oricum nu vei muri de foame, dar țara îți va fi profund și veșnic ( pe naiba) recunoscătoare. 😉 😉
      PS
      Degeaba vei da, de dimineață, cu capul în oglinda de la baie , murmurând în neștire : …,, băi, da’ ce prematur m-a făcut mama”…. că va fi prea târziu. 😉

  8. Doamna Udrea,

    Felicitarii si nu mai luati in considerare prostiile unor oamenii turbatii PONTA SI ANTONESCU eu v-as sugera ceva care iar baga in spume,nu le mai dati apa la moara o luna de zile sa ii vedeti cum va turba incercati macar 2 saptaminii

  9. Bună dimineaţa! Cafeaua şi zâmbetul sunt servite 😆

    Bulă şi Strulă mergeau pe stradă. La un moment dat văd un bordel.
    – Intru şi eu să văd cum este! zice Bulă, mai curios din fire.
    Iese după un sfert de oră şi zice:
    – E nasol, băi. Tot mai bună e nevastă-mea!
    Intră şi Strulă şi iese şi el după un sfert de oră:
    – Bă, să ştii că ai dreptate! Tot mai bună e nevastă-ta!

  10. Domnule RADOVEANU
    Vă răspund cu un citat, la fel de estival, ca și peseul meu glumeț, chiar dacă cu o ușoară și marină tentă de maliție ( 😉 ) :
    ,,Aflat, vineri, la Mangalia, unde a efectuat o vizită pe şantierul naval, preşedintele Traian Băsescu a fost rugat de jurnalişti să confirme sau să infirme informaţia conform căreia Elena Udrea a fost joi seară la Palatul Cotroceni.
    Preşedintele a declarat râzând că joi seara se afla la Neptun cu doamna Băsescu şi nu are informaţii despre vizita ministrului Turismului la Cotroceni. “Dacă s-a dus, s-a dus la vreun consilier”, a adăugat şeful statului.”
    PS
    Încercați un plus de subtilitate și claritate în comentariile domniei voastre. Cu lozinci în limba franceză (destul de neplăcută unora), mulți colegi vor trece peste dvs, mai sus, sau mai jos. Și nu mai repetați în neștire numele Băsescu, Boc, din trei-patru în trei-patru cuvinte. Scopul principal al susținătorilor băsescieni adevărați, nu este (nu trebuie să fie) acela de a ridica osanale, ci de a convinge că USL nu poate, prin definiție, să se constituie într-o alternativă viabilă pentru România.
    Și nici PP al DDD. 😉
    Păcat, aveți multe de spus, demn de interes, atât pentru bloggeri, cât și pentru politicenii autohtoni.

    • ..Și nu mai pledați ostentativ pentru proiectul PALAS. Trec zilnic pe lângă urâțeniile din beton și sticlă, ce eclipsează Palatul Culturii și vă asigur că părerea ieșenilor , inclusiv a marilor arhitecți ai urbei, coincide cu a mea.

  11. In luna septembrie fac o vizita in Romania tare as dori sa va sarut mina si sa va dau un buchet de trandafirii din Texas poate am sa va arat niste programe de turism care se construiesc repede si vine profit imediat
    Unde va pot contacta? vin cu CLEO sora mea care a avut magazin in Moll va cunoaste personal

  12. Suntem departe de U.E. Semanam cu Chile si Brazilia, unde este o mare discrepanta intre veniturile oamenilor. O fi, n-o fi adevarata treaba aia cu rochia de 17000 de iepuroi, nu stiu, dar eu cand ma gandesc ca am luat un credit de 10000 de iepuroi / 10 ani si muncesc ca boul sa achit ratele, parca-mi vine sa ma duc dracului . Cu ce-o fi de vina baietelul meu ca s-a nascut in tara asta ?

  13. Domnule Maxi, nu vă supărați, dar eleganța unei femei politician, înzestrate de la mama natură, ce are și trebuie să aibă, un statul social și material mult peste medie, nu înseamnă opulență.
    Vă asigur că, eu personal, dacă doamna Udrea s-ar îmbrăca în negru/cenușiu/cafeniu, cu fuste largi și lungi până la glezne , cu părul necoafat, ciorapi albi și pantofi negri fără toc, aș schima canalul TV, cu unul de la radio.
    Și nici televiziunile nu ar mai focaliza pe domnia sa cu atâta osârdie.
    Cine ar avea de pierdut ? Toată lumea…și doamna Udrea și media și milioanele de telespectatori de pe margine. 😉
    PS
    Vă recomand să revedeți ,,The Sound of Music” cu exuberanta Julie Andrews, pentru a nu uita că frumusețea fizică și cea spirituală pot coexista perfect armonios, dacă știi să te bucuri de minunile simple, chiar dacă efemere, ale vieții.
    În fond, de ce iubim femeia generică și mai ales, care ipostază a ei ? Pe cea care știe să fie ea însăși , sau pe cea falsă care, ostentativ, se opune naturii umane ?
    Întradevăr, dacă ai vârsta și arăți ca doamna Merkel, nu mai vezi altceva decât politicianul. E adevărat, de …marcă.
    Probabil, tocmai de aceea, doamna Udrea stă în expectativă și nu candidează (încă) nicăieri. Deh, ce să-i faci, ai nevoie la alegeri și de votanții (pesudo)feminini de prin cotloanele prăfuite ale patriei, sau de voturile bărbaților cu burți generoase consumatori de mici și bere. 😉

    • ***ZeV – nu inteleg de ce i se reproseaza doamnei Udrea eleganta vesmintelor. Fura cumva din bugetul tarii ca sa se imbrace? Daca cei care o acuza au dovezi cum ca ar face asa ceva, atunci sa le faca publice ca sa convinga. Ce-ar vrea dumnealor? Sa umble cu sac in cap?

