14-15 septembrie: Peste 84 de milioane de euro, prin Programul Operational Regional, catre Alba si Ilfov

Două zile de semnat contracte. Toate prin Programul Operaţional Regional. Mi-aduc aminte că, acum aproape o lună, când spuneam că ţinta este de 50 de milioane de euro contracte cu fonduri europene pe săptămână, au fost mulţi sceptici.

Elena Udrea la Alba Iulia

Picture 1 of 5

Elena Udrea la Alba Iulia

Ei bine, numai ieri la Ilfov, am semnat trei contracte însumând 24 de milioane de euro. Astăzi, la Alba Iulia, am semnat contracte de aproape 60 de milioane de euro pentru reabilitarea unei porţiuni din DN1 şi DN1-E81 şi pentru refacerea centrului vechi al oraşului.

Sunt exemple pe care le consider concludente când afirm că lucrurile, cel puţin la ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, încep să se dezgheţe în ceea ce priveşte atragerea şi folosirea fondurilor europene. E şansa noastră de ieşire mai rapidă din criză şi trebuie să o fructificăm.

Nu pot să nu fac referire şi la studiul apărut ieri care mă declara cel mai mediatizat politician. Aşa o fi, dar nu am văzut să existe şi componenta calitativă. În loc ca ştirea să fie prezentată sub titlul „Udrea este preferata presei”, poate că era mai corect să fie titlul „Udrea, ţintă pentru o parte a presei”.

Asta mi-aduce aminte de o anecdotă celebră. Tatăl îi spune copilului: „Te pedepsesc, fiule, pentru că te iubesc”. Iar copilul răspunde: „Tată, nu merit atât de multă iubire”.

Elena Udrea

Picture 1 of 3

Elena Udrea

Tot ieri am fost şi la dezbaterea GDS privind protejarea clădirilor de patrimoniu, unde am abordat din nou tema publicităţii stradale. Am fost foarte bucuroasă să văd că mulţi oameni susţin ideea mea de reglementare a domeniului. Părerea cvasiunanim acceptată este aceea că avem nevoie de măsuri în acest domeniu, iar cele propuse de MDRT, după consultare cu urbaniştii şi arhitecţii, pot aduce o îmbunătăţire semnificativă a spaţiului urban.

Am abordat şi subiectul legii care ar urma să asigure o coerenţă arhitecturală, în sensul reabilitării faţadelor clădirilor de către proprietari. Aici, părerile au fost împărţite. Evident, există nemulţumiri în zona administraţiei locale, pentru că legea obligă primăriile să se ocupe de reabilitarea faţadelor clădirilor, dacă proprietarul nu poate sau nu vrea să o facă. Arhitecţii şi-au exprimat şi ei temerea ca nu cumva refacerea faţadelor să ducă la distrugerea clădirilor de patrimoniu. Vor exista prevederi clare în acest sens şi nu cred să fie probleme.

În seara asta, am avut o întâlnire şi cu reprezentanţii firmelor care se ocupă cu publicitatea out-door. Discuţia a fost tăioasă, dar onestă. Fiecare şi-a exprimat punctul de vedere şi a ascultat argumentele celeilalte tabere. Concluzia discuţiei a fost pozitivă: ne-am despărţit ca parteneri şi convingerea mea este că în cel mai scurt timp vom ajunge la un acord asupra formei legii.

PS. Mâine, din nou semnarea de contracte prin Programul Operaţional Regional.

61 thoughts on “14-15 septembrie: Peste 84 de milioane de euro, prin Programul Operational Regional, catre Alba si Ilfov

  1. A ieşit foarte frumos restaurarea municipiului Alba Iulia. Cred că ar trebui să fie un model şi pentru alte oraşe istorice… slavă Domnului, avem.

  2. @ Elena Udrea
    Spuneţi:
    În loc ca ştirea să fie prezentată sub titlul „Udrea este preferata presei”, poate că era mai corect să fie titlul „Udrea, ţintă pentru o parte a presei”

    Nu ştiu dacă aveţi dreptate. Nici premierul nu este tocmai iubit de “o parte a presei”, mai exact de aceiaşi “parte a presei”, şi totuşi nu se află pe primele locuri în acest top.

    Eu cred că prezenţa în presă a ministrului Elena Udrea are o mare legătură cu promovarea acţiunilor ministeriale şi transparenţa acestei activităţi. Priviţi la colegii dumneavoastră de Guvern şi veţi vedea că domniile lor nu înţeleg să-şi mediatizeze activitatea. Poate că ar trebui să înveţe toţi politicienii de aici.

    Desigur, asta nu înseamnă că nu consider că este loc de mai bine, cum ar fi introducerea transmisiilor în live prin internet.

  3. Pentru care “bucata” a Ilfovului au fost alocati banii? Si pentru ce? Detalii suplimentare, pe orase si intrebuintari, putem obtine? Multumesc

  4. @ Bibliotecar….
    Amice ai inceput sa lingi “blidul”….?!
    E.U. fiind alegerea cotrocenistilor…are tinte f. f inalte , deci trebuie sa fie si mediatizata ca la momentul oportun sa se bata cu caramida-n piept….de aia a si devenit mai importanta decit prim-ministrul si bugetul ministerului ei nu are limite…..in timp ce ceilalti nu au bani nici de…..
    Nu cred ca ceilalti ministeriabili sunt mai slabi sau mai putin patrioti sau….dar asta e jocul politic….
    Vazind ca nu mi se raspunde de bun simt la e-mai;lul pe care l-am trimis personal ministrului E.U. la indicatiile administratorului….mail in care cerea un parteneriat public privat in cazul unui proiect care s-ar putea extinde, etc, etc….am incercat sa ma descurc singur cu o companie din Ro…..
    Sti ce mi s-a spus….amice te zbati degeaba, sau faci valuri degeaba…nu esti portocaliu, nu esti in gasca nu ai nici o sansa….De ce crezi ca ei ar lua in considerare proiectul tau cind e mai usor sa-si rezolve proiectele lor si in felul asta sa dispuna in voie de fondurile europene….altfel tu i-ai incurca dc s-ar aproba fonduri ptr proiectul tau….intelegi….
    mi s-a mai spus ca gasca Cocos conduce acum si tre sa dai cu “subsemnatul” pe la ei….
    Eu personal nu stiu ce sa cred dar lipsa unui simplu raspuns ma face sa incep sa cred vorba strazii….

