Pactul pentru statul de drept iniţiat de PMP

Îngrijoraţi de faptul că procesul de consolidare a statului de drept şi de reformă instituţională nu este încheiat şi este reversibil,

Cunoscând piedicile constante puse în calea funcţionării corecte a Justiţiei şi faptul că s-a creat o inegalitate în faţa legii între parlamentari şi simplii cetăţeni,

Preocupaţi de politizarea exagerată a instituţiilor statului,

Conştienţi de riscurile economice şi sociale pe care le reprezintă corupţia în aparatul de stat,

Noi, Partidul Mişcarea Populară, ne luăm angajamentul ca, în toate acţiunile noastre viitoare legate de funcţionarea statului de drept şi independenţa Justiţiei, să respectăm următoarele principii şi valori asumate prin acest Pact:

1. Garantarea funcţionării corecte a tuturor instituţiilor Justiţiei, fără afectarea lor prin modificări legislative care să le reducă atribuţiile sau competenţele pe care le au în acest moment.

2. Respectarea unor criterii clare de profesionalism, independenţă politică şi transparenţă în numirea tuturor decidenţilor din sistemul de Justiţie românesc.

3. Egalitatea în faţa legii a tuturor românilor, prin asumarea de către partidele politice că nu vor mai vota în Parlament împotriva cererilor venite dinspre instituţiile Justiţiei în cazul fiecărui parlamentar.

4. Respectarea sentinţelor judecătoreşti şi ducerea lor la îndeplinire, printr-un angajament ferm împotriva susţinerii legilor amnistiei şi graţierii pentru persoanele care au comis acte de corupţie sau violente.

5. Depolitizarea instituţiilor statului. În cazul administraţiei centrale, funcţiile politice vor fi doar cele de la nivel de subsecretar de stat în sus, iar la nivelul administraţiilor locale, de la cea de viceprimar.

6. Separarea clară a puterilor în stat, astfel încât Parlamentul să fie singura instituţie capabilă să legifereze. Acest lucru presupune un angajament la eliminarea procedurii Ordonanţelor de Urgenţă

7. Respectarea termenelor de intrare în vigoare a legilor.

8. Continuarea procesului de descentralizare a deciziei alocării fondurilor către administraţiile locale în detrimentul controlului unic de la centru.

9. Accelerarea procesului de integrare în UE prin aderarea la Spaţiul Schengen, adoptarea monedei unice şi participarea la Uniunea Bancară.

10. Asumarea reluării procesului de revizuire a Constituţiei prin consultarea tuturor partidelor politice şi a societăţii civile şi respectarea întocmai a deciziilor luate prin referendum de către români.

11. Transparentizarea finanţării partidelor politice şi a campaniilor electorale în care acestea sunt angrenate.

12. O nouă Lege a Sănătăţii şi reorganizarea administrativă a ţării.

13. Accesarea şi utilizarea fondurilor europene devine o prioritate naţională.

14. Consolidarea Parteneriatului Strategic cu SUA, prin întărirea cooperării economice, militare, ştiinţifice şi culturale. Considerăm acest Parterneriat ca fiind esenţial pentru securitatea României.

 

 

10 lucruri pe care le reproşez liberalilor

Congresul PNL reprezintă un moment potrivit pentru ca votanţii de centru-dreapta să-şi amintească faptul că de numele liberalilor se leagă mai multe acţiuni anti-democratice şi anti-româneşti în ultimii ani. Printre acestea:

  • 1. Suspendarea lui Traian Băsescu în 2007, în ciuda faptului că Preşedintele nu încălcase Constituţia.
  • 2. Lovitura de stat din vara lui 2012, când imaginea României a fost, practic, pulverizată în ochii partenerilor internaţionali şi s-a călcat în picioare statul de drept.
  • 3. Aducerea la guvernare a PSD şi punerea acestui partid în pole-position pentru a acapara toată puterea în România. Riscul major pe care îl avem de înfruntat astăzi este cauzat de setea de putere şi resurse a liberalilor.
  • 4. Liberalii au participat activ la dezastrul guvernării Ponta, girând acest Executiv incompetent în toate măsurile pe care le-a luat – inclusiv introducerea celor 35 de noi taxe şi impozite, printre care acciza pe benzină şi motorină, taxa pe stâlp sau cea pe terenurile agricole.
  • 5. PNL a fost părtaş la „marţea neagră” şi a fost un susţinător fervent al Legii amnistiei şi graţierii. Chiar săptămâna aceasta, au participat tacit la un proiect legislativ care prevede că primarii şi  preşedinţii de CJ pot face parte din adunările generale ale companiilor locale de utilităţi, rezolvând astfel un proces al lui Klaus Iohannis cu ANI.
  • 6. A făcut scut împotriva Justiţiei în Parlament în jurul aleşilor proprii cu probleme în Justiţie: Daniel Chiţoiu, Varujan Vosganian şi Tudor Chiuariu. Mai mult, au criticat în repetate rânduri, instituţiile Justiţiei, mai ales DNA şi ANI.
  • 7. Prin vocea lui Crin Antonescu, liberalii şi-au propus în 2010 să distrugă PDL, să-l facă să dispară de pe scena politică românească. Şi, iată!, sunt foarte aproape să reuşească în acest deziderat al rău.
  • 8. PNL este un partid care s-a pus în slujba securistului Dan Voiculescu, realizând o alianţă cu PC (ACD), tocmai pentru a obţine susţinere mediatică. Liberalii au arătat astfel că au coloana vertebrală îndoită.
  • 9. Liberalii nu se deosebesc foarte mult de PSD-işti în ceea ce priveşte baronii locali ai partidului. Uioreanu sau Stavarache nu diferă cu nimic de Duicu sau Mazăre.
  • 10. Şi-au bătut joc de proiectul de modificare a Constituţiei, punând în fruntea comisiei un Crin Antonescu mai interesat de prerogativele proprii, pentru că îşi imagina că va ajunge Preşedinte din partea USL, şi un infractor dovedit (Chiuariu).

 

Date fiind toate aceste lucruri, mărturisesc că nu văd perspectiva relansării PNL. Sunt convinsă că românii ştiu toate aceste lucruri şi înţeleg faptul că, doar pentru că liberalii nu s-au mai înţeles cum să împartă resursele bugetare cu PSD-iştii, nu au devenit deodată curaţi, uscaţi şi frecventabili în totalitate.

De aceea, să-i văd pe unii dintre foştii colegi din PDL cum se avântă cu capul înainte spre o „topire” în PNL, distrugând tot ceea ce au construit Traian Băsescu şi Emil Boc, mi se pare incredibil de trist. Dar acesta este rezultatul direct al faptului că nu există o strategie coerentă la nivelul conducerii PDL şi că oamenii de acolo sunt mai interesaţi de pielea lor, de ciolanul pe care pot să-l obţină şi de rezolvarea propriilor probleme, nesocotind baza partidului şi voinţa electoratului.

Reducerea CAS – Nu cred până nu văd

În principiu, reducerea contribuţiilor pentru asigurările sociale pentru angajatori reprezintă o măsură de stimulare a mediului de afaceri privat. Ar fi un balon de oxigen pentru firme, mai ales pentru IMM-uri şi ar putea, într-o oarecare măsură, să combată munca la negru.

Din păcate însă, Guvernul Ponta ne-a obişnuit deja cu trei constante:

  1. Ce dă cu o mână, ia cu două. Iar asta am văzut-o din plăcerea continuă pe care o găseşte Executivul în a inventa noi taxe şi impozite, distrugând, practic, economia privată. Taxa pe stâlp şi creşterea accizei la motorină şi benzină au băgat mediul de afaceri în corzi şi nici măcar aceste măsuri nu sunt suficiente pentru a acoperi reducerea contribuţiilor. Deci, dacă Guvernul Ponta va reduce într-un final CAS cu 5 puncte procentuale, trebuie să ne aşteptăm la o nouă avalanşă de taxe şi impozite.
  2. Guvernul Ponta promite multe, dar face puţine. Reducerea TVA, creşterea salariilor profesorilor sau a medicilor, alocări mai mari pentru Educaţie şi Sănătate, 1 milion de noi locuri de muncă, sute de kilometri de autostradă – toate sunt promisiuni de care Victor Ponta nu s-a achitat. Deci, reducerea CAS este deocamdată o măsură ipotetică pe principiul PSD: „ce bine-ar fi să fie bine”.
  3. Fuga de răspundere. Din nou, Premierul face acelaşi joc al mutării responsabilităţii deciziei în Parlament, pentru că nu e în stare să-şi asume o decizie care aparţine, în mod normal Executivului. Exact pe modelul Roşia Montană. Dacă Parlamentul va vota această scădere a CAS, Victor Ponta va putea pretinde că este o decizie a majorităţii parlamentare pe care nu o poate eluda. Dacă, din contră, Parlamentul nu va vota, Premierul va spune că Legislativul nu a girat această măsură pe care el a propus-o. Reamintesc tuturor că nu avea nevoie de Parlament pentru această decizie, putând să acţioneze aşa cum a făcut-o şi cu acciza pe benzină şi motorină pe care a crescut-o prin ordonanţă de urgenţă.

 

Faptul că FMI nu a dat girul său acestei măsuri dovedeşte lipsa de credibilitate a Executivului în ochii partenerilor internaţionali. Toată lumea s-a prins că Premierul nu poate fi un om care să fie crezut pe cuvânt şi că nu e în stare să-şi asume o decizie fermă. Mutarea responsabilităţii către Parlament este un argument puternic în acest sens şi care dovedeşte încă o dată laşitatea Premierului şi convinge partenerii noştri că nu se pot baza pe Guvern.

Pentru că a venit vorba de deficit, fac observaţia că încasările bugetare sunt mai mici decât prognoza. Pe primele 4 luni, conform Ministerului Finanţelor Publice, avem venituri în creştere cu 4,4%, deşi Executivul estimase 5,4%. Se remarcă scăderea dramatică a încasărilor din fonduri europene, semn că s-au cam terminat proiectele semnate în timpul guvernării Boc şi în mandatul meu de ministru al Dezvoltării şi s-a ajuns la proiectele inexistente contractate de USL.

Deficitul este încă la un nivel mic din cauza faptului că au scăzut cheltuielile bugetare. Acest lucru s-a întâmplat însă nu într-un mod pozitiv, ci prin reducerea masivă a investiţiilor. În perioada ianuarie – aprilie 2014, acestea sunt cu 42,4% mai mici decât în acelaşi interval din 2013. Practic, au tăiat toţi banii de proiecte de infrastructură, aceştia urmând probabil să fie utilizaţi în campania electorală din toamnă.

 

În concluzie, nu cred în capacitatea lui Victor Ponta de a crea cadrul fiscal necesar reducerii CAS pentru că avem o execuţie bugetară absolut dezastruoasă. În condiţiile în care face, totuşi, acest lucru fără acordul FMI, s-ar putea să ne trezim cu o pierdere masivă de credibilitate internaţională. Şi tare mi-e teamă că, după prezidenţiale, am putea să ne trezim cu un nou val de taxe şi impozite marca Victor Ponta & PSD.

Lista pentru europarlamentare arată că PMP este un altfel de partid

Toate partidele semnificative şi-au depus deja lista de candidaţi pentru europarlamentare, dar şi semnăturile adunate în acest sens. Privind ofertele celorlalte formaţiuni politice, sunt absolut convinsă că PMP are cele mai bune propuneri pentru România. Lista noastră pentru europarlamentare arată că gândim altfel decât establishment-ul politic actual, că suntem un partid proaspăt şi care îşi doreşte să facă altfel politică.

Vă prezint câteva argumente punctuale în acest sens:

 

  • PMP are cea mai tânără listă de candidaţi dintre toate partidele serioase înscrise în această competiţie electorală.
  • Locul II pe lista noastră, deci, o poziţie eligibilă, este ocupat de Siegfried Mureşan, un tânăr de 32 de ani care a reuşit performanţe extraordinare în administraţia europeană. Este absolvent al unui masterat la Universitatea Humboldt din Berlin, fost consilier al preşedintelui Comisiei pentru afaceri europene din Bundestag, consilier în cadrul PPE, acesta lucrând îndeaproape atât cu regretatul Wilfried Martens, cât şi cu Joseph Daul. E un om care cunoaşte cum nu se poate mai bine mecanismele Uniunii Europene.
  • 3 din primii 5 oameni de pe lista noastră fac parte din grupul „reformiştilor” care au părăsit PDL: Cristian Preda, Teodor Baconschi şi Daniel Funeriu. Sunt oameni de o vastă cultură şi cu o educaţie aleasă, care au dovedit de-a lungul timpului că au o viziune europeană pentru viitorul României.
  • PMP are o listă care a fost votată democratic de întreg partidul, fiind rezultatul încrederii activiştilor noştri. De altfel, aşa cum se poate uşor observa, pe lista noastră, nici nu poate fi vorba de vreo acuzaţie de nepotism sau de vreun calcul politic aşa cum se întâmplă la celelalte partide.

 

Prin comparaţie cu PMP, PSD şi PNL s-au întrecut în a pune pe listele proprii rude şi prieteni.

Cazurile cele mai flagrante sunt la liberali, unde 4 din primii 8 (deci 50% dintre posibilii eligibili) sunt rude cu lideri ai partidului: Adina Vălean este soţia lui Crin Antonescu. Ramona Mănescu este soţia lui Rareş Mănescu, primarul Sectorului 6. Mihai Ţurcanu este fratele lui Florin Ţurcanu, preşedintele CJ Botoşani, iar Claudia Benchescu este iubita lui Mihai Voicu.

La PSD, iese în evidenţă nu doar prezenţa pe listă a Dacianei Sârbu, soţia Premierului, ci şi exportul la Bruxelles a unor miniştri cu probleme. Ecaterina Andronescu are probleme de incompatibilitate cu ANI, iar Dan Nica şi Maria Grapini au fost catastrofe în gestionarea domeniilor lor.

PDL a preferat varianta impunerii pe cei care l-au susţinut la preşedinţia partidului anul trecut pe Vasile Blaga. Cu menţiunea că fiecare dintre aceştia au fost nevoiţi înainte să-l atace de o manieră rituală pe Preşedintele Băsescu. Până şi Monica Macovei a acceptat acest ritual de iniţiere şi a renunţat la principiile enunţate în moţiunea „Reformiştii”.

 

Pentru toţi românii care vor să construiască o ţară mai bună, în care să trăiască şi în care să se dezvolte, pentru toţi cei care cred că proiectul modernizării şi reformării României început în 2004 de Traian Băsescu trebuie să continue, pentru toţi cei care cred în nevoia unui alt tip de politicieni, oameni care să fi realizat ceva în viaţa lor, opţiunea este Partidul Mişcarea Populară.

 

Preşedintele a ales Mişcarea Populară

Comentatorii şi politicienii care au criticat vizita Preşedintelui Băsescu la sediul Fundaţiei Mişcarea Populară sunt ipocriţi – un şef de stat, chiar şi conform Constituţiei în vigoare, are nevoie de o pârghie politică (un partid) pentru a-şi pune în aplicare programul cu care a fost ales.

Nu trebuie să ne ascundem după vişini: PMP a luat fiinţă pentru că sunt foarte mulţi care îşi doresc continuarea reformelor Preşedintelui şi a măsurilor acestuia de modernizare a statului. Mişcarea Populară este singurul partid care vrea să ducă mai departe proiectele lui Traian Băsescu. Asta în condiţiile în care, sub actuala conducere, PDL a devenit un partid anti-Băsescu.

Cei care s-au alăturat Partidului sau Fundaţiei Mişcarea Populară au făcut-o pentru că vor să fie alături de Preşedinte. Suntem băsişti şi ne asumăm cu tărie acest statut. Aşa cum Ponta susţine mereu că Adrian Năstase este mentorul său politic, nu văd de ce ne-am ruşina noi, cei din Mişcarea Populară, să ne asumăm că suntem alături de Preşedinte în încercarea sa de a asigura independenţa Justiţiei şi a statului de drept, dar şi în dorinţa de a crea un cadru economic care să ducă la prosperitatea românilor.

Traian Băsescu este politician şi are dreptul la opţiune politică. Faptul că alegerea sa este Partidul Mişcarea Populară ne onorează şi ne responsabilizează în egală măsură: avem o mare obligaţie de a continua proiectul început în 2004.

După cum arată şi sondajele de opinie prezentate în spaţiul public, sunt încrezătoare că obiectivele asumate vor fi atinse. Nu ştiu niciun alt partid care, lansat de doar o lună, să fi atins pragul de 10%. Asta înseamnă că sunt mulţi români care văd în PMP în egală măsură şansa unui nou partid, proaspăt şi energic, dar şi o construcţie politică în stare să fie alături de Preşedinte şi să-l susţină.

PS. Vom arăta sâmbătă că suntem alături de Traian Băsescu, la mitingul organizat în Piaţa George Enescu împotriva măsurii lui Ponta de introducere de la 1 aprilie a accizei de 7 eurocenţi pe litrul de benzină şi motorină. Lansez un nou apel către toţi românii care nu vor să asiste pasivi la cinismul cu care Ponta ne fura cu pompa să ni se alăture. Nu e un miting al PMP, ci al tuturor care s-au săturat ca acest Guvern incompetent şi corupt să ne bage mâna în buzunar până la cot pentru că nu e în stare să-şi drămuiască resursele.

 

Adio, USL! Ce dezastru lasă în urma sa

Ruptura USL arată că proiectul „Jos Băsescu!” pe care PSD şi PNL au venit la putere a eşuat. E o dovadă a faptului că o asemenea coaliţie monstruoasă nu poate rezista, ea fiind devorată din interior de cei care doresc încă şi mai multă putere.

Faptul că USL se rupe este însă relativ puţin important pe lângă efectele pe care le-a avut această guvernare care va rămâne în manulele de istorie drept una de tristă amintire pentru români. Testamentul dezastrului politic al USL, de care se fac vinovaţi în egală măsură PSD şi PNL, arată aşa:

  • România are cea mai mare inflaţie din Europa: 3,2% faţă de 1,4% media europeană.
  • Şomajul a crescut în guvernarea USL: de la 6,9% în mai 2012 la 7,5% în noiembrie 2013. A promis 1 milion de locuri de muncă, dar a creat 70.000 de noi şomeri.
  • Încasările din impozitul pe profit au stagnat în 2013: 0,7% creştere. Ceea ce arată că economia reală nu îşi revine.
  • Veniturile românilor au crescut în medie cu 2,1% în 2013. Asta în timp ce preţurile au crescut cu 3,2%. Avem de-a face cu o sărăcire a populaţiei.  Practic, cu banii pe care îi au, oamenii cumpără mai puţine lucruri.
  • Guvernul USL a mărit cheltuielile cu bunuri şi servicii cu 12%, deşi a promis o reducere cu 50%. S-au cheltuit 38 de miliarde de lei (9 miliarde de euro) pe maşini, combustibili, mobilă, agrafe de birou şi coli de scris, pe telefoane şi deplasări în străinătate.
  • USL nu şi-a plătit datoriile. Arieratele au ajuns la 1,6 miliarde de euro. De aceea suferă economia privată.
  • Încasările bugetare au crescut într-un ritm mai lent decât cheltuielile: încasări – 3,6% în 2013, cheltuieli – 3,8%.
  • USL a redus cheltuielile cu investiţiille cu 7,5% în 2013 faţă de 2012. Au fost cu 0,6% din PIB mai mici decât în 2011, cel mai bun an al României.
  • USL a modificat de 34 de ori Codul fiscal şi s-au introdus 35 de impozite şi taxe noi.
  • Guvernul USL este campion la numărul ordonanţelor de urgenţă: 117 într-un singur an. Un semn al deficitului de democraţie în condiţiile unei majorităţi parlamentare de 70%.
  • 16 miniştri din Guvernul USL au fost înlocuiţi din funcţie: fie pentru corupţie, plagiat, incompatibilităţi sau incompetenţă crasă. 
  • USL a făcut în aşa fel încât 23% dintre români să nu-şi mai poată permite să-şi plătească ratele. Rata creditelor neperformante a crescut de la 17% la momentul preluării guvernării la peste 23% în prezent.
  • Credibilitatea României în plan intern şi internaţional este făcută ţândări. Uniunea Europeană începe să-şi construiască mecanisme de apărare faţă de ţările care încalcă statul de drept, guvernul USL fiind singurul care a reuşit performanţa să aibă un ministru condamnat penal.

Disoluţia USL arată nevoia unei alterantive la un sistem politic îmbătrânit în rele. Mişcarea Populară trebuie să fie răspunsul

Struţo-cămila politică reprezentată de USL a ajuns la capăt de drum. Scandalul politic din aceste zile reprezintă dovada cea mai bună a falimentului politic al unui proiect care a avut un singur motto: „Jos Băsescu!”. Dincolo de acesta, nu a existat nici coeziune şi nici un proiect de ţară veritabil care să îndrepte România în direcţia pozitivă. Lipsiţi de o ideologie politică şi uniţi doar de un interes politic mărunt şi de moment, PSD, PNL, PC şi UNPR au sfârşit într-o încleştare care nu poate decât să facă rău României.

Ce se întâmplă în aceste zile reprezintă o gravă lovitură de imagine pe care o încasăm în ochii partenerilor noştri. Instabilitatea politică îi alungă efectiv pe toţi investitorii şi ne plasează din nou, după vara lui 2012, în postura de oaia neagră a Europei. Ni se întăreşte acea imagine de ţară neguvernată şi neguvernabilă, cu un sistem politic neadaptat la rigorile europene. USL a distrus imaginea că în România funcţionează statul de drept.

USL reprezintă dovada de necontestat a faptului că un securist nu se schimbă niciodată. Atunci când Crin Antonescu şi Victor Ponta şi-au pus semnătura pe pactul cu diavolul, era clar că lucrurile nu aveau să se sfârşească bine. Dan Voiculescu a devenit în aceste zile principalul actor politic din România, cel care stabileşte când o majoritate parlamentară se spulberă şi cine trebuie să facă parte din noul Executiv. Este trist că PSD şi PNL au ajuns simple marionete în mâinile unui om care se joacă aşa cum vrea cu destinele politice ale celor două partide. Informaţiile scurse în presă în aceste zile (documentul USL care prevedea ca PC să dea preşedintele Senatului şi faptul că Antonescu a lucrat pe pactul de coabitare) dovedeşte că preşedinţii PSD şi PNL au fost simple marionete şi că USL a avut un singur scop: să-l protejeze pe Felix de braţul lung al Justiţiei.

Chiar dacă liberalii s-ar putea regăsi în scurt timp în opoziţie, trădaţi de PSD – PC – UNPR, ei nu merită niciun dram de simpatie. Au contribuit cu bună-ştiinţă la acest dezastru pentru România şi asta doar ca urmare a vanităţii unui om care vrea să doarmă la Cotroceni. Au abandonat absolut toate principiile de centru-dreapta, sacrificându-i pe românii de bună-credinţă, care îşi doresc şanse egale, libertatea de a-şi urmări şi atinge propriile vise şi nu un stat asistenţial care ţine oamenii în sărăcie pentru a-i putea controla mai uşor. Liberalilor le-au convenit scaunele moi ale Puterii şi acum trebuie să deconteze deopotrivă oportunismul şi naivitatea de care au dat dovadă.

Este trist că din acest circ politic girat de politicieni fără anvergură, uşor controlabili şi şantajabili, au de suferit românii. Deşi le-au acordat încredere celor din USL, oamenii nu sunt de vină pentru cinismul fără margini şi ipocrizia nemăsurată a celor care au pretins în 2012 că vor duce ţara pe un drum mai bun.

Eşecul USL e o dovadă peremptorie a faptului că România are nevoie de continuare proiectului de ţară al Preşedintelui Băsescu şi de o alternativă politică nouă şi proaspătă, care să ofere încredere în viitorul României. Actualul sistem politic este deopotrivă vetust şi toxic, iar alternativa este absolut necesară. Sunt convinsă că Mişcarea Populară poate să răspundă tuturor acestor nevoi şi speranţe ale românilor, poate să se constituie într-un reper de moralitate şi principialitate în politica românească şi poate să devină un catalizator social pentru România pe care ne-o dorim cu toţii. Mişcarea Populară trebuie să fie construcţia politică a celor care cred în România şi sunt gata să se implice pentru a construi ceva bun în această ţară.

I-au prins crizele cu ţara în mână

Cred că ceea ce nu a putut face dezastruoasa guvernare de zi cu zi a USL de până acum ar putea face dezastruoasa reacţie a Guvernului USL la cele două crize majore din ultima săptămână. Dacă oamenii încă nu au ieşit să-i dea jos din scaunele de la Palatul Victoria pentru repetatele creşteri de taxe şi impozite, pentru cele mai mari creşteri de preţuri din Europa, pentru atacul la Justiţie, cred că moartea Aureliei Ion şi a lui Adrian Iovan ca urmare a incompetenţei lui Victor Ponta şi alor săi a şocat populaţia şi este un motiv pentru ca românii să reacţioneze şi să ceară USL-ului să plece. Pentru lipsa de viziune economică ori incapacitatea de a găsi soluţii la problemele cu care ne confruntăm zi de zi, unii încă mai scuză Guvernul Ponta şi îi mai dau credit, fiind răbdători. Dar ceea ce a vazut o ţară întreagă, haosul unor instituţii populate cu politruci, cu clientelă de partid care habar nu are cu ce se ocupă în funcţiile pe care le-a primit, a trezit din amăgire şi pe cei mai aprigi susţinători ai Puterii.

Acum avem criza generată de zăpada care a venit peste noi. O altă mostră de incompetenţă, de diletantism, de superficialitate, de lipsă de compasiune faţă de cei afectaţi, de circ mediatic care să acopere lipsa de acţiune. După ce ne-au spus din toamnă că vom avea o iarnă grea în decembrie!!!, pentru că aveau de împărţit nişte bani către clientela de partid la sfârşit de an, au fost prinşi în off-side la sfârşitul lui ianuarie! Inadmisibil!

Dacă urmăreşti ce se întâmplă cu reacţia autorităţilor în cele două situaţii de criză, înţelegi că nu este o eroare conjuncturală, este adevărul despre aceşti guvernanţi. O gaşcă de şmecheri a pus mâna pe ţară! Puteau să îşi facă un Cazino, puteau să aibă un club de noapte, puteau să traficheze ţigări, puteau cu banii astfel câştigaţi să fie acum la Monte Carlo sau în Dubai, dar, ghinionul nostru, ei conduc ţara! Nu înţeleg ce au de făcut şi nici de ce ar trebui să facă anumite lucruri. Adică, dacă nu este treaba lui să plece personal în munţi să caute supravieţuitorii accidentului, de ce nu poate Victor Ponta să petreacă la restaurant în timp ce Aurelia Ion şi Adrian Iovan mureau în frig, pentru că cei din subordinea lui, de la miniştri la simpli angajaţi, nu erau în stare să acţioneze conform atribuţiilor? De ce nu poate să joace baschet în timp ce ţara este blocată în nămeţi sub viscol dacă nu el personal trebuie să se suie pe freză să cureţe drumurile?

Ei bine, acest comportament arată cât sunt de străini de ceea ce reprezintă funcţiile pe care le ocupă, dintre cele mai înalte din stat. Nu au ce căuta în fruntea ţării! Nu au legătură cu administrarea unei ţări şi cred că nu ar fi în stare nici un amărât de IMM să conducă. Tot ce pot face este circ televizat. Premierul ne sufocă apărând la tv de câteva ori pe zi cu toate nimicurile, dar dispare de tot când trebuie să dea explicaţii naţiunii despre ce face el şi ce face guvernul lui într-un moment de criză. Iar miniştrii pe care îi conduce au învăţat de la el să facă la fel.

Nişte “golănaşi” pe care i-au prins crizele cu ţara în mână. Nenorocirea este că ne-a prins şi pe noi în acelaşi timp!

România a pierdut în decembrie 1,5 miliarde de euro, Ponta şi Teodorovici fiind singurii vinovaţi

Conform datelor oficiale ale Ministerului Fondurilor Europene, la data de 20 decembrie 2013, se semnaseră contracte însumând doar 93% din totalul fondurilor alocate României în exerciţiul bugetar 2007 – 2013 al Uniunii Europene. Deşi le-am atras atenţia în repetate rânduri că la sfârşitul anului trecut trebuia să avem contractările finalizate, Victor Ponta, Eugen Teodorovici şi miniştrii responsabili de autorităţile de management nu au făcut nimic în acest sens.

Practic, din start, România a pierdut 7% din banii alocaţi pe primul exerciţiu bugetar de când ne aflăm în UE. Asta înseamnă 5,95 de miliarde de lei – deci, aproximativ 1,5 miliarde de euro. Şi asta pentru că data limită privind semnarea contractelor nu poate fi prelungită. Asta spre deosebire de momentul final al implementării proiectelor, Preşedintele reuşind să obţină anul trecut amânarea cu un an a datei limită de realizare a proiectelor, ajungându-se cu momentul final la 31 decembrie 2016 (n+3).

În realitate, pierderea de fonduri europene este însă mult mai mare, pentru că sunt programe, precum POR (pe care l-am gestionat în timpul mandatului meu de ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului), care au contractat mai mult de 100%, tocmai pentru a fi siguri că vom reuşi într-un final să absorbim cât mai mulţi bani. Eu cred că, obiectiv vorbind, numai din contractări care nu au fost finalizate, s-au pierdut de două ori pe atât: adică 3 miliarde de euro. Dar acest lucru nu poate fi confirmat pentru că datele de pe site-ul Ministerului Fondurilor Europene nu fac referire şi la situaţia axelor şi subaxelor diverselor programe cu fonduri europene.

Situaţia cea mai gravă se regăsea la 30 noiembrie 2013 la POS Transporturi – mai erau de contractat aproape 5 miliarde de lei (1,2 miliarde de euro) şi nu a existat o comunicare din partea lui Ponta, altfel degrabă săritor să anunţe veştile bune, că s-ar fi dat drumul la o nouă investiţie majoră. S-a risipit astfel un sfert din banii de autostrăzi aferenţi perioadei 2007 – 2013. Ceea ce mă face să fiu foarte sceptică referitor la capacitatea USL de a duce la îndeplinire planul privind dezvoltarea reţelei de autostrăzi din România.

Dacă la asta adăugăm faptul că este a patra sau a cincea oară când Comisia Europeană critică strategia României privind Acordul de Parteneriat 2014 – 2020, avem imaginea completă a incompetenţei USL când vine vorba de înţelegerea mecanismelor absorbţiei banilor comunitari. În condiţiile acestea, nu pot să nu-mi aduc mainte de tupeul nemărginit al lui Victor Ponta, care se declara nemulţumit că Preşedintele Băsescu a negociat „doar” 40 de miliarde de euro pentru România în următorii 7 ani – el care conduce un Executiv ce nu e în stare nici să spună pe ce îi vor cheltui.

Referitor la creşterea gradului de absorbţie al fondurilor europene, despre care tot vorbeşte Victor Ponta în ieşirile sale publice, acesta este rezultat direct al contractelor semnate în timpul guvernării Boc. Practic, noi am făcut proiectele, le-am aprobat şi semnat, dar acum se implementează şi, implicit, acum vin banii europeni. Asta ca să demontez şi povestea frumoasă a eficienţei USL în atragerea fondurilor comunitare: ei nu au niciun merit, doar se nimeresc la guvernare la momentul potrivit.

În orice ţară normală de pe acest glob, un diletantism precum cel al ministrului Teodorovici, care ne face în mod constant de râs la Bruxelles şi care a ajuns un fel de mascotă a Comisiei Europene, după propunerile strategice aberante privind fondurile aferente perioadei 2014 – 2020, ar trebui răsplătit printr-o demisie imediată. Şi asta pentru că răpeşte României şansa la dezvoltare economică şi românilor oportunitatea unui trai mai bun.

Gânduri la sfârşit şi început de an. La mulţi ani!

Sfârşitul de an este cea mai bună ocazie pentru bilanţ. Orice om caută să aibă momentul cu sine însuşi, în care se gândeşte la ce a făcut în anul care trece şi la ce vrea să facă, în anul care vine. Pentru o femeie care tocmai a împlinit 40 de ani, bilanţul este cu atât mai firesc, este chiar o necesitate. Cred că a vorbi cu sinceritate despre ceea ce simţi nu e un semn de slăbiciune, ci de putere. Cum oamenii politici sunt mereu judecaţi pentru orice fac, la muncă sau în afara ei, în viaţa personală sau în cele mai banale clipe de viaţă, ideea de a vorbi despre mine poate părea nepotrivită, ieşită din „strategiile obişnuite de imagine”….

Şi, totuşi, eu n-am vrut niciodată să fiu o imagine. Dacă aş fi ascultat de consilieri, dacă m-ar fi afectat toate referirile la felul în care mă îmbrac sau arăt, ar fi trebuit să  renunţ la tocuri, să-mi ţin ascunse poşetele, să-mi schimb culoarea părului sau să merg cu tramvaiul, pentru a mă înscrie în categoria celor care livrează alegătorilor o imagine falsă, dar convenabilă şi mai uşor de „digerat”. Chiar m-am gândit de multe ori dacă ar trebui să fac această schimbare, pentru a fi mai puţin criticată, mai bine înţeleasă şi luată în serios…. Şi de fiecare dată am ştiut limpede că nu vreau să fiu altceva sau altcineva, că refuz să mă transform în ceva sau cineva în care nu mă regăsesc. Poate că sunt un model atipic de politician, mai ales într-o ţară ce dă prea puţine şanse femeilor tinere, într-o lume a politicii ce nu oferă niciun exemplu din istorie de femeie care să fi fost deplin acceptată şi implicată benefic în treburile statului.

Nu mi-am ales un drum uşor în viaţă şi am ştiut de la bun început că o blondă în politică va crea nu numai comentarii derizorii şi de prost gust, dar şi un soi de panică, mai ales în rândul adversarilor politici, mai toţi bărbaţi, care nu au învăţat să mânuiască armele cavalereşti ale dialogului şi confruntării de idei, ci au trecut direct la jigniri şi atacuri personale. Nici o parte a presei n-a dat prea des semne că ar înţelege mai profund rostul femeii în politică şi a preferat să minimalizeze adesea prestaţia mea politică ori administrativă, fiind mult mai atentă la poşetele şi tocurile mele.

Cum nu cred că raţiunea, instinctul şi pasiunea pentru ceea ce fac au vreo legătură cu felul în care arăt sau mă îmbrac, voi continua să merg pe acest drum, cu aceeaşi dorinţă de a construi, de a lăsa ceva pozitiv în urmă. Nu-mi voi schimba silueta sau garderoba, ci mă voi concentra pe munca mea, indiferent ce poşetă voi purta sau în ce rochie mă voi simţi inspirată într-o zi sau alta. Voi continua să cred cu toată onestitatea că femeile au loc în orice meserie şi trebuie să-şi aleagă exact drumul care le implineşte şi le face să simtă că-şi trăiesc viaţa exact aşa cum îşi doresc. Poate că nu le putem avea pe toate, dar sigur putem face un set de alegeri pe care să ni le asumăm şi în care să credem până la capăt, oricâte obstacole şi nedreptăţi am avea de înfruntat. Multe femei sunt fericite doar ca mame şi soţii, altele încearcă din răsputeri să găsească echilibrul între căsnicie şi carieră, iar unele, poate mai puţine la număr, încercăm să punem pe primul plan pasiunea pentru munca noastră, dorinţa de a evolua profesional, tenacitatea de a reuşi pe un drum al naibii de greu…. Mi-aş fi dorit o familie, copii care să-mi lumineze viaţa, dar iată că am intrat în statistica  femeilor divorţate. Nu o văd ca pe un eşec personal, căci dacă priveam situaţia atât de superficial, astăzi mă simţeam mai puţin bine în pielea mea, mai ales că am şi împlinit 40 de ani.

Nu simt că am pierdut ceva, ci doar că nu acela era drumul meu. Şi, când simţi, cu luciditate, că te-ai rătăcit, e bine să te concentrezi numai la găsirea drumului corect, care să te ducă acolo unde-ţi doreşti cu adevărat să ajungi, nu unde vor alţii să te ducă…

Eu ştiu exact cine sunt şi încotro vreau să merg. Nu e un semn de autosuficienţă, ci  e chiar semnul de maturitate la care simt că mă aflu şi pe care am de gând s-o exploatez total în munca mea.

Cei 40 de ani pe care i-am aniversat recent mi-au dat ocazia de a mă gândi mult la reuşitele şi nereuşitele de până acum. Cred că toţi le avem, fie că recunoaştem sau nu, fie că bravăm sau ne plângem, fie că e vorba de bărbaţi sau femei, de oameni singuri sau căsătoriţi. Dar am preferat să privesc partea pozitivă. Prefer să mă bucur de fiecare zi frumoasă din această viaţă, de fiecare reuşită din cariera mea, de fiecare om care-mi zâmbeşte pe stradă sau de fiecare prieten care e sincer şi lânga mine, de fiecare bine pe care l-am făcut altora. Simt că am aceeaşi energie, aceeaşi putere de muncă, aceeaşi rezistenţă atât de necesară într-o lume atât de ostilă cum e cea politică. Şi, mai presus de toate, simt că vreau în continuare să fiu feminină, chiar cochetă, modernă, capabilă în acelaşi timp să gandesc şi să acţionez la fel ca şi colegii mei bărbaţi, chiar dacă aceştia sunt mai mereu derutaţi de tocurile cui :D .

Scriu rândurile acestea în speranţa că tot mai multe femei îşi vor consolida încrederea în ele însele şi tot mai mulţi bărbaţi vor începe să le aprecieze mai mult pentru ceea ce reuşesc să facă. Împărtăşesc aceste gânduri şi pentru că ştiu că sunt atâtea femei care visează să fie şi altceva în afară de bune gospodine şi soţii, dar nu găsesc sprijin suficient în visul lor.

Vă scriu în ultima zi a anului cu speranţa că veţi reflecta cu onestitate la viaţa voastră, la cine sunteţi şi cine vreţi să fiţi, la ce anume trebuie să schimbaţi în viaţa voastră sau a celor din jur, ca să ajungeti să simţiţi împlinirea, oricare ar fi ea…

Mă pregătesc de noul an, îmi fac o listă de planuri şi dorinţe şi am îndrăzneala de a amesteca visele de femeie cu cele de om politic. Între iubire şi reuşita profesională, poate fi un pod, cu condiţia să vrei să îl construieşti.

Va doresc un an plin de schimbări în bine pe care să le începeţi chiar de mâine, pentru că schimbarea voi o faceţi posibilă!

Doamnelor, domnilor, dragi prieteni, dragi adversari politici, dragi jurnalişti, vă doresc un an de înţelepciune şi bunătate, de reuşite profesionale, dar şi de bucurii personale!

Vă doresc tuturor să îndrăzniţi să fiţi ceea ce vă doriţi!

Cu toată sinceritatea,

Elena Udrea