322 Reloaded

Elena UdreaCongresul PC asa cum a debutat, imi deseneaza o noua alianta PSD, PNL, PC. Discursurile invitatilor, Ludovic Orban din partea PNL si Titus Corlatean din partea PSD s-au referit la o posibila colaborare a partidelor lor cu PC. In ultimul timp, am auzit atat de la Adrian Nastase cat si de la Dan Voiculescu’ dorinta de a face, impreuna si cu PNL, front comun’ la’ alegerile urmatoare, pentru a-si creste sansele si, chiar de a nominaliza un singur candidat in lupta pentru Cotroceni. De altfel, se pare ca obsesia fata de Traian Basescu nu i-a parasit nici la acest eveniment, atat Dan Voiculescu cat si invitatii sai concentrandu-se pe atacurile la Presedinte.

Am aflat de la Orban cum cel mai slab guvern pe care l-a avut Romania din 1989, Tariceanu 2,’ ar fi fost ceva mai bun daca nu avea ghinionul sa fie Presedinte Traian Basescu. O alta dovada a demagogiei, a’ ipocriziei si’ a tupeului cu care ne-au socat in ultimul timp. Cum ar fi putut exista acest guvern, daca nu era Traian Basescu, daca acesta nu l-ar fi numit premier pe Tariceanu, in ciuda faptului ca PSD cu PC obtinusera’ un scor mai bun la alegerile din 2004? Ca unul dintre cei care au creat Alianta DA, care au crezut in proiectele acesteia, a ales sa aduca Romaniei un guvern din care PSD sa nu mai faca parte, un guvern al schimbarii de care tara avea nevoie. Si astazi cabinetul Tariceanu 2 guverneaza impreuna cu PSD, pregatindu-se chiar pentru o alianta. Ludovic Orban s-a declarat impotriva folosirii dosarelor pentru a judeca oamenii politici. Sigur, el incerca din nou sa creeze confuzia intre o mapa profesionala si un dosar de securitate. Dar chiar si asa, se pare ca a uitat ca PNL si-a arogat initiativa Legii lustratiei pe care a batut moneda atat timp cat le-a folosit, adica pana cand au dat-o afara din partid pe Mona Musca pentru un astfel de dosar.’

Domnul Corlatean se mira de pretul mare al gazelor. Poate ar trebui sa-si aminteasca faptul ca evolutia acestuia a fost negociata astfel de catre Guvernul Adrian Nastase, iar contractele cu furnizorii le-a incheiat ministrul social democrat la acea vreme, Dan Ioan Popescu, care a ajuns acum la PC. De asemenea, Petromul s-a vandut impreuna cu tot cu resursele de gaze naturale’ de catre PSD.

O alianta PSD, PNL, PC imi provoaca o senzatie de deja vu. S-au mai aliat o data impotriva lui Traian Basescu, atunci cand au incercat sa il demita, folosind aceleasi argumente cu cele pe care le-am auzit astazi. 322 reloaded.

323 thoughts on “322 Reloaded

  1. Pe politicieni oamenii de rand n-ar trebui sa fie invidiosi.Ar trebui sa se razbune.Sa parga un spoiler glinda,niste cauciucuri,iar daca e ceva f grav chiar dat foc masinii.Ar avea pe ce sa se razbune.V-am votat,ne-ati furat,va dam foc la masini.Teama asta ar trebui s-o simta unii politicieni,poate 75-80%.Dupa aia si-o iau in cap ca sunt smecheri si cei ce i-au votat fraieri.Daca s-ar trece la fapte ce bine ar fi.Ar deveni si ei mai putin hoti,cu frica in san.

  2. Buna seara!Cum se pedepseste calomnia?Cu puscarie si amenda sau cu amenda si fara puscarie?Stie cineva?

  3. Ce inseamna M.A.F.I.A.?Muerte a Francia,Italia Alemagna.Noi nu avem mafiotzi,avem interlopi.

  4. Buna seara ! Am intrat va spun sincer mai mult din curiozitate . Nu fac parte din nici un partid politic si cu toate acestea nu pot sa nu-mi afirm dezamagirea legat de activitatea domnului Basescu . Am fost printre cei care l-au votat dar cu siguranta in viitorul prea apropiat nu o voi mai face . Sa va spun sincer , mie imi plac oamenii decisi , care stiu pe cine au alaturi si care , in masura in care isi asuma o functie importanta (cum e cea de presedinte ), au si grija cu cine intra in joc ” de mana ” si ce inseamna cuvantul “dat ” . In viata puterea adevarata nu se castiga prin tactici de manipulare , nici prin demagogie , ci prin asumarea realitatii asa cum e . Chiar si cele mai imposibile situatii pot fi dezlegate prin dialog , prin mediere . Intr-o tara ca a noastra devenita peste noapte mai degraba piata de desfacere este imperativa elaborarea unor strategii de dezvoltare a economiei , de refacere a structurilor . Noi nu mai suntem romani , suntem ce ne dicteaza strainii , suntem niste marionete intr-un joc al vietii unde orgoliile politicienilor trec peste adevaratele valori precum patriotismul si iubirea de tara . Daca ma intrebati va spun : Da ma doare rata la banca ce o am de platit si creste , da ma doare cind facturile de zi cu zi se umfla necontrolat si poate nejustificat , da ma doare cind nimeni nu controleaza comerciantii si devenim sclavii lor , si ma doare cand vad atitia copii deveniti ai nimanui pentru ca parintii lucreaza in afara . Pe ei nu ii vede nimeni , glasul lor e mult prea mic pentru o lume asa mare ca cea a politicienilor . Si cu toate acestea aceste zeci si zeci de mii de copii poate chiar sute sunt viitorul . In ei va sta reabilitarea tarii , ei ne vor asigura pensiile in viitor . Ma intreb voi cei de acolo de sus ce le oferiti lor ?