    • @Silver
      Buna dimineata
      Din invidie, Silver. Am văzut, pe drumul de întoarcere Constanța-Hârșova, mormane de struguri, urmare a unei recolte viticole foarte bune din acest an.
      Dar se pare că, unii struguri sunt al naibii de acri pentru mulți dintre concetățenii noștri. 😉

  14. Este de necrezut că numeroși analiști, bloggeri, sau simpli cetățeni, bat monedă CU IPOCRIZIE pe necesitatea intensificării relațiilor cu China, dar nimeni nu pare curios să afle, în detaliu, ce se întâmplă în aceste zile acolo. Televiziunile mediatizează un infractor și un impostor la Constanța, traficul bară la bară de care se face vinovată autoritatea publică, în nici un caz participanții îngrămădiți cu toții în același timp și care respectă orice în afara regulilor de circulație, chiloțeii tanga ai animatoarelor de pe litoral, căminele muncitorești, antice și de demult, din municipiul (pesedist) Vaslui, micii consumați de țigănime lâgă monumentele ortodoxe de la Curtea de Argeș, etc, etc.
    Hai să încercăm un remember :
    CITAT:
    ,,Premierul chinez Wen Jiabao a discutat cu premierul Emil Boc despre demararea unor investitii chineze in proiecte majore din Romania. Ministrul Afacerilor Externe Teodor Baconschi, participant la discutiile de luni de la Beijing, a declarat pentru HotNews.ro ca primul-ministru chinez s-a referit la cinci “principii de implementare” in privinta demararii acestor investitii.

    Teodor Baconschi:

    “- In primul rind e vorba de vointa politica. Ea exista – cum s-a constatat – de ambele parti
    – Libertatea intreprinderilor si orientarea lor catre conditiile pietei
    – O abordare graduala, pas cu pas, a spus premierul chinez, referindu-se la faptul ca daca se intra in faza operationala cu doua sau trei proiecte, finantarea poate sa mearga pe principiul vaselor comunicante: daca unul e mai avansat, ne ocupam cu precadere de acela
    – S-a cerut eficienta economica, adica asigurarea din stadiul de studiu de prefezabilitate a surselor de finantare pe toata durata proiectului, pentru a nu aparea sincope
    – In sfirsit, partea chineza a cerut securizarea investitiei prin aportul bancilor. De aceea a aparut si ideea ca banci din China sa deschida filiale la Bucuresti pentru a sprijini pe teren aceste proiecte pilot”.

    Reamintim ca delegatia ministeriala condusa de Emil Boc a discutat la Beijing despre cinci proiecte majore in care ar putea fi implicate companii chineze, fiecare proiect avind valoarea peste un miliard de euro:

    – Reactoarele 3 si 4 de la centrala nucleara Cernavoda
    – Canalul Dunare-Bucuresti
    – Canalul Siret-Baragan
    – Hidrocentrala de la Tarnita
    – Centura Bucurestiului, in regim de autostrada​ “

  15. Foarte buna decizia de a-i ignora pe bajetii analisti, pe bajetii de cartier de la antena3 care sunt disperati si nu mai stiu ce sa faca sa starneasca scandal. Tot cauta sa se bage in seama doar doar o suna Udrea sa le spuna ceva sa le creasca audienta. Gadea mai mai ca plangea aseara ca nu suna nimeni 😀 Sunt disperati.

  16. Pai cum doamna ministru? Asta te intereseaza pe dumneata in loc sa gasesti solutii de modernizare (curatire) a litoralului romanesc? Barfa si glumele de acest gen nu ar trebui sa intereseze sau sa atraga o persoana ce repezinta o institutie importanta intr-un stat. Nu ati facut nimic benefic pentru turismul romanesc. Avem o tara frumoasa care din pacate e condusa de niste incompetenti cum esti si dumneata. Nu va este rusine sa va afisati in public purtand haine si accesorii extrem de scumpe intr-o tara saraca ca a noastra?

  17. Am aflat dela TV ca doriti sa promovati un circuit turistic pentru straini, care sa prezinte aspecte din viata familiei Ceausescu. Cred ca acest circuit ar trebui completat cu ruinele fostelor intreprinderi de stat ajunse in maini private pe preturi de nimic, ca dovada vie ateoriei capitaliste, ca administrarea privata este infinit superioara, celei de stat.

  18. Aveti talent si la scris, deci ! M-a distrat teribil “anuntul” dumneavoastra ! Cei de la A3 si Retarditatea ar trebui sa va multumeasca in scris. Dar dupa cum ii cunosc eu (postez pe forumul Realitatea de aproape 4 ani fiind si moderator o perioada) nu o vor face niciodata.
    Sincer sunt bucuros ca in Romania exista femei ca dumneavoastra, cu o frumusete de exceptie si o inteligentza de invidiat!
    Faza cu Imbre (si Pufulete ex Saftoiu) e ….criminala, am ras de m-am spart)
    Va felicit si va doresc mult succes in aplicarea reformelor ! Acesta este obiectivul cel mai important acum dupa parerea mea !
    p.s. Mi-am amintit si de cum a fost ridiculizat “menestrelul spritzeur’ Ludovic Organ !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *