Lista pentru europarlamentare arată că PMP este un altfel de partid

Toate partidele semnificative şi-au depus deja lista de candidaţi pentru europarlamentare, dar şi semnăturile adunate în acest sens. Privind ofertele celorlalte formaţiuni politice, sunt absolut convinsă că PMP are cele mai bune propuneri pentru România. Lista noastră pentru europarlamentare arată că gândim altfel decât establishment-ul politic actual, că suntem un partid proaspăt şi care îşi doreşte să facă altfel politică.

Vă prezint câteva argumente punctuale în acest sens:

 

  • PMP are cea mai tânără listă de candidaţi dintre toate partidele serioase înscrise în această competiţie electorală.
  • Locul II pe lista noastră, deci, o poziţie eligibilă, este ocupat de Siegfried Mureşan, un tânăr de 32 de ani care a reuşit performanţe extraordinare în administraţia europeană. Este absolvent al unui masterat la Universitatea Humboldt din Berlin, fost consilier al preşedintelui Comisiei pentru afaceri europene din Bundestag, consilier în cadrul PPE, acesta lucrând îndeaproape atât cu regretatul Wilfried Martens, cât şi cu Joseph Daul. E un om care cunoaşte cum nu se poate mai bine mecanismele Uniunii Europene.
  • 3 din primii 5 oameni de pe lista noastră fac parte din grupul „reformiştilor” care au părăsit PDL: Cristian Preda, Teodor Baconschi şi Daniel Funeriu. Sunt oameni de o vastă cultură şi cu o educaţie aleasă, care au dovedit de-a lungul timpului că au o viziune europeană pentru viitorul României.
  • PMP are o listă care a fost votată democratic de întreg partidul, fiind rezultatul încrederii activiştilor noştri. De altfel, aşa cum se poate uşor observa, pe lista noastră, nici nu poate fi vorba de vreo acuzaţie de nepotism sau de vreun calcul politic aşa cum se întâmplă la celelalte partide.

 

Prin comparaţie cu PMP, PSD şi PNL s-au întrecut în a pune pe listele proprii rude şi prieteni.

Cazurile cele mai flagrante sunt la liberali, unde 4 din primii 8 (deci 50% dintre posibilii eligibili) sunt rude cu lideri ai partidului: Adina Vălean este soţia lui Crin Antonescu. Ramona Mănescu este soţia lui Rareş Mănescu, primarul Sectorului 6. Mihai Ţurcanu este fratele lui Florin Ţurcanu, preşedintele CJ Botoşani, iar Claudia Benchescu este iubita lui Mihai Voicu.

La PSD, iese în evidenţă nu doar prezenţa pe listă a Dacianei Sârbu, soţia Premierului, ci şi exportul la Bruxelles a unor miniştri cu probleme. Ecaterina Andronescu are probleme de incompatibilitate cu ANI, iar Dan Nica şi Maria Grapini au fost catastrofe în gestionarea domeniilor lor.

PDL a preferat varianta impunerii pe cei care l-au susţinut la preşedinţia partidului anul trecut pe Vasile Blaga. Cu menţiunea că fiecare dintre aceştia au fost nevoiţi înainte să-l atace de o manieră rituală pe Preşedintele Băsescu. Până şi Monica Macovei a acceptat acest ritual de iniţiere şi a renunţat la principiile enunţate în moţiunea „Reformiştii”.

 

Pentru toţi românii care vor să construiască o ţară mai bună, în care să trăiască şi în care să se dezvolte, pentru toţi cei care cred că proiectul modernizării şi reformării României început în 2004 de Traian Băsescu trebuie să continue, pentru toţi cei care cred în nevoia unui alt tip de politicieni, oameni care să fi realizat ceva în viaţa lor, opţiunea este Partidul Mişcarea Populară.

 

Preşedintele a ales Mişcarea Populară

Comentatorii şi politicienii care au criticat vizita Preşedintelui Băsescu la sediul Fundaţiei Mişcarea Populară sunt ipocriţi – un şef de stat, chiar şi conform Constituţiei în vigoare, are nevoie de o pârghie politică (un partid) pentru a-şi pune în aplicare programul cu care a fost ales.

Nu trebuie să ne ascundem după vişini: PMP a luat fiinţă pentru că sunt foarte mulţi care îşi doresc continuarea reformelor Preşedintelui şi a măsurilor acestuia de modernizare a statului. Mişcarea Populară este singurul partid care vrea să ducă mai departe proiectele lui Traian Băsescu. Asta în condiţiile în care, sub actuala conducere, PDL a devenit un partid anti-Băsescu.