  5. 1) Nu cred ca sunteti indreptatita sa vorbiti despre aliante , atata timp cat faceti parte din avortul lui Tariceanu si a lui Stolojan. Cel putin celelalte partide politice au lideri , voci si personalitati. Deocamdata PD-L nu are decat pe basescu si vocile sale. Probabil ar trebui sa renuntati la papagalismul politic si poate va ganditi ca acele persoane care l-au pastrat pe Base la presedentie s-au gandit ca nu mai au timp pentru inca o tura de alegeri. Cat despre cei 322… chiar credeti ca au votat asa doar pentru ca au fost “mituiti”? Folositi armele care nu trebuie si o sa va taiati singuri craca de sub picioare. Nu cei 322 sunt problema Romaniei. Nu alianta psd-pnl-pc e problema noastra si cu atat mai putin alianta avortata din DA. V-ati intrebat vreodata daca ati rezolvat o parte din problemele oamenilor care v-au votat sa veniti la Bucuresti? Eu cred ca nu. Cat despre DOMNUL VOICULESCU , pot sa zic ca il apreciez pentru ca promoveaza valoarea. Nu pe cei 322 , nu aliante facute la un sprit de vara. El si cu Patriciu au incercat sa faca politica , si ati incercat sa-i curatati. Rusine pentru ca insistati asupra celor 322. NU EI SUNT PROBLEMA!! PROBLEMELE SE AFLA IN ALTA PARTE , IAR SOLUTIILE SUNT IMPARTITE!

  6. Elena Udrea:
    “Arata ca au o singura obsesie, Traian Basescu.”

    Scuze, dna Udrea, dar dv. pareti a fi cea care are o singura obsesie: Traian Basescu.

  7. Buna dimineata! Va doresc tuturor un inceput de saptamana frumos si o saptamana linistita !

  8. Buna dimineata !
    Dar sa revenim la oile noastre (322+,- una). Referitor la privatizarea secolului, jaful istoric cu acte al bogatiilor noastre prezente si viitoare,este interesanta pozitia SRI in aceasta problema. Recent, dar nu fara vreun rost, s-a “aruncat” pe piata un comunicat, chiar daca nu a cerut nimeni asa ceva,in care se aducea la cunostinta publicului faptul ca aceasta institutie a atras atentia guvernarii raspunzatoare de privatizarea PETROM, ca societatea , in timpul negocierilor de “maritare” ,era puternic subevaluata.Interesant.Avem posibilitati multiple de interpretare a comunicatului catre tara.. Ori SRI vrea sa arate loialitate vesnica actualei puteri si sa arate pisica baltata de pe gardul guvernarii PSD-iste , ori doreste sa ne spuna ca ei si-au facut datoria si nu ar trebui facuti partasi la asemenea afacere cu state vechi ,ori in perioada urmatoare se vor intampla “evenimente’ ca din intamplare ,legate de subiect. Eu si o mana de prieteni credem in varianta a 3-a. In perioada care va veni, veti auzi lucruri vechi si noi, framantari, tarasenii cu alde Luca ,Sov si Dinu,vanzari de actiuni catre fostii si actualii angajati ,noi ghidusii financiare in domeniu,repatrieri de profit, descoperiri de noi zacaminte in platforma intrate deja prin contract in proprietatea OMV-Petrom , etc.
    Nu iese fum fara foc. Mai ales pe hornul SRI si in plina iarna , cand preturile stau gata sa explodeze. Sa auzim (de bine) !

  9. (repostare, pentru aducere aminte doar;nu doresc, neaparat,un raspuns.Este inclus)
    As dori sa fac o adaugire. PETROM-ul s-a vandut cu tot cu depozitele de petrol si gaze asociate de pe teritoriul tarii ,atentie !, descoperite si NEDESCOPERITE inca !!!Va puteti imagina asa ceva ? Hotie la drumul mare al natiunii romane.Este ca si cum as vinde eu catre Adrian Nastase ( intaiul vanator de harciogi si numarator de oua, mai nou si de prepelita ), blana tuturor ursilor din padure .Nu ma intereseaza cati ursi sunt. Mergeti, d-le Nastase si impuscati-i pe toti ! Ii vom numara dupa aceea , sa vedem cati au fost . Chiar daca nu ne va mai interesa prea mult .Asa, ca sa fie informati copiii nostri cati ursi a avut odata tara noastra ,si cat petrol, si cate miliarde mc de gaze naturale”

  10. D-na Udrea
    Eu nu sunt jurit si deci nu ma pricep.Dar,..
    Aveti perfecta dreptate cu ouale.Ce, a ajuns sa-nvete oul pe gaina ?
    Mi-e greu sa cred ca o tanara fara prea multa experienta in juridica, stie mai multe decat un om care are ceva ani in spate in domeniul juridic, basca a fost si multi ani cercetator tot in sectorul respectiv.
    La dvs. isi spune cuvantul elanul tineretii, dar si alte pretioase indicatii,
    insa aveti in vedere ca istoria nu arata pe nicaieri in lume ca tinerii sa fi facut vreo gaura-n cer inafara de fotbal, bataie si gagicareala.
    Toti marii savanti, inventatori, descoperitori , etc erau oameni trecuti de prima tinerete.Asa ca aviz amatorilor care se burzuluiesc ca nu sunt promovati.Poale lungi… ca-n interviul din revista, aspect scos in evidenta personal de catre dvs.

  11. Nu dvs. sunteti cea obsedata de dl Traian Basescu – conducatorul nostru iubit?
    (si mai ales al dvs….)

  12. E greu sa lupti in politica intr-o societate destul de misogina, cum este cea romaneasca.
    Marturisesc ca, desi nu va impartasesc convingerile politice, va admir si va respect ca femeie, ca om politic . Insa apropo de ceea ce am afirmat mai devreme, as vrea sa va propun chiar acest subiect de discutii pe blog : misoginismul balcanic – relicva istorica sau realitate ?

  13. Doamna Udrea,

    s-au implinit deja 2 luni de cand exista acest blog. Ne putem astepta la cateva concluzii din partea dvs., sau este prea devreme?

  14. Buna dimineata, Mada!

    Administrator:
    Buna dimineata, Leo! 🙂

  15. Chestia asta cu cei 322 de ticalosi prinde la persoanele cu un grad redus de inteligenta.

  16. Sunteti suparata ca a ajuns altcineva prima presedinte de partid din Romania?
    Dar sa pastram proportile, dumneavoastra aveti sanse sa fiti presedintele celui mai mare partid si daca toate merg bine pana in 2014 sar putea sa fiti si primul presedinte, femeie, al Romaniei, bine inteles cu domnul Bosescu primministrul. Totul este posibil daca aveti grija de biletelile si scrisorile uitate sau perdute.

  17. @Ena,
    Am si eu un biletel pe o hartie fina , velina si portocalie, oare cresc in sondaje?

  18. @fulgerica
    Ai dat o replica mare cat blogul, intr-adevar marea obsesie fata de Zeus este la d-na Udrea. Sustinerea aceasta fanatica si lipsita de simt critic, mi se pare marele defect al d-nei Udrea. Exista o diferenta intre activistul politic si omul politic, dumneavoastra sunteti inca la stadiul de suporter politic din interior. In rest aveti multe calitati…

  19. Buna dimineata: Mada, Leo, Elena, Ena, gigel007!

    Administrator:
    Buna dimineata 🙂 .

  20. Nu stiu daca ai idee ce e aia, dar te rog s ai in vedere ca inflatia din anul 1992, an in care Stolojan a fost premier, a fost de 210%, adica de circa 20 de ori mai mare decat cea actuala. Daca respectam strict cifrele insemna ca guvernul Stolojn a fost de 20 de ori mai slab decat cel actual. Pricepi? Ca sa nu abordam subiectul impactului unei inflatii de 210% asupra economiei nationale. Aduce a subminare. Inteleg ca esti anti Tariceanu, dar nu trebuie sa fii si penibila prin asemenea afirmatii.

  21. Stimatate Doamne , Elena Udrea si (imi permit-IATA ! ) Administrator -MADA ( scuze, nu va cunosc pe alt nume ) m-am intors din State. OK! Ce facem in continuare? Politica sau batjocura din acest blogg foarte interesant ? ,Vosi

    Administrator:
    Bine ati revenit. Este ok Mada. Dvs. vi se pare ca ceea ce facem aici este batjocura?

  22. Sincer toti o apa si-un pamant.In tara asta fiecare isi face legea lui , mai ales cei care au puterea….

  23. Va rog sa ma iertati , nicicand nu am crezut ASA ! Dar…, parca situatia din TEREN arata ALTFEL ! Cu simpatie , Vosi

  24. Doaman Elena Udrea as dori sa stiu de ce nu se ia o masura impotriva lui Laszlo Tokes si a lui Marko Bella…ambii incalca grav legea cand vorbesc fie despre descalecaturi fie infiinteaza birouri de lobby pentru independenta tinutului secuisc

  25. spunea candva paler ca partidele nu au ideologii, doctrine, strategii in romanica ci porecle. fratilor, traim sub dictatura partidului unic. fiarele comunisto-securiste v-au regizat un pluripartidism edulcorat si se fac si ei ca schimba puterea pentru prostirea alegatorului. asta e sistemul ticalosit si anti-uninominal de care vorbeste basescu, asta-i dictatura transpartinica a banului. primenirea clasei politice e drum lung si brucan a fost optimist. tara o vor schimba generatiile viitoare hibrid cu parinti munciti si batjocoriti in alte tari si bineinteles si aici. desigur uninominalul ar fi un prim pas. dar ma mira naivitatea unora ce vorbesc de aceste coalitii. linistiti-va doamnelor si domnilor, capii acestor partide sunt ofiteri sub acoperire ai fostei securitati si corb la corb nu-si scoate ochi. se invata pe vremuri in manual;ele de istorie ca daca vrei sa termini o razmerita impusti capul acesteia. va aminti cine statea in 89 linistit in balconul televiziunii in pulovar in timp ce jos groaza pusese stapanire pe noi sub gloante. aceia ce au luat decizia asasinatului in zi de craciun. credeti ca au remuscari sau scrupule. subminarea economiei nationale si genocidul se potrivesc mult mai bine puterilor de dupa 89, desi guvernarea cdr as numi-o impotenta. ceusescu avea multe pt care sa plateasca dar erau multi care vroiau sa taca vesnic. cu multa grija au hacuit tara de avutii avand grija sa aboleasca pedeapsa cu moartea. cei care platesc suntem noi si uneori si informatorii (vezi mona musca), dar artizanii, tortionarii niciodata. atentie si la tinerii politicieni , daca sunt crescuti dupa chipul si asemanrea papusarilor nu sunt mai breji (vezi ponta , bogdan olteanu). o salut pe elena, ii doresc succes dar si in partidul lor e mult de lucru. oricum stau mai bine ca altii.tariceanu II mi-aduce aminte de hieraticul si multpreaobositul constantinescu care promitea in fata televiziunii ca in doi ani pune dezastrul economic pe picioare. 🙂

  26. Buna ziua!I s-au inchis niste drumuri,de asta e obsedata de presedinte,nu mai ajunge la el.Sau ajunge,dar n-o mai baga in seama.:)

  27. @Vosi
    Bine ai revenit! Nu cred ca in acest blog exista batjocura.Discutiile mai aprinse si chiar replicile mai dure ale unora, dupa parerea mea,nu fac altceva decat sa confirme faptul ca nu este un blog fals, nu este unul cenzurat, dimpotriva, el exprima exact starea in care se afla tarisoara esta.Poate ca unii ar trebui sa se controleze putin, dar au, fiecare dintre ei, farmecul lor.I-am sugerat doamnei, candva, sa nu-i bage pe toti in seama, dar acum cred ca nici nu pot fi ignorati.Cat despre politica:poate ca este cam putina.

  28. Cred ca doamna Elena Udrea nu poate face nimic impotriva celor doi unguri.Sunt oamenii atat de mici,dar vor sa para atat de mari.Cum sa te iei de Dinu Patriciu?Ala e un gigant,un colos,una dintre minunile lumii.Si doamna Elena Udrea il ataca.Daca ii cere Dinu Patriciu daune de 10 milioane euro doamnei Udrea nu cred ca are de unde sa le scoata.Si el face 10 milioane in cateva ore:)

  29. Nu mai spun ca daca il mai infurie nitel pe Dinu Patriciu o sa puna trupele de paparazzi pe ea si o sa apara in toate revistele si ziarele lui.Sau vor spune vrute si nevrute de doamna Udrea.

  30. Din cauza frustrarilor unora care se cred in mijlocul unui scandal gen “Clinton-Lewinsky” le dau o veste proasta: “Radio Santz” si-a facut prost datoria!
    Daca scandalul mai sus mentionat avea un sambure ( mai mult sau mai putin mare) de adevar, ei bine, acesta nu are!
    Sunt doar frustrarile unora care au refulat!

  31. “If, as I have said, the things already listed were all we had to contribute, America would have made no distinctive and unique gift to mankind. But there has been also the American dream, that dream of a land in which life should be better and richer and fuller for every man, with opportunity for each according to his ability or achievement.” — James Truslow Adams – The Epic of America (1931)

    Stiu, idealism dar tare mi-as dori macar ideal un vis si pentru tara asta, un vis care sa aduca sanse egale pentru toti, o minima baza de la care oricine sa poata pleca sa-si faca o viata asa cum doreste.. sau macar sa existe sansa.

    Romanii au incetat sa mai viseze … au ramas doar obsesiile, 6/49, politica si viata de pe azi pe maine.

  32. SUA nu e un obstacol.Ai nevoie de avion,ca viza si bani exista.Se ajunge f usor.Am vazut tigan roman in Las Vegas.

  33. balbek Says:

    January 28th, 2008 at 12:24 am
    Pe politicieni oamenii de rand n-ar trebui sa fie invidiosi.Ar trebui sa se razbune.Sa parga un spoiler glinda,niste cauciucuri,iar daca e ceva f grav chiar dat foc masinii.Ar avea pe ce sa se razbune.V-am votat,ne-ati furat,va dam foc la masini.Teama asta ar trebui s-o simta unii politicieni,poate 75-80%.Dupa aia si-o iau in cap ca sunt smecheri si cei ce i-au votat fraieri.Daca s-ar trece la fapte ce bine ar fi.Ar deveni si ei mai putin hoti,cu frica in san.

    @ Administrator
    suna la 112!

  34. Am citit articolul, este bun, surprinde exact realitatea, dar nu ar trebui sa va ingrijoreze.
    Competitia este buna in orice domeniu.
    In ceea ce priveste PC _ul, ca sa supravetuiasca trebuie sa se lipeasca de o gazda, altfel….mor fara macar sa se fi nascut intr-o competitie, respectiv alegeri.

  35. Azi am avut o problema la Distrigaz.Am cumparat o vila si trebuie sa facem abonament la gaz normal.Problema e ca suntem 2 proprietari si abonamentul la gaz se face pe numele unei persoane.Asta inseamna mers la notar,unul dintre proprietari renunta,ca sa ramana unul singur pe abonament.Inca o bataie de joc a statului.Ii umflam pe notari.Cum sa nu te apuce dracii si sa nu-ti vina sa le dai foc la masini politicienilor ca stau in sali si dorm si-si fac legile pentru ei.Si ma repet….dat foc la masini.Ce-o sa se intample?Am dat foc vreunei masini?Asta au in cap unii depasiti din alte vremuri:’militia,militia’.

  36. Sri m-a ‘ascultat’ si pe vremea lui Ceausescu.Asa ca?Daca ma asculta acum nu conteaza,conta atunci.Atunci era sri periculos.

  37. Ce vrei sa zici cu asta?Ioana te bagi ca musca in lapte.M-am luat de tine?

  38. Eu vorbeam de politicieni,de modul cum trateaza cetateanul si cum isi bag joc de el,chiar daca i-a votat.Asta are logica sau n-are?

  39. @Balbeck

    Fac parte din regnul animal dar nu-s musca… :)):))

    Pt a-mi exprima parerea, nu e nevoie sa te iei tu de mine… nu ca ai avea de ce.

    Ma rog, ideea e ca eu mi-am exprimat parerea referitor la ceea ce ai postat tu, dar e prea greu…

    Vrei sa-ti traduc?

  40. Si cum cetateanul e furat.Taxa de prima inmatriculare are vreo logica?

  41. Nu esti musca,dar nu stii ‘vorbele romanesti’.Asa ca are rost sa ma iau de tine?Esti zero.

  42. democrati sunteti praf….pa.chiar daca o sa castigati alegerile.

  43. De ce sa fim rai cu “puristii” astia conservatori,eu unul m-am distrat pe cinste cand l-am vazut pe “Felix” cu ochii bulbucati,racnind din rasputeri numele noii conducatoare.Sincer,cei care nu ati asistat la scenele de la congresul asta,ati pierdut o distractie pe cinste.Va mai amintiti actul 3 din celebra “Scrisoare pierduta?”E…exact asa a fost…urlete,demagogie,promisiuni,reprosuri.O minunatie de congres.Nu stiu daca Basescu este cel mai bun conducator pe care l-a avut Romania vreodata,dar in mod sigur este cu cel putin doua clase peste toate “sarlele” astea nenorocite.Ghinionul nostru este ca nu are cine sa-i tina piept la viitoarele alegeri.pentru a da un pic de savoare evenimentului.In conditiile in care doar un nebun periculos(Vadim),un securist marginit(Voiculescu) un “Prostanac” si un anchetat de lux(Nastase) emit pretentii,atunci cred ca nu ar mai trebui sa cheltuim banii degeaba.Ma intreb insa,oare acest partid PD-L.va reusi sa faca ceva pentru a mai atenua din dezgustul lasat de politiciei?Sincer,ma cam indoiesc dupa cum reactioneaza Boc la sarlatania facuta in Voluntari de unul dintre membrii acestui (nou) partid.Pacat…

  44. @Fulgerica
    Mai Paul, tel auzi in fata prietenilor care te cunosc ca nu iti plac prostii si manelistii.Ar trebui sa ne spui de ce esti poreclit “bullets” , sa radem si noi. Sa ne spui tu, ca sa nu spun eu , adica…

  45. Ai dreptate Dan,dar totul a pornit de la Democrat.Si dupa aia continua cu cealalta.

  46. Presedintele actual e cel mai bun de dupa 1989,dar are f multe greseli.Guvernul e cel mai slab de dupa 1989.

  47. Repet in speranta ca voi primiun raspuns : Chiar daca am 17 ani ma preocupa aspectele tarii si de aceea pun urmatoarea intrebare ..Doamna Elena Udrea as dori sa stiu de ce nu se ia o masura impotriva lui Laszlo Tokes si a lui Marko Bella”

  48. Politicienii astia…scapa de Justitie.Au si imunitate.De fapt nici n-ar avea nevoie de imunitate ca tot scapa.

  49. @Dna Elena Udrea,
    Am lipsit mult din acest blog ptr ca vad ca nu aveti timp sa raspundeti, dar pentruca PD-L este un partid transparent(intrati pe situl dvs si vedeti ce mailuri de contact aveti???) apelez la acest spatiu public si-n care voi posta cateva din cele puse de mine pe cel mai citit blog politic si ma refer la blogul lui AN caruia nu-i sunt eu unul in nici-un caz un aliat politic.
    Fac asta ptr ca PDL sa ia act de acestea:

    1.Cum calificati felul in care s-a ales ieri conducerea PC recte madam Popa, s-a respectat statutul, voturile lui Cutas se pot vinde sau darui in “piata”, turul II nu e prevazut in statutul lor?

    2.Tot in societatea romaneasca actuala se desfasoara un episod al taxei de prima inmatriculare(bravo ptr PDL) si un episod(pe care l-am mai ridicat, dar grijuliul AN pentru alte chestii, evident niste mari frasuri, nu a miscat in front) privind obligativitatea neconstitutionala pentru cei de pana la 35 ani(nu intru in categorie, dar poate ca intra careva de pe aici?) de a-si investi banii munciti si ptr care au platit si toate impozitele, in fonduri de pensii care, nu garanteaza peste 20-30 ani, nimic cu privire la inflatie, ceea ce seamana cu un Mega Caritas.

    Intrebari:
    a. Se comporta Statul Roman(recte Guvernul si Parlamentul)in aceste doua episoade(mai sunt multe altele similare, de ex. atunci cand la o eroare de calcul facuta de dl stat din vina dsale, la determinarea cuantumului pensiei trebuie,sa-l dai in judecata, sa investesti dupa ce castigi-castigi sigur deci justitia mai functioneaza, hotararea de rectificare a pensiei, cu formula executorie si eventual sa-i trimiti si executorul judecatoresc pe cap) ca un adversar, ca un dusman al cetateanului corect si onest?
    2. Are, clasa politica romaneasca, indiferenta foarte la acesta problema care dupa ce s-a ridicat putin, s-a avut grija sa amuteasca), niscaiva interese de afaceri in aceste Societati care administreaza fondurile de pensii ale pilonului II??? Daca da cum va merge primul pusti cu o exceptie de neconstitutionalitate pe acesta tema va iesi un mare taraboi…

    PS Am scris ptr PDL prin bunavointa cum se spune dar de la dvs fiind buzoiana, hajdeista dar si jurista chiar astept un raspuns f. scurt adica opinia dvs personala si profesionista la acestea de mai sus.
    Numai bine

  50. @balbek
    Bebe , am intrebat pe toata lumea dar nu am primit informatii prea exacte. Asa ca te intreb pe tine. Tu trebuie sa stii. Miercuri trebuie sa ajung la Rodbav .Cum fac , ajung in Sibiu sau fac la dreapta din Fagaras ?

  51. @balbek
    Chestia cu 112 ia-o ca pe o gluma.Si eu am avut de multe ori sentimente ca si cele descrise de tine, dar nu cred ca asta ar fi solutia. Sa instigi la violenta, intr-un spatiu public, nu cred ca este metoda cea mai eficienta de rezolvare.Daca un nebun,care trece si el pe aici, o pune in practica?O sa spuna ca asa mi-a sugerat Bebe.Din pacate avem o singura varianta,pasnica:VOTUL

  52. Mie si tarnacopul mi se pare pasnic ..diferenta o face minerul, nu? 😀

  53. are un orar doamna udrea dupa care intra pe blog ?

    Administrator:
    Nu.Agenda foarte incarcata nu ii permite sa intre zilnic la aceeasi ora.

  54. Daca un nebun pune in practica ce am zis,problema lui.Daca ii spun unuia sa se arunce intr-o fantana trebuie sa se arunce?:)aoleo chiar o sa treaca un nebun si o sa se arunce acum.Il am pe constiintza.

  55. Instigarea se pedepseste normal,dar cei ce dau foc masinilor de ce nu fac puscarie?Am in cartier cativa ce au dat foc catorva masini,au fost gasiti dar n-au facut puscarie.De instigare ce sa mai zic?E mai grava decat ce au facut ei?

  56. @Dragos
    Da.Intra numai cand are de dat raspunsuri la probleme simple.In rest, daca se ingreuiaza cazurile, incuie usa ,stinge lumina si da drumul la potai.

  57. Eu am pus o intrebare asteptand un raspuns serios…nu cred ca se pune asa problema…daca era asa nu cred ca aparea in emisiuni live la tv cand se pot pune deasemeea probleme care sa o depaseasca din punct de vedere moral sau profesional…

  58. Am pus mai demult doamnei Udrea o intrebare din Drept.N-a stiut sa raspunda exact.A raspuns partial.Stia ceva,a zis ca se documenteaza,dar a uitat probabil.E imposibil sa le stii pe toate.

  59. Domnul DEmocrat (gramaticus)

    Nu te mai ocupi de corecturi ?
    Dar nici de Constitutie ?

    ”Pe politicieni oamenii de rand n-ar trebui sa fie invidiosi.Ar trebui sa se razbune.Sa parga un spoiler glinda,niste cauciucuri,iar daca e ceva f grav chiar dat foc masinii.”

  60. Am boala si pe securistii vechi.Pe vremea lui Ceausescu a fost omorat sotzul sorei bunicii mele.El era chimist cercetator.Fusese chemat in Sua.S-a dus si vroia sa ramana definitiv acolo.Cineva s-a dus dupa el si l-a chemat in tzara sa-i dea cineva o medalie.A venit si l-au impuscat pe Otopeni.Ne-au zis ca a facut infarct si sa-l ardem,sa nu-l ingropam.In zona tamplei avea o gaura de glontz.Ne-au pus microfoane in telefoanele din casa avand si rude in Frantza si Italia.Niste nenorocitzi,au luat foc securistii vechi?Sunt si acum in functii inalte.Au omorat oameni de valoare nevinovatzi.Daca mai tzinea regimul ceausist probabil si Nadia Comaneci ar fi fost omorata.

  61. Eu spun fapte reale ce se intampla sau s-au intamplat.Ce vrei sa zici cu asta,Celestin?Te-am jignit eu pe tine?Esti handicapat.

  62. @balbeck
    Imi pare rau daca asa s-a intamplat cu sotul surorii bunicii, dar sa punem problema un pic altfel : daca securistii voiau sa-l omoare , nu puteau face in asa fel incat sa-i dispara corpul ca sa nu mai stie lumea ca a fost omorat tocmai de ei si sa se comenteze ? Nu puteau sa-l omoare in strainatate si voi n-ati fi stiut nimic ?S-au daca aveau de gand sa dea corpul familiei, nu puteau sa-l otraveasca?
    Din cate am citit , securistii astia nu erau chiar asa de prosti.

  63. alegerile pc si monstruoasa coalitie pc +pnl+ psd, dar atat de normala daca stiti istorie postevenimente decembrie. toti o apa si un pamant! aceeasi ideologie : rapacitate si bani. ce alegeri fratilor ?! e doar un pas in spate al sulfei batrane FELIX,COTOIUL, securisto-ilisciene – crescent – inghesuita de dosare cu doi pioni la inaintare pt a diviza ascensiunea politicianului de tip “lup tanar” anghel. el trebuia invins impotriva statutului rpopriului partid! ce principii?! sunt partide de laborator ale securitatii (prm si pur-pc). trebuiau sa creeze imaginea unui partid periculos pt stabilitatea nationala din care sa te scoata salvatoarea bunicuta kgb-ista, iar celalat sa divida si sa absoarba alegatori dupa cum era voia puterii de moment.HAHALERELE ALEA DOUA – cutas si popa- DE CARE SUNT CONVINS CA N-ATI AUZIT , TREBUIAU SA DEA MAI MULT LAOLALTA DECAT VOTURILE ACELUIA. nu ca l-as aprecia pe ala ca il cunosc sunt din zona lui de activitate, si credeti-ma e benefica pt el, nu pt noi. ahh, e mai bun ca voiculescu dar pe scursura asta nu o iau de etalon pt poporul roman.

  64. S-a discutat foarte mult in presa de azi despre scandalul declansat de alegerile de la PC. Dumneavoastra faceti o trecere nu foarte subtila de la PC la atacuri contra guvernului. Sa nu uitam ca si fostul PD a facut o alianta cu PNL… D.A. s-a chemat ea. Da’ s-a destramat.

  65. @dancwaitts
    Vorbesti de pomana.Asemenea manevre s-au facut in toate partidele cu ocazia alegerilor.Si la PSD si la PD (cand era sef Petre Roman si s-a ajuns mare Basescu).La PC lucrurile sunt asa: Felix chiar daca spune ca se retrage tot el va conduce din umbra si ca atare femeia aleasa(Popa) este pentru paravan.N-avea cum sa iasa altcineva care n-ar fi ascultat ordinele lui Felix.Iar pe acest PC ,acum il critici, dar cand a trecut de partea lui Basescu dupa alegeri si schimbat inclinarea balantei stabilita prin vot, atunci banuiesc il laudai.

  66. Sarut mina , d-na, d-ra. Acum am revenit din tara, .. am muncit mult. Am 300 ha cu risc de inundatie. Va iubesc mai mult si va sustin mai tare!!! Salut pe cei care nu sunt suparati pe mine , iar celorlalti le cer scuze. Am citit tot de la plecarea mea. Sunteti ,,in spiritul clasei politice”, nici prea ,prea , nici foarte ,foarte. Doamna Udrea dati-mi voie sa va doresc tot binele din lume pt ca asta simt. Sper sa am putini critici. Mada mi-ai lipsit. Multumesc pt tot, sti tu. Atentie la PC , urmariti caderea in haos a celui numit ,,Felix”(motanul?) si ducerea la pierzanie a lui si a partidului precum PNTCD etc Sa nu va plictisesc , va doresc ,, sa fiti iubiti”. Cu drag si cu respect pt toti, CTD

    Administrator:
    Bine ai revenit Cristi 🙂 .

  67. @Balbeck

    Stii ce-i aia multimea vida?

    Iti spun eu: e multimea cunostintelor din creierul tau…

    Ma rog, frustrarile tale refuleaza pe aici… E pacat de faptul ca nu avem un canal pe aici… am avea unde sa aruncam ineptiile pe care le spui…

  68. @Balbeck
    E prea cusuta cu ata alba.Tu ai vazut vre-un criminal sa livreze cadavrul , ca sa se poata trage concluzii asupra ucigasului ? Criminalul il ascunde ca sa nu mai fie de gasit.Uite-te la Cioaca (daca el ar fi vinivatul, eu nu-l acuz) , a livrat ceva colegilor politisti? Din contra.
    Si revenind la ruda ta, existau atatea metode de omorat ca nu mai stia nici dracu si in niciun caz familia.Trebuie sa fi fost altceva la mijloc.

  69. Cioaca e una,securistii de pe vremea lui Ceausescu erau alta treaba.Putem face comparatii?

  70. nastyb0y Says:

    January 28th, 2008 at 7:11 pm
    @balbek
    Si nu esti “specialist”

  71. pacat ca mai sunt oameni care sunt interesati de politica si politicienii din Romania…politica de la noi e o latrina si politicienii vidanjorii…noi suntem cei care ii platim…

  72. @balbek
    Stiu. Dar fetele alea de pe net, pe care le cauti tu, nu stiu cu cine vor avea de-a face .Esti un baiat rau . Deosebit de rau.

  73. Taxa pe Valoarea Adaugata este exigibila la data scadentei ratei de leasing.

  74. “Elevii din judetul Covasna vor intra in greva japoneza fiind nemultumiti de decizia Ministerului Muncii care prevede ca elevii care au implinit 18 ani nu vor mai beneficia de alocatia de stat, anunta Realitatea TV.

    Elevii vor purta banderole albe pe brat in timpul orelor de predare timp de o saptamana, banderole puse la dispozitie chiar de Consiliul Judetean al Elevilor din judetul Covasna. De asemenea, elevii din mai multe judete si-au anuntat intentia de a se alatura in aceasta saptamana grevei elevilor din Covasna.

    Propunerea tinerilor este ca alocatia de stat sa se acorde pana la iesirea din sistemul de invatamant de 12 clase. In prima faza, CJ al Elevilor Covasna a organizat o strangere de semnaturi, urmatoarea varianta care se ia in calcul fiind organizarea de mitinguri pentru a obtine majorarea fara discriminare a alocatiei de stat pentru copii.”

    Aceasta stire este preluata din Cotidianul si este cat se poate de adevarata.

    Doamna Udrea, de cateva zile am postat in legatura cu problema aceasta si nu mi-ati raspuns.
    As dori acum un raspuns: exista vreo sansa sa ne asculte si pe noi cineva????

  75. Sunt rau cu cei ce si-au batut joc de tzara asta.Au furat prea mult,nu se mai poate.Se acumuleaza un stres,o furie.Sunt f. bun cu cei ce sunt corecti,drepti.

  76. @Ioana Roxana Georgescu
    Cum nu. Nu e aia in care fetele isi leaga cate o banderola alba la mana,la picior, sau la cap, ies din clasa, se aseaza pe treptele scolii refuzand sa-si priveasca si asculte profesorii rai si asteapta sa vina baietii sa le invite la plimbare?

  77. @ Argus

    Vrei sa ma iei la mishto? (asta ca sa folosesc limbajul tau)…

    As zice sa nu te dai cu parerea in problema asta, pentru ca esti depasit de situatie…pe bune…

  78. Ioana,stii ce inseamna doua linii paralele?Alea sunt rosii si sunt trase pe buletinul tau.

  79. D-na, este greu sa faceti fata tuturor solicitarilor, dar daca doriti sa-mi raspundeti celor doua intrbari, astept un mail ,pt. ca eu nu va mai deranjez pe blog, o seara placuta.

  80. @Ioana Roxana Georgesu
    Savarsesti foarte multe greseli :
    1.mishto-nu este limbajul meu.N-am folosit niciodata acest cuvint.Este mai degraba al prietenilor tai;
    2.nu se spune “sa nu te dai cu parerea” ci “sa nu-ti dai parerea”;
    In atari conditii cine-i depasit de situatie ?
    Cred ca-i mai bine sa renunti la greva si sa fii la ore numai “ochi si urechi”.

  81. Buna sera,acum la jurnal la Realitatea vorbeste”bombonel”si i-mi provoaca repulsie nu vreau sa-l mai aud sau sa-l vad.Mi se face rau.Daca era el presedinte nu eram in Uniune .Era vai si amar de noi.In dorinta lui megalomanica de putere,nu mai vede si nu mai aude.Poate mediteaza un pic la vremurile trecute si in momentele d-sale de sinceritate,daca le are recunoaste macar pentru dinsul ca a gresit fatal.Sa se retraga si sa nu mai auzim de domnia-sa.In legatura cu subiectul Voiculescu si minusculul sau partid,as dori sa vad si eu o platforma electorala sau macar citeva idei stralucite sau citeva strategii pentru tara asta.Congresul P.C.mi-a amintit de ultimul congres P.C.R.Vadoresc mult succes!Noapte-buna!

  82. @balbek
    Eu nu am facut niciun secret din ocupatia mea. Nu m-a intrebat nimeni , pana acum, cu ce ma ocup. Nu, nu sunt comentator sportiv.Sunt raper american.

  83. @Argus
    Multumesc pentru reclama.De-asta am si lasat postul asta zile intregi .Ca sa o sesizezi tu pe d-na Udrea.Ideea este ca dl.Presedinte Basescu nu trebuie tratat ca un exponat , intr-un muzeu.De nimeni.Si cine il doreste asa, sa stea acolo ca un bibelou in vitrina, fara sa isi exprime vreo pozitie,este dusman al poporului.Ca si tine, Argus, mic palavragiu de Tatarasi ,ce esti…

  84. nu l-am laudat niciodata. stiu de manevrele fsn-iste , am scris mai sus. pt un argus esti cam putin vigilent. in plus atunci am regretat alianta cu niste tradatori de profesie. dar probabil esti pc. aia am spus si despre pionii lui voiculescu. qed. se pare ca tie iti place sa te vezi scriind.

  85. Cum putem face, ce solutii putem gasi pentru a scapa de acesti fosti securisti, comunisti, noi ciocoi care tot trag inspre Mama Rusie ?
    Ciudat cum se unesc exact aceia care au avut legatura cu Securitatea si PCR, sa ne umileasca si ne fura pe noi, romanii cinstiti !
    Am ajuns sa cersim dreptul la munca in alte zari, umbland exact ca nomazii, cu cortul, cersind un coltuc de paine, sau omorandu-ne italienii, spaniolii, germanii, etc. ?
    Chiar Basescu sa nu aiba arme legale sa-i termine politic ?
    Dati-ne o speranta, ca eu, cel putin nici macar loc de munca nu gasesc, pt. ca am 42 de ani si toti se orienteaza catre tineri sub 35 de ani !
    Nu mai zic ca ne ard la intretinere si utilitati, de nu mai avem un ban de mancare mai consistenta, sau medicamente !
    SA FIE ANUL 2008 SFARSITUL MAFIOTILOR DIN PSD, PNL (UN PARTID VIOLAT RAU), PC, PRM, UDMR (ALTA CUCUTA POLITICA, CARE SE VINDE PE BANI BUNI) ?
    Normal ca mai sunt si in PDL gunoaie, dar ei macar nu participa la jaful actual si la spolierea noastra ca popor ! Si oricum, sunt foarte putini corupti din PLD, si, cat de cat, mai diplomati si mai “umani” decat, sa zicem, un Voiculescu (ce fata de dement scarbos are), Vadim, (idem, si tot fost securist), Iliescu, Tariceanu, Patriciu, etc. Cum grosul coruptilor e la PSD, PNL, PC, PRM, UDMR, e clar ca orice om normal nu poate sa-i sustina, vazand cat de uniti sunt impotriva unui om care-i incomodeaza, le dezvaluie netrebniciile si ilegalitatile !
    Astia o fac pe fata, exact cum spunea Radu Moraru (Nashul), in emisiunea lui de seara – astia nu mai au pic de respect si rusine pentru oamenii pur si simplu saraciti de legile aberante date mai de acele partide “rosii” !
    Multi spun pe Forumuri, Bloguri, ca “unica solutie – inc-o Revolutie”, dar acum daca va urma una, ar fi nevoie sa fie una reala, sa curatam tara de oameni care vor fi blestemati si in mormant de cei napastuiti, pentru atacurile la sanatatea si buzunarele romanilor ! Atatea biruri si taxe aberante ne pun, ca deja am ajuns la fundul sacului, si mamaliga poate exploda !
    Doamne-ajuta-ne sa scapam de ciuma rosie care tot de la Est vine !

  86. pentr doamna Flori: sa stiti ca suntem in Uniune doar scriptic caci din punct de vedere faptic Putin e la sud de Dunare,iar oligarhii nostri in frunte cu Patriciu Dinu lucreaza,lucreaza,lucreaza.