  5. Un zâmbet la cafea 😆

    Vine o fatuca la telefoane, asteapta la rand vreo trei ore, ajunge in sfarsit la ghiseu si ii spune functionarei:
    – As dori un cui pentru telefon.
    – Poftim?
    – Va rog sa-mi dati un cui pentru telefon.
    – Domnisoara, nu aveti aviz de plata?
    – Nu, eu am platit, vreau doar un cui pentru telefon.
    – Domnisoara, nu inteleg, cum adica un cui pentru telefon?
    – Pai da, ca am avut telefonul defect…
    – Si l-au reparat?
    – Da. Imediat!
    – Si atunci care e problema dvs?
    – Pai am intrebat daca functioneaza si mi-au spus ca da. Si am
    intrebat daca pot sa dau telefon. Si mi-au spus ca da, daca am cui…

  6. Doamna Udrea,

    Eu va dau un sfat si tuturora in frunte cu Domnul Basescu, faceti ce-a mai mare greseala ca va stresati la ce-a ce vorbeste presa lasa-ti sa vorbeasca pina o sa faca ,,spume la gura,, dumneavoastra actionati si faceti-va treaba asa cum trebuie facuta numai le dati APA LA MOARA dar incepeti odata sa se vada ca miscatii motoarele

    Peste tot este greu dar asta nu trebuie sa numai vorbim aiurea in vintu si fapte nimica incepeti sa capitalizatii afacerile micii , astea propulseaza afacerile marii, stitii foarte bine ca in America este o mare Administratie Guvernamentala care acorda Grandurii pentru afacerii micii cu un procent de 3% , angajeaza 10 s-au 100 de oamenii care p-latesc impozite, da nu tine dosarul lunii de zile s-au ani cum spunea Berceanu si Videanu ca dureaza derularea unui proiect de afacere sa fie abrobat, aici in 5 minute mi-am facut firma si a doua zi am si inceput afacerea, daca stati in ritmul acesta niciodata nu o sa faceti nimica.s-au asta vreti sa va luati partea , SMINTINA,, si sa lasati ZERUL sa se descurce fraerii

    V-am tot citeva ideii vad ca nu vre-ti sa i-mi raspundeti SA TRAITI BINE pe lumea cealalta nu pe lumea asta

    Si cu asta am incheiat orice comentariu

  7. Multa activitate la ministerul Elenei Udrea.Reabilitari cladiri istorice de patrimoniu,centre istorice,drumuri,sosele etc….Mediatizare pe masura….Buddy are in esenta dreptate…dar ramane “lucrarea” Elenei Udrea in beneficiul comunitatilor ….Pentru ca sunt carcotas..comunitati conduse de Presedinti de Consilii Judetene PDL….Alba si Ilfov…De ce nu si acolo unde sunt presedinti de Cons Jud PSD si PNL?Sau urmeaza in 2011..sau 2013 dupa alegeri?
    Imi aduc aminte de soseaua de centura Sibiu …2 mil euro un km de sosea de centura….de ce asa mult…cum s-a intrebat retoric doar premierul Boc…?
    Raman intrebarile …dar raman si lucrarile realizate….pe cealalta legislatura vom avea si alte “lucrari”….pe cealalta parte de tara ..cea condusa de PSD isti sau/si PNL isti…..
    Investitiile si realizarile din judetele si localitatile conduse de PDL doresc sa demonstreze capacitatea organizatorica si manageriala a administratiei PDL…..doresc sa mentina procentul de voturi in favoarea PDL de la alegerile trecute…genereaza bani pentru clientii politici PDL si deci bani pentru campania electorala a PDL ului…..
    Mentine pe loc fruntas in topul increderi pe Elena Udrea …dar daca aceasta nu “investeste” si in judetele si localitatile conduse de PSD sau PNL nu va putea mari zestrea electorala de partid si personala care la alegerile trecute a fost de 30 si %…
    In rest totul e OK….Chiar …de ce nu o lista transparenta,publica ,cu judetele si localitatile care beneficiaza de sprijinul financiar si de consultanta pe fonduri europene al ministerului Elenei Udrea?..Judet,localitate …culoare politica a presedintilor Cons Judetene sau primari…suma alocata …investitiile si realizarile generate de aportul financiar al ministerului Elenei Udrea…..

  8. Citatul zilei 🙄

    “Cand un om este mai presus de ceilalti si nu vrea să rămană singur,
    trebuie să coboare el la ei; ceilalti nu se vor ridica niciodată pană la el.”

    Arthur Schopenhauer

  9. ***Moro – Bună dimineaţa! 😆
    Scrii aşa: Multa activitate la ministerul Elenei Udrea.
    Păi, da! De aia a devenit Doamna Udrea un pericol pentru colegii dumneaei, politicienii… De ce nu şăde ca şi ceilalţi? De ce vrea Doamna Udrea să arate românilor că şi politicienii trebuie să lucreze nu să frece menta şi să primească salarii degeaba? Dacă foarte curând românii vor avea pretenţia ca şi ceilalţi politicieni să facă treabă?
    Mă gândesc cu groază la bietul domn Crin Antonescu…

  10. Doamna Udrea si sindromul Scornicesti
    Eram in anul 2, cand un coleg mai mare, fost vecin de palier, ne-a vizitat in camin. El absolvise in 1988 si primise repartitie la Scornicesti. Era multumit, doar dorul de Iasi si distanta mare il deranjau. In rest, se simtea bine, primise locuinta, isi cuimparase mobila, se casatorise cu o olteanca cu buze rosii si avea pantofi noi. Se vedea pe el ca n-o duce rau. Desi stagiar, atinsese rapid un standard ridicat, lipsit de stress-ul pe care i-l cunosteam in studentie (nu avusese note stralucite, dimpotriva!). Ne spunea ca gaseste tot ce-si doreste la magazin, ca se construieste mult, iar la atelierul IAS isi facea treaba constiincios, orice comanda de piese sau dispozitie de plata fiindu-i imediat rezolvata. Pana si in delegatiile ce le facea la BV, simtea ca are prioritate cand spunea de unde vine.
    Picatura aia de normalitate, ce-o reprezenta scornicestiul in Ro, era, nu dovada ca “se poate”, ca “se dezgheata”, ci doar ca degeaba iti cumperi ac de cravata, daca ai camasa scâlciata si fara nasturi. S-a schimbat ceva de-atunci?!

  11. @ Buddywonca
    Principiul după care mă ghidez în spaţiul web este să apreciez pozitiv lucrurile pe care le consider corecte pentru societate şi să apreciez negativ lucrurile pe care le consider incorecte pentru societate.

    Dacă urmăreaţi cu atenţie toată evoluţia mea pe acest blog, aţi fi constatat cu uşurinţă că cele spuse mai sus sunt în concordanţă cu poziţia mea de la bun început.

    Mai întâi, în una din pozele făcute în Alba Iulia, cred că a cincea din primul calup, se vede o poartă (un fel de arc de triumf mai mic) recent restaurată. Domnul Tatulici, acum ceva timp, realiza la Realitatea TV o emisiune despre restaurarea acelui monument. La acea emisiune a participat şi doamna Elena Udrea, în calitatea sa de Ministru al Turismului, şi a promis că Ministerul se va implica şi poarta va fi restaurată. Eu o văd în poză restaurată, deci misiunea a fost împlinită. Mai mult, mă adresez în aceiaşi propoziţie tot Ministrul Turismului spunând că ideea transformării în stil istoric pentru partea istorică a unui oraş, cum este cazul în Alba Iulia, cu soldaţi de epoca, cu costume de epocă… prinde. Cum ar fi să vedem şi în Suceava nişte răzeşi pe stradă? Cum ar fi să vedem şi cetatea Târgoviştei restaurată? Poate că prinde şi acolo. Poate că prinde şi în alte părţi şi România va căpăta în 10 sau 20 sau 50 de ani renumele pentru aceste lucruri. La început este ideea, apoi planul de afaceri. Dacă se întrevede şi profitul, vor veni şi fondurile necesare.

    Relativ la mediatizare. Se poate să aveţi dreptate, dar eu nu am cum să nu am dreptate. Transparenţa Ministerului condus de doamna Udrea şi a doamnei Udrea ca ministru nu are cum să nu conducă la o prezenţa mai bună în paginile ziarelor sau revistelor. Poate nu este acesta motivul pentru care doamna Udrea se situează pe primul loc, la mare distanţă de domnul Boc, de exemplu, nu mai vorbesc de orice alt ministru, dar cu siguranţă acest “amănunt al mediatizării activităţii ministrului” a ajutat la a observa mai bine funcţionarea ministerului. Sper că prezenţa la GDS a fost pusă şi pe youtube. Eu aş prelua-o pe blog pentru că îmi pare din temă ceva interesant. Ba chiar i-aş sugera doamnei ministru să facă o plimbare pe străduţele din jurul dealului Mitropoliei pentru a vedea o comoară pe care nu o au multe ţări cum stă şi se degradează. Statul vede patrimoniul şi obiectivele istorice, dar se aşteaptă ca proprietarul să se îngrijească de vechile clădiri, lucru care nu se va întâmpla niciodată. În ele stau, de regulă, nişte oameni nu tocmai bogaţi sau scăpătaţi, clădirile se degradează.

    Observaţia mea ar fi că doamna Udrea apare foarte puţin în ziare relativ la activitatea politică, discursul politic parlamentar, interviu la TV… aşa cum apar, de exemplu, domnul Ponta sau domnul Crin Antonescu. Rămâne… restul. Prin restul înţelegem şi activitatea ministerială.

    Relativ la parteneriatul public privat. Nu am urmărit îndeaproape, dar îmi pare că zilele astea (ieri, azi sau mâine, nu ştiu sigur-sigur) se trece prin Parlament o lege cu parteneriatul public privat. Este vorba despre o lege care aduce modificări importante Ordonanţei care a reglementat până acum acest parteneriat public privat.

    Se poate să aibă dreptate şi vocea străzii. Sfatul meu este să aveţi o altă apropiere asupra problemei.
    Nu ştiu noua lege ce va spune, cred că se poate verifica pe site-ul camerei deputaţilor, dar, din câte ţin eu minte pe legile vechi, parteneriatul public-privat porneşte de la iniţiativa autorităţii publice, se face un studiu de fezabilitate sau prefezabilitate, scrisori de intenţie din partea investitorilor…
    Dacă rămâne la fel, dumneavoastră sau sunteţi capătul autorităţii al parteneriatului (şi atunci e OK), sau sunteţi capătul investitorului (şi atunci aţi pus carul înaintea boilor, fiind iniţiator nefiresc), sau vă aflaţi în cu totul alt stadiu decât cel de iniţiere şi eu nu am înţeles bine.

    Dacă acceptaţi un sfat de la mine…
    Sfatul meu este să începeţi să citiţi cu atenţie sistemul legislativ din România, chiar dacă aveţi un jurist-consult, şi să faceţi solicitări oficiale strict legate de prevederile legii (din cele care se încheie avocăţeşte cu… conform legi cutare, articolul cutare, aliniatul cutare).

    Relativ la răspuns, un email pe care îl trimiteţi oficial spre o persoană oficială, semnat cu nume şi prenume real, are un termen legal de primire a răspunsului de maximum 30 de zile. De obicei este bine să amintiţi în email acest lucru cu o adăugire de tipul “Aştept răspunsul conform legii”.

    Lucrurile se mişcă greu în România. Nu fiţi descurajat. Cât timp aveţi legea în spate şi sunteţi corect, aveţi o şansă mare să duceţi totul la capăt.

  12. Cheile Turzii sunt in patrimoniul UNESCO desi amenajarea lasa de dorit, vor fii indicatoare 3D ? si daca se vor pune ar trebuii mai multe deorece pe raza municipiului Turda nu exista nici un indicator a acestui minunat sector de chei cu peste 1000 de specii de plante ,pesteri ,pasari rare la care bazele au fost puse de Alexsandru Borza , inca din anul 1938 specialistii de atunci au considerat ca acest sector de chei merita o atentie sporita . Mai sunt si alte obiective importante lasate in voia soartei cum ar fi: cascada Ciucas,Cheile Turului,Castrul Roman Potaissa Turda , Obelisc mormantul Lui Mihai Viteazu ,cetatea de la Litani jud Cluj etc sper ca macar o parte din aceste obiective enumerate mai sus sa fie introduse in circuitul turistic penru ca au o valore foarte mare va multumim

  13. @biblio
    Bună dimineața
    Dacă buddy wonca afirmă textual…,,mi s-a mai spus ca gasca Cocos conduce acum si tre sa dai cu “subsemnatul” pe la ei”…..eu personal, încep să am serioase îndoieli că acest cetățean este un investitor autentic posesor de discernământ, doritor în mod real și capabil să descifreze legislația românească în scopul valorificării capitalului (ipotetic) într-o afacere notabilă cu statul român.
    Cred mai degrabă că este un no name care-și târăște zilele pe coclauri îndepărtate, neavând altceva mai bun de facut decât să-i curgă mucii urmărind-o pe d-na Udrea mergând și la toaletă, cum fac de altfel o grămadă de politruci autohtoni.

  14. cmoro
    Astăzi, Elena Udrea este la Iași , într-un fief al PSD de 10 ani. A mai fost în zonă, inclusiv cu ocazia deplasării întregului guvern în capitala istorică a Moldovei, prilej cu care s-au semnat numeroase contracte cu administrația locală reprezentată de primarul Gheorghe Nichita.

  15. @ zaharescu valeriu
    Nu am nici cea mai vagă idee de ce îmi comunicaţi mie aceste consideraţii personale. Dacă aceasta este credinţa domniei voastre, comunicaţii această credinţă domniei lui. De ce mă băgaţi pe mine la mijloc?

  16. @biblio
    1. Pentru că dvs înțelegeți;
    2. Pentru că ați elaborat un comentariu excesiv de lung raportat la seriozitatea interlocutorului dvs, comentariu care mi-a luat prea mult timp să-l citesc…și m-am nervozat un pic 🙂 ;

  17. @ zaharescu valeriu
    Nu înţelegeţi ceva. Eu acord din start tuturor celor cu care vorbesc, în mod egal, respectul meu. Nu este treaba mea să ştiu cine şi ce este fiecare în realitate. În momentul în care cel cu care vorbesc mă tratează lipsit de respect, atunci îi retrag şi eu respectul meu.

    De exemplu, am vorbit cu domnia voastră foarte normal şi m-aţi tratat, ca răspuns la normalitatea mea, nerespectuos. În concluzie v-am retras respectul meu implicit. În acest moment vorbesc respectuos dar asta nu înseamnă că eu vă creditez cu o calitate umană superioară, ca la început.

    Nu am de ce să stau să mă “porcăresc” cu unul şi cu altul pe bloguri, este o pierdere de timp. Dar nici nu am de ce să ofer respectul meu celor care nu-l merită. Ignorarea este acţiunea cea mai banală a lipsei de respect.

    Domnul Buddywonca, deşi a fost de câteva ori mai răstit în exprimare, nu a întrecut niciodată iremediabil o limită. Nu am de ce să mă îndoiesc, în consecinţă, de bunele intenţii ale domniei sale şi nici de capacitatea sa de a face afaceri.

    Parteneriatul public-privat nu înseamnă “afaceri cu statul”. Vorbim de o finanţare privată pentru un obiectiv public, finanţare care se recuperează, cu profit, din folosinţa obiectivului public realizat. Toată lumea este bucuroasă, statul pentru că nu investeşte bani, consumatorul de serviciu pentru că are posibilitatea să cumpere acest serviciu, investitorul pentru că scoate profit.

    De exemplu, cineva ar putea construi un pod (deci o bucată de drum public) în schimbul încasării unei taxe, pe timp limitat, de trecere a podului. Singura investiţie mare a statului este studiul de prefezabilitate, şi acesta nu are nici o legătură (adică “nu bagă banii în buzunarul”) cu cel care face investiţia. Eu cel puţin aşa înţeleg lucrurile, poate greşit.

  18. @bibliotecaru
    Pe dvs vă irită uneori anumite adevăruri care nu vă convin și nu vă plac de asemeni ironiile, iar pe minte mă irită clișeele. Măcar dacă ar fi elaborate și promovate într-o formă inteligentă și cu un grad semnificativ de credibilitate.
    Am spus-o de nenumărate ori și o repet și acum, respect erudiția și inteligența nick-ului dvs, dar asta nu mă împiedică să spun ceea ce gândesc.
    Și mai repet un lucru. Nu aveți câtuși de puțin obligația să răspundeți. Eu nu comentez ceva, chiar cu adresare directă, în mod necesar ca să vă cunosc reacțiile, întrucât ,odată cu trecerea timpului, ele pot fi în general anticipate.
    Expresia ,,afacere cu statul” nu înseamnă în mod necesar un transfer direct de ban public în contul întreprinzătorului privat legat contractual de o instituție sau alta.
    ,,Afaceri” ale statului cu firme private, reglementate de legea parteneriatului public privat, sunt de dorit pe scară cât mai largă în România. Cu condiția ca ambele părți să trateze serios problemele iar agentul economic privat să ofere garanții că deține resurse și competență pentru a finaliza angajamentele contractuale asumate.

  19. poveste cu vrajeala:
    zau, zaharescule? … asta’i singura conditie ca afacerea stat-privat sa fie’n regula? … doar garantie ca privatu’ detine resurse pentru a finaliza angajamentu’? … nimic despre preturile duble, triple sau cvadruple la care se fac de obicei afacerile haitei pdl’iste cu statul basescului? … smecheri va mai credeti voi, pupinbasestii … 🙂
    )

  20. @ Biblio,
    Multumesc ptr detalii si incurajari….eu am trimis un mail cu nume real si nr de telefon real, nu am dece sa ma ascund cind cer ceva unui ministru…tremenul este demult overdue…..
    cea ce inseamna ptr mine ca vorba strazii are dreptate….un simplu raspuns cu anumite directionari era suficient.
    Eu am dat intentionat niste date despreprofitabilitatea afacerii….poate ca au zis…iauite mai cum vrea asta sa se imbogateasca …..ei nu inteleg un principiu simplu care se aplica in N. America….orice afacere legala este un cistig ptr comunitate…deci trebuie incurajata…
    M-am cuplat cu o companie romaneasca si astept un semn ptr a incepe demersurile….
    @ Zaharescu….
    Dece te bagi acolo unde nici nu sti amanunte si-ti dai cu parerea si devi stupid….
    Dece nu-mi raspunzi la intrebarile pe care ti le-am pus si la care prin tacerea ta confirmi in plus acea vorba a strazii….
    Eu m-am adresat unui ministru tocmai ptr a bypassa acea vorba a strazii care in cazul meu s-a aplicat la nivele mai scazute….dc. vrei sa sti concret…dai spaga , POATe se face….
    Sa lasam legislatia care e facuta de politicieni ptr a te lovi de ei….intelegi….
    Un presedinte de CJ este un politician, un primar este un politician….ce vrei mai clar….
    Acea lege a parteneriatului public-privat este limitata din cite inteleg eu si nu cred ca se va aplica proiectului meu…..
    eu imi doresc sa realizez acest proiect si in felul asta sa dovedesc ca si in Ro. se poate face ceva care sa fie relativ ieftin si bun si frumos si inclusiv, etc, etc….
    Zaharescule….eu te intreb…ti-ar place o casa cu 150 mp pe un lot de aprox 470mp , cu parcare propie ptr 2 masini, cu backyard ptr relaxare si la un pret de aprox 75.000 Euro lot si TVA inclus, totul intr-un subdivision gindit ca in N.America cu lac si trailuri de plimbare in jur….la aprox 100 m max departare ….strip mall, terenuri sportive cu dublu rol, aproape toate facilitatile sociale… eu cedind aprox 35% din suprafata catre comunitate doar ptr realizarea unui proiect integrat….da exista si un profit ptr mine, mic in raport cu beneficiile comunitatii si a celor care s-ar muta acolo…poate asta deranjeaza….Obiectivul este in zona turistica zic eu, mai putin exploatata dar cu potential….te ascult sa vad maturitatea gindirii tale la oferta mea, acel mucos de pe coclauri indepartate….
    Eu sunt pe aces blog cu un scop, nu politic nu ptr baliverne, nu ptr vorba straziii….
    Eu vad prin parteneriat PP tocmai acel ajutor direct din partea statului ptr a face acel proiect 100% acceptabil….vezi ce a scris cineva despre problemele cartierului ANL din Coanda, fara canalizare, fara apa, fara gaze….
    By the way, Zaharescule….tu ptr ati dovedi loialitatea esti in stare sa arunci cu gunoi fara sa cunosti datele problemei…..cea ce ma face sa cred ca tu insusi faci parte din
    acea vorba a strazii…
    Iti mai dau un exemplu….ca vorba strazii …. uneori este adevarata….am venit special in Ro. si am cerut unui presedinte de institutie de stat sa-mi faca dreptate intr-o cauza….
    mi-am argumentat crerea cu o harta si el mi-a dat dreptate….l-am intrebat…ai pirghiile in mina poti sa-mi rezolvi satisfacator situatia….el, daa dar nu asa, cu diplomatie….
    crezind ca ce zice aia si face m-am intors cu primarul a doua zi la el…..sti ce mi-a zis….iar ai venit ?! si cu asta basta…..intelegi cam asa se rezolva treburile in Ro…..
    de aici eu deduc ca vorba strazii are si multe parti adevarate….
    asa ca nu mai avea tu rezerve serioase…..asta e realitatea in Ro….cotizezi ai, nu , nu ai….

  21. Zaharescule….
    o sa-ti spun cind sa te duci pe blogul meu si ai sa vezi argumentat cu poze….ce inseamna aici parteneriat P-P…o fac ptr tine ca sa intelegi ceva din ce vreau s zic…
    Chestia cu privatul detine resurse, imi spune mie ca tu nu prea intelegi cum se fac in domeniul acesta specific al constructiei de subdivisions….afacerile….rpoiectul se autofinanteaza pe masura dezvoltarii….totul e sa-l faci vandabil prin oferta care te diferentiaza de altii….la pret si la accesorii, comfort, etc….
    pe aici oamenii gindesc cu capul nu cu piciorul….d-aia au ajuns unde au ajuns….

  22. @buddywonca
    Un personaj care se exprimă în maniera…,,E.U. fiind alegerea cotrocenistilor…are tinte f. f inalte , deci trebuie sa fie si mediatizata ca la momentul oportun sa se bata cu caramida-n piept….de aia a si devenit mai importanta decit prim-ministrul si bugetul ministerului ei nu are limite…..in timp ce ceilalti nu au bani nici de”…..cu greu poate convinge că este un om de afaceri respectabil, potent și apolitic, preocupat doar să promoveze afaceri profitabile pentru comunitate și pentru el însuși, activitate care presupune rigoare atunci când colectezi informații despre sistem și diplomație în modul de adresare către autoritățile statului pe care ți-l dorești partener.
    Un afacerist autentic intră în contact direct cu surse de informații credibile, relaționează cu persoane de contact avizate, depune proiecte, scrisori de intenție sau solicitări de întrevedere cu numere de înregistrare sau confirmare de primire, înaintează documente care atestă garanții, bonitate, experiență similară, recomandări.
    Un asemenea personaj nu discută cu …strada, pentru că nu are timp. Și în orice caz, procesează informația, cu mintea și cu logica unui individ educat.
    Așa că, în concluzie, cine ești de fapt dumneata, domnule Buddywonca ?

  23. ZAHARESCU….Postarea mea era de carcotas…nici macar ..era cred doar de “caraiala”…
    dar era un semnal si poate o sugestie…..
    Daca Elena Udrea semneaza contracte si la Iasi e OK…a mai semnat,a sprijinit si la Constanta stiu….chiar de la Mazare..anul trecut parca…Deci in general e OK…
    In opinia mea ar trebui sa sprijine echitabil,corect si proportional toate judetele tarii…in locul Elenei Udrea as mediatiza mai mult contractele,investitiile si sprijinul financiar acordat catre Cons Jud si Primariile PSD si PNL…..intr-o asemenea perioada de precampanie permanenta a Elenei Udrea ..si PDL…(mai ales ca se impune o asemenea precampanie pentru a contracara efectul mediatic al masurilor de austeritate plus legea pensiilor si a salarizarii unitare)
    Investitiile si contractele semnate cu PSD isti si PNListi cu o mediatizare elaborata ar informa cetatenii din localitatile PSD si PNL de unde “li se trage” confortul si toaletizarea localitatilor lor ..altfel raman buni in functie si in constiinta cetatenilor, doar presedintii de Cons Judetene si Primarii PSD si PNL…
    Nu cred ca Elena Udrea de una singura poate remonta handicapul electoral logic al acestei guvernari …dar sigur ea isi mareste zestrea electorala acum pe timp de criza ..ceea ce nu e la indemana oricarui PDL ist de frunte…si pe langa ea va mari zestrea electorala a grupului din preajma sa….daca si-l selecteaza cu mare atentie …pe criterii profesionale,morale si a blanitei imaculate …fara pete dalmatiene ….si politice….
    Aceasta era esenta postarii mele …plus inca vrei cateva idei pe care nu le-am trecut in postare …sa nu ma acuze talibanii basescieni si PDL ca incerc sa dezbin,sa sugerez idei nocive dragului partid si bravului nostru conducator …poate pe ultima suta de metri inainte de alegerile parlamentare ..la termen sau anticipate….fiindca inainte de toate Elena Udrea este politician ..si va iesi la pensie din politica ….cel putin asa cred dupa ambitia si evolutia sa ca politician….

  24. Zaharescule….
    tu nu intelegi un lucru….
    nu vin sa ma justific….citeste atent inca odata ce am spus mai sus….
    concluziile mele sunt baza te pe tacerea ministrului si pe a;lte actiuni ale politicienilor…nu singurele…cu care am intrat in contact cind am fost in tara….
    Sa lasam vrajeala cu autoritatile statului….ele sunt in primul rind acolo caci au fost alese de tine si mine ptr rezolvarea problemelor noastre….pe care ei acum acolo sus acum le vad altfel rezolvabile…..cea ce inainte era un drept ptr tine a devenit o obligatie ptr tine….
    cam obtuza gindirea ta….
    Cu rigoarea si diplomatia ti-am dat un exemplu mai sus….
    O sa-ti mai dau dc. vrei…ca mai am….

  25. Aseară îi spuneam lui rasputin: silverstar says:
    15.09.2010 at 22:36

    ***rasputin – mâine-i dă drumu’… Ce mi-e Costiniu, familia, ce mi-e SO Vântu…

    S-a adeverit. 😳

  26. @silver
    Nu mă deranjează până la bulversare decizia instanței, care a apreciat că judecarea unui inculpat se face în mod natural în stare de libertate condiționată , ci mă îngrijorează perspectiva tergiversării dosarului în tribunal, până la judecata pe fond.
    Majoritatea cazurilor de mare corupție sau infracționalitate gravă, instrumentatea anterior, încă nu au primit o decizie definitivă din partea justiției, fiind blocate în diverse faze, dumnezeu știe unde…
    Teamă mi-e, că și acest dosar va avea aceeași soartă.

  27. @silverstar
    Sarut mana si scuze ca ma amestec.
    Presupun ca motivele pentru care i-au dat drumul sunt sensibil egale cu cele pentru care poate un alt complet i-ar fi respins cererea. Sa nu credeti ca fac nici cea mai mica referire la o judecata stramba a cauzei (indiferent de ceea ce putem sa presupunem, nu cred ca ar exista niste judecatori nebuni sa se puna contra unor evidente), doream numai sa arat de cat de putin poate depinde viata unui om (vorbesc absolut la modul general); de felul in care un judecator interpreteaza niste fapte care, presupun si repet, sunt echilibrate in ceea ce priveste partea lor incriminatorie si cea mai putin incriminatorie.
    E complicata viata…
    Oricum, cazul va merge mai departe, daca va fi trimis in judecata justitia va trebui sa-si spuna cuvantul, posibil sa apara si alte aspecte, sa fie sanatosi. Cred totusi (chiar daca spun o prostie), ca avem un sistem de masurare in instanta a vinovatiei unui om, tare alambicat. Ma credeti ca am avut ocazia sa vad doua motivatii formulate in actul de justitie in care, la una se justifica o anumita incadrare prin definitia unui termen conform DEX iar in cealalta, fara legatura cu prima, se mentiona ceva de genul : “invocarea modului in care dictionarul explicativ … nu poate fi de natura sa…” ?!

  28. ***Nicolae, ZV – Bună! 😆
    Nu ştiu ce să spun decât că avem o justiţie foarte promptă şi eficace. Spun asta gândindu-mă la cele două bătrâne de 80 de ani, graţiate de Domnul Preşedinte, care nici nu ştiau de ce au ajuns la puşcărie.

    Cred că am spus eu bine în articolul meu că e mai bine să fii câine decât om, în România…

  29. Vorba lui bădia Creangă, hai mai bine să ne veselim… Eu nu vă pot oferi nici vinişor şi nici plăcinte calde poale-n brâu. Da o glumă da, se poate. 😆

    Scrisoare de dragoste
    “Draga mea,
    Pentru tine aş escalada munţii cei mai sălbatici şi aş traversa înot marea cea mai învolburată.
    Te iubesc aşa de mult încât, pentru a petrece măcar o clipă alături de tine, sunt pregătit să îndur cele mai aspre încercări.
    Pentru totdeauna al tău,
    Manuel

    PS Voi veni sâmbătă la tine, dar numai dacă nu plouă..”

  30. @Nicolae,
    singurul motiv juridic consistent si strict la obiect, adica fara ceea ce se cheama arrière-pensée , de al retine pe Vantu ar fi doar posibilitatea ca in lubertate sa poata sa-l faca fugit, scapat sau cum spuneam mai deunazi la 2 m sub pamant.
    Cred ca procurorii nu au invocat acest motiv carevasazica in conditiile actuale el pica.
    In rest parerile maistratilor au fost impartite ceea ce confirma ca procurorii au facut bine ca au cerut ce au cerut.

  31. Erata:
    …adica fara ceea ce se cheama arrière-pensée ref la adevaratul tartor FNI,…

  32. Dacă este să mă iau după spusele domnului Dan Diaconescu, următorul pe listă este domnul Dan Voiculescu.
    Ce te faci însă că, în acest caz, comanda politică devine evidentă… 😀

    O dilemă mediatică…

  33. @ ion adrian
    Nu pun in discutie temeinicia retinerii (nu am nici informatiile nici cunostintele necesare si nici calitatea). Stricto senso, azi s-a indeplinit un act de justitie in contextul unei actiuni mai ample, menite tocmai sa faca dreptate intr-un anumit caz.
    Oricum, cred ca nu poate cineva ca domnul Vantu ar fi in masura sa paraseasca Romania. Cat despre cei 2 m sub pamant, acolo se poate ajunge atat din libertate, cat si din spatele gratiilor (indiferent ca se foloseste varianta pentru care – din pacate pentru el ca fiinta umana – se pare ca s-a inscris generalul Chitac, fie cea a detinutului de la Galati “reeducat” cu prea mult zel de catre gardieni, fie pur si simplu cu “ajutorul” deloc dezinteresat a unui coleg de celula, ramas desigur necunoscut).
    Atat cat am auzit eu despre Sorin Vantu – si ma refer la ce am aflat de la oameni care l-au cunoscut – va face tot ce-i sta in putinta sa traiasca si sa fie liber, chiar daca pentru aceasta libertate va trebui sa treaca si prin puscarie !

  34. @ Zaharescu…
    Cum nu sti dece dosarele sunt tergiversate pina la prescriere….legile sunt facute de politicieni romani….ptr ei si alti hoti de talia lor….
    In nicio tara civilizata o crima financiara nu se prescrie cel putin asa e in Canada si US
    Crinminalul e urmarit pina-n pinzele albe si condamnat conform faptelor lui….
    da-mi exemplu de mare politician sau businessman implicat in dosare de evaziune, etc…care a fost condamnat….asa ca nu te mai mira….mira-te dece nu-mi raspunde conform legii ministrul E.U…..la emailul trimis….si mira-te dece bnu vin oameni de afaceri sa faca business in Ro…..MIRA-TE…..

  35. @Stimată doamnă Elena Udrea
    Vă rog, în limita timpulul de care dispuneți, să oferiți un răspuns exhaustiv domnului Buddywonca, ca urmare a solicitării pe care v-a adresat-o pe e-mail.
    Este lăudabil că investitorii nu sunt descurajați de efectele crizei și au încredere că în România încă există oportunități de afaceri.

  36. ***Mă, Mădălina… Da’ de ce ai şters tu un comentariu în care eu spuneam un adevăr?… Păi, ce? Doar n-o să-mi spui că tu nu vezi că Buddywonca e un agramat?
    Ce Dumnezeu? Să-i fac analiză pe text?
    Inutil! Tot nu pricepe… 😳

  37. @nicolae, silver
    Repet ce am mai spus, circul mediatic inflamat pe unele televiziuni , este complet nerelevant în contextul priorităților României.
    Am afirmat și reafirm că sunt și rămân circumspect, considerând că numai o sentință definitivă îl poate amprenta ca vinovat sau nu pe cetățeanul SOV. Până atunci, personajul se prezumă că este nevinovat dar…suspect de potențial infracțional, având în vedere că libertatea este condiționată.
    Mi se pare fascinantă dezbaterea pe care o insinuați vis a vis de temeinicia unui anumit verdict. Întradevăr, cu cât un caz este mai complex, cu atât gradul de relativism al unei sentințe , fie ea și definitive, este mai mare….îngrijorător de mare..
    Este ,în acest context, limpede de ce furtul unui ou, dovedit, este mult mai ușor de judecat, decât arabescul sofisticat al unei inginerii financiare.
    Or fi legile neclare și contradictorii ? Justițiarii nu stăpânesc la perfecție procedurile judiciare ? Greu de spus….nu cred că noi suntem îndreptățiți să dăm verdicte sau să emitem judecăți de valoare, deși…jurnaliștii și analiștii universali sunt de altă părere..

  38. @silverstar
    familia costiniu este o rusine pt justitia din romania… cel putin din punct de vedere moral viorica costiniu este compromisa ca judecator !

  39. PS
    Mă întreb și vă întreb, dacă permanentele acuzații și insinuări, niciodată dovedite, de implicare a politicului în actul de justiție, nu sunt ele însuși pasibile de fi considerate calomnii pasibile de incidență penală..
    Este inadmisibil ca în secolul 21, să fim luați de proști într-un mod atât de grosolan.

  40. ERATA
    Reiau: Mă întreb și vă întreb, dacă permanentele acuzații și insinuări, niciodată dovedite, de implicare a politicului în actul de justiție, nu pot fi considerate încălcări ale legii penale..
    nota: de obicei, întâi gândesc .. 🙂

  41. @rasputin
    Eu spun, încercând eu însumi să judec la rece, că este bine să așteptăm motivarea deciziei, respectiv modul în care completul a votat.

  42. @ Zaharescu V.
    Multumesc…vom vedea….
    Chiar dc. este o diferenta de fus de 7 ore sper ca mai spre seara sa stai cu un ochi aici sxi-ti arat pe blog cu poze ce si cum se face parteneriat P-P.

  43. poveste cu escroci:
    daca basescu traian este in libertate, vantu sorin de ce sa fie legat? … 🙂

  44. Macar dintr-un anumit punct de vedere putem sa fim linistiti; avem guvern de rezerva. Deocamdata e-n umbra, dar si cand o sa iasa la lumina…
    Nu vreau sa fiu rautacios, dar la mine la tara era o vorba: tara arde si baba se piaptana.
    Este exclusiv parerea mea si o fac cunoscuta cu regret, avand in vedere ca sentimental m-am simtit de multe ori legat de partidul asa de grabit sa guverneze. Sau, ma rog, sa se antreneze. In umbra.

  45. @ Zaharescu Valeriu si cine maqi vrea sa inteleaga un parteneriat Public-Privat….
    face-ti click pe linkul meu. In prima poza se poate vedea o strada terminata, pe partea stg. anul trecut, pe partea dr. anul asta si vinduta toata si aici e recesiune chiar rata de somaj de 12.2% dar case se vind ptr ca preturile sunt jos si nu in ultimul rind ptr ca statul, privatul si bancile aplica o politica desteapta….(asta in Canada)
    In a doua imaginme se vede strada urmatoare, se poate vedea bordura din beton trasa pe loc, iluminatul deja existent, si toate utilitatile (apa, gaz,telefon, curent electric in dreptul fiecarui lot, toate subterane, strada are si canalizare menajera si pluviala separate, cea pluviala duce in lacul alaturat…)
    si asa mai departe, uitativa pe toate pozele pe una se observa doar inceputul unei viitoare strazi paralele care va fi terminata cind pe strada precedenta se incepe lucrul la viitoarele case, etc etc….clar, simplu, fara prea multe aprobari, caci toata lumea e in avantaj…si fara ingerinte politice la un nivel sau altul, pe aici primarul este un civil servant si nu poate fi afiliat politic oficial chiar dc are inclinatii spre un partid sau altul….
    Zaharescule …si mai zici mucos bagator de seama pe blog….
    Spre asa ceva tind eu, nu promisiuni si spagi si etc, etc. si toata lumea va fi multumita dar in primul rind clientul care cind se muta doar da citeva telefoane si in aceeasi saptamina e racordat la TV, telefon, inscris la gaze, curent, etc…..
    Nu pare complicat deloc, e ca un lego care se leaga firesc fara sa vina cineva sa inaugureze strada…..
    ei ce zici……?

  46. Votul meu, în 2004, a fost acordat în egală măsură PNL și PD. Din păcate, clica de impostori care a acaparat partidul național liberal pe care îl ,,conduce” și astăzi (spre nicăieri), a semnalizat dreapta, dar a virat stânga, având dublă comandă . La una din manșe (cea din umbră) se află permanent…..Dinu Patriciu.
    De fapt PNL, a intrat într-o adevărată derivă, cu un autentic lider part time .. 🙂
    Din fericire însă, PNL nu se confundă cu actualul staff aflat vremelnic la butoanele partidului.

  47. @ Zaharescu,
    dc vrei sa vezi mai bine fa click pe poze si le vei vedea marite, ca sa mergi inapoi la blogul meu dupa ce ai marit o paza, go backk in browser, sageata spre stg.

  48. @Nicolae,
    Interesant,
    aud pe surse ca judecatoarea care a fost ptr retinerea in continuare a lui Vantu a avut exact criteriul pe care l-am invocat si eu in postarea de la # 17:07 adica riscul de a continua favorizarea infracorului. Ori respectiva judecatoare exact asta a considerat ca odata ce Vantu a continuat sa-l sprijine pe Popa si dupa ce i se interzisese sa paraseasca tara tocmai din asemenea motive si a continuat nu avem garantii ca nu o va face in continuare liber fiind si cu averea si puterea de care dispune(peste 100 de pioni bagati prin puncte importante ale statului dupa cum se lauda chiar el la un moment dat).
    Argumentul este consistent, dar dna Costiniu a considerat si a convins-o si pe colega care a votat in final alaturi de ea, ca daca Vantu este consemnat la Corbeanca si cat de supravegheat este, nu va putea face nimic, adica draghe dna Costiniu sa cheltuim in continuare bani cu paza lui Vantu in loc sa-l tinem la racoare unde ne costa mai ieftin. Rusinica, rusinica.

    PS Nicolae nu era vorba de moartea lui Vantu ci de o eventuala asasinare a lui Popa ptr a i se inchide gura, cum eu pana am aflat ca este bine mersi in Indonezia, eu chiar credeam ca se executase.

  49. poveste cu baba:
    azi m’a chemat o vecina sa’i repar ceva la instalatia electrica … baba, votant al lui basescu traian in decembrie 2009 … vreo juma’ de ora cat am stat la ea l’a’njurat fara’ncetare pe basescu traian … cred ca daca basescu traian ar fi fost prin preajma, babeta i’ar fi crapat capu’ cu ciocanu’ … am plecat cat am putut de repede ca mi’era frica sa nu’si verse nervii pe mine … 🙂

  50. La Antena 3 scrie jos, pe manşetă, că există 1 000 de motive pentru care vom trăi mai
    rău în 2011. 😳 Ok, dacă-i aşa, fac o propunere: să sărim direct în anul 2012, că e an electoral şi poate… ne “dă”…

  51. In momentul in care AN cenzureaza mesajul ce urmeaza ce poti crede?
    Nimic decat ca face parte din mafia lui Vantu.

    Mesajul cenzurat:

    ion adrian spune: Comentariul tău e în așteptare.

    septembrie 16, 2010 la 9:36 pm
    Interesant,
    aud pe surse ca judecatoarea care a fost ptr retinerea in continuare a lui Vantu a avut exact criteriul pe care l-am invocat si eu intr-o postare anterioara, adica riscul de a continua favorizarea infractorului. Ori respectiva judecatoare exact asta a considerat ca odata ce Vantu a continuat sa-l sprijine pe Popa si dupa ce i se interzisese sa paraseasca tara tocmai din asemenea motive si a continuat nu avem garantii ca nu o va face in continuare liber fiind si cu averea si puterea de care dispune(peste 100 de pioni bagati prin puncte importante ale statului dupa cum se lauda chiar el la un moment dat).
    Argumentul este consistent, dar dna Costiniu a considerat si a convins-o si pe colega care a votat in final alaturi de ea, ca daca Vantu este consemnat la Corbeanca si cat de supravegheat este, nu va putea face nimic, adica draghe dna Costiniu sa cheltuim in continuare bani cu paza lui Vantu in loc sa-l tinem la racoare unde ne costa mai ieftin. Rusinica, rusinica.

  52. ***ion adrian – dacă presa nu minte, atunci N Popa este la răcoare în Indonezia şi nu are nevoie de bani. Acolo are masă şi cazare gratuită pe cheltuiala statului aşa că SO Vântu nu văd de ce i-ar mai trimite bani… Doar aşa, pentru ţigări… 😳

  53. Siverstar,
    Citeste atenta ce scriu. Te rog. Nu de bani la Popa este vorba.

  54. PS. Uite asa organizam o mica evadare sau o mica sinucidere, ca si in inchisoare poti sa te “sinucizi ” sau sa fii sinucis.
    Si mortii nu vorbeste, nu-i asa? 🙂 🙂 🙂