Cei care s-au alăturat Partidului sau Fundaţiei Mişcarea Populară au făcut-o pentru că vor să fie alături de Preşedinte. Suntem băsişti şi ne asumăm cu tărie acest statut. Aşa cum Ponta susţine mereu că Adrian Năstase este mentorul său politic, nu văd de ce ne-am ruşina noi, cei din Mişcarea Populară, să ne asumăm că suntem alături de Preşedinte în încercarea sa de a asigura independenţa Justiţiei şi a statului de drept, dar şi în dorinţa de a crea un cadru economic care să ducă la prosperitatea românilor.

Traian Băsescu este politician şi are dreptul la opţiune politică. Faptul că alegerea sa este Partidul Mişcarea Populară ne onorează şi ne responsabilizează în egală măsură: avem o mare obligaţie de a continua proiectul început în 2004.

După cum arată şi sondajele de opinie prezentate în spaţiul public, sunt încrezătoare că obiectivele asumate vor fi atinse. Nu ştiu niciun alt partid care, lansat de doar o lună, să fi atins pragul de 10%. Asta înseamnă că sunt mulţi români care văd în PMP în egală măsură şansa unui nou partid, proaspăt şi energic, dar şi o construcţie politică în stare să fie alături de Preşedinte şi să-l susţină.

PS. Vom arăta sâmbătă că suntem alături de Traian Băsescu, la mitingul organizat în Piaţa George Enescu împotriva măsurii lui Ponta de introducere de la 1 aprilie a accizei de 7 eurocenţi pe litrul de benzină şi motorină. Lansez un nou apel către toţi românii care nu vor să asiste pasivi la cinismul cu care Ponta ne fura cu pompa să ni se alăture. Nu e un miting al PMP, ci al tuturor care s-au săturat ca acest Guvern incompetent şi corupt să ne bage mâna în buzunar până la cot pentru că nu e în stare să-şi drămuiască resursele.

 

Adio, USL! Ce dezastru lasă în urma sa

Ruptura USL arată că proiectul „Jos Băsescu!” pe care PSD şi PNL au venit la putere a eşuat. E o dovadă a faptului că o asemenea coaliţie monstruoasă nu poate rezista, ea fiind devorată din interior de cei care doresc încă şi mai multă putere.

Faptul că USL se rupe este însă relativ puţin important pe lângă efectele pe care le-a avut această guvernare care va rămâne în manulele de istorie drept una de tristă amintire pentru români. Testamentul dezastrului politic al USL, de care se fac vinovaţi în egală măsură PSD şi PNL, arată aşa:

  • România are cea mai mare inflaţie din Europa: 3,2% faţă de 1,4% media europeană.
  • Şomajul a crescut în guvernarea USL: de la 6,9% în mai 2012 la 7,5% în noiembrie 2013. A promis 1 milion de locuri de muncă, dar a creat 70.000 de noi şomeri.
  • Încasările din impozitul pe profit au stagnat în 2013: 0,7% creştere. Ceea ce arată că economia reală nu îşi revine.
  • Veniturile românilor au crescut în medie cu 2,1% în 2013. Asta în timp ce preţurile au crescut cu 3,2%. Avem de-a face cu o sărăcire a populaţiei.  Practic, cu banii pe care îi au, oamenii cumpără mai puţine lucruri.
  • Guvernul USL a mărit cheltuielile cu bunuri şi servicii cu 12%, deşi a promis o reducere cu 50%. S-au cheltuit 38 de miliarde de lei (9 miliarde de euro) pe maşini, combustibili, mobilă, agrafe de birou şi coli de scris, pe telefoane şi deplasări în străinătate.
  • USL nu şi-a plătit datoriile. Arieratele au ajuns la 1,6 miliarde de euro. De aceea suferă economia privată.
  • Încasările bugetare au crescut într-un ritm mai lent decât cheltuielile: încasări – 3,6% în 2013, cheltuieli – 3,8%.
  • USL a redus cheltuielile cu investiţiille cu 7,5% în 2013 faţă de 2012. Au fost cu 0,6% din PIB mai mici decât în 2011, cel mai bun an al României.
  • USL a modificat de 34 de ori Codul fiscal şi s-au introdus 35 de impozite şi taxe noi.
  • Guvernul USL este campion la numărul ordonanţelor de urgenţă: 117 într-un singur an. Un semn al deficitului de democraţie în condiţiile unei majorităţi parlamentare de 70%.
  • 16 miniştri din Guvernul USL au fost înlocuiţi din funcţie: fie pentru corupţie, plagiat, incompatibilităţi sau incompetenţă crasă. 
  • USL a făcut în aşa fel încât 23% dintre români să nu-şi mai poată permite să-şi plătească ratele. Rata creditelor neperformante a crescut de la 17% la momentul preluării guvernării la peste 23% în prezent.
  • Credibilitatea României în plan intern şi internaţional este făcută ţândări. Uniunea Europeană începe să-şi construiască mecanisme de apărare faţă de ţările care încalcă statul de drept, guvernul USL fiind singurul care a reuşit performanţa să aibă un ministru condamnat penal.

Disoluţia USL arată nevoia unei alterantive la un sistem politic îmbătrânit în rele. Mişcarea Populară trebuie să fie răspunsul

Struţo-cămila politică reprezentată de USL a ajuns la capăt de drum. Scandalul politic din aceste zile reprezintă dovada cea mai bună a falimentului politic al unui proiect care a avut un singur motto: „Jos Băsescu!”. Dincolo de acesta, nu a existat nici coeziune şi nici un proiect de ţară veritabil care să îndrepte România în direcţia pozitivă. Lipsiţi de o ideologie politică şi uniţi doar de un interes politic mărunt şi de moment, PSD, PNL, PC şi UNPR au sfârşit într-o încleştare care nu poate decât să facă rău României.

Ce se întâmplă în aceste zile reprezintă o gravă lovitură de imagine pe care o încasăm în ochii partenerilor noştri. Instabilitatea politică îi alungă efectiv pe toţi investitorii şi ne plasează din nou, după vara lui 2012, în postura de oaia neagră a Europei. Ni se întăreşte acea imagine de ţară neguvernată şi neguvernabilă, cu un sistem politic neadaptat la rigorile europene. USL a distrus imaginea că în România funcţionează statul de drept.

USL reprezintă dovada de necontestat a faptului că un securist nu se schimbă niciodată. Atunci când Crin Antonescu şi Victor Ponta şi-au pus semnătura pe pactul cu diavolul, era clar că lucrurile nu aveau să se sfârşească bine. Dan Voiculescu a devenit în aceste zile principalul actor politic din România, cel care stabileşte când o majoritate parlamentară se spulberă şi cine trebuie să facă parte din noul Executiv. Este trist că PSD şi PNL au ajuns simple marionete în mâinile unui om care se joacă aşa cum vrea cu destinele politice ale celor două partide. Informaţiile scurse în presă în aceste zile (documentul USL care prevedea ca PC să dea preşedintele Senatului şi faptul că Antonescu a lucrat pe pactul de coabitare) dovedeşte că preşedinţii PSD şi PNL au fost simple marionete şi că USL a avut un singur scop: să-l protejeze pe Felix de braţul lung al Justiţiei.

Chiar dacă liberalii s-ar putea regăsi în scurt timp în opoziţie, trădaţi de PSD – PC – UNPR, ei nu merită niciun dram de simpatie. Au contribuit cu bună-ştiinţă la acest dezastru pentru România şi asta doar ca urmare a vanităţii unui om care vrea să doarmă la Cotroceni. Au abandonat absolut toate principiile de centru-dreapta, sacrificându-i pe românii de bună-credinţă, care îşi doresc şanse egale, libertatea de a-şi urmări şi atinge propriile vise şi nu un stat asistenţial care ţine oamenii în sărăcie pentru a-i putea controla mai uşor. Liberalilor le-au convenit scaunele moi ale Puterii şi acum trebuie să deconteze deopotrivă oportunismul şi naivitatea de care au dat dovadă.

Este trist că din acest circ politic girat de politicieni fără anvergură, uşor controlabili şi şantajabili, au de suferit românii. Deşi le-au acordat încredere celor din USL, oamenii nu sunt de vină pentru cinismul fără margini şi ipocrizia nemăsurată a celor care au pretins în 2012 că vor duce ţara pe un drum mai bun.

Eşecul USL e o dovadă peremptorie a faptului că România are nevoie de continuare proiectului de ţară al Preşedintelui Băsescu şi de o alternativă politică nouă şi proaspătă, care să ofere încredere în viitorul României. Actualul sistem politic este deopotrivă vetust şi toxic, iar alternativa este absolut necesară. Sunt convinsă că Mişcarea Populară poate să răspundă tuturor acestor nevoi şi speranţe ale românilor, poate să se constituie într-un reper de moralitate şi principialitate în politica românească şi poate să devină un catalizator social pentru România pe care ne-o dorim cu toţii. Mişcarea Populară trebuie să fie construcţia politică a celor care cred în România şi sunt gata să se implice pentru a construi ceva bun în această ţară.

I-au prins crizele cu ţara în mână

Cred că ceea ce nu a putut face dezastruoasa guvernare de zi cu zi a USL de până acum ar putea face dezastruoasa reacţie a Guvernului USL la cele două crize majore din ultima săptămână. Dacă oamenii încă nu au ieşit să-i dea jos din scaunele de la Palatul Victoria pentru repetatele creşteri de taxe şi impozite, pentru cele mai mari creşteri de preţuri din Europa, pentru atacul la Justiţie, cred că moartea Aureliei Ion şi a lui Adrian Iovan ca urmare a incompetenţei lui Victor Ponta şi alor săi a şocat populaţia şi este un motiv pentru ca românii să reacţioneze şi să ceară USL-ului să plece. Pentru lipsa de viziune economică ori incapacitatea de a găsi soluţii la problemele cu care ne confruntăm zi de zi, unii încă mai scuză Guvernul Ponta şi îi mai dau credit, fiind răbdători. Dar ceea ce a vazut o ţară întreagă, haosul unor instituţii populate cu politruci, cu clientelă de partid care habar nu are cu ce se ocupă în funcţiile pe care le-a primit, a trezit din amăgire şi pe cei mai aprigi susţinători ai Puterii.

Acum avem criza generată de zăpada care a venit peste noi. O altă mostră de incompetenţă, de diletantism, de superficialitate, de lipsă de compasiune faţă de cei afectaţi, de circ mediatic care să acopere lipsa de acţiune. După ce ne-au spus din toamnă că vom avea o iarnă grea în decembrie!!!, pentru că aveau de împărţit nişte bani către clientela de partid la sfârşit de an, au fost prinşi în off-side la sfârşitul lui ianuarie! Inadmisibil!

Dacă urmăreşti ce se întâmplă cu reacţia autorităţilor în cele două situaţii de criză, înţelegi că nu este o eroare conjuncturală, este adevărul despre aceşti guvernanţi. O gaşcă de şmecheri a pus mâna pe ţară! Puteau să îşi facă un Cazino, puteau să aibă un club de noapte, puteau să traficheze ţigări, puteau cu banii astfel câştigaţi să fie acum la Monte Carlo sau în Dubai, dar, ghinionul nostru, ei conduc ţara! Nu înţeleg ce au de făcut şi nici de ce ar trebui să facă anumite lucruri. Adică, dacă nu este treaba lui să plece personal în munţi să caute supravieţuitorii accidentului, de ce nu poate Victor Ponta să petreacă la restaurant în timp ce Aurelia Ion şi Adrian Iovan mureau în frig, pentru că cei din subordinea lui, de la miniştri la simpli angajaţi, nu erau în stare să acţioneze conform atribuţiilor? De ce nu poate să joace baschet în timp ce ţara este blocată în nămeţi sub viscol dacă nu el personal trebuie să se suie pe freză să cureţe drumurile?

Ei bine, acest comportament arată cât sunt de străini de ceea ce reprezintă funcţiile pe care le ocupă, dintre cele mai înalte din stat. Nu au ce căuta în fruntea ţării! Nu au legătură cu administrarea unei ţări şi cred că nu ar fi în stare nici un amărât de IMM să conducă. Tot ce pot face este circ televizat. Premierul ne sufocă apărând la tv de câteva ori pe zi cu toate nimicurile, dar dispare de tot când trebuie să dea explicaţii naţiunii despre ce face el şi ce face guvernul lui într-un moment de criză. Iar miniştrii pe care îi conduce au învăţat de la el să facă la fel.

Nişte “golănaşi” pe care i-au prins crizele cu ţara în mână. Nenorocirea este că ne-a prins şi pe noi în acelaşi timp!

România a pierdut în decembrie 1,5 miliarde de euro, Ponta şi Teodorovici fiind singurii vinovaţi

Conform datelor oficiale ale Ministerului Fondurilor Europene, la data de 20 decembrie 2013, se semnaseră contracte însumând doar 93% din totalul fondurilor alocate României în exerciţiul bugetar 2007 – 2013 al Uniunii Europene. Deşi le-am atras atenţia în repetate rânduri că la sfârşitul anului trecut trebuia să avem contractările finalizate, Victor Ponta, Eugen Teodorovici şi miniştrii responsabili de autorităţile de management nu au făcut nimic în acest sens.

Practic, din start, România a pierdut 7% din banii alocaţi pe primul exerciţiu bugetar de când ne aflăm în UE. Asta înseamnă 5,95 de miliarde de lei – deci, aproximativ 1,5 miliarde de euro. Şi asta pentru că data limită privind semnarea contractelor nu poate fi prelungită. Asta spre deosebire de momentul final al implementării proiectelor, Preşedintele reuşind să obţină anul trecut amânarea cu un an a datei limită de realizare a proiectelor, ajungându-se cu momentul final la 31 decembrie 2016 (n+3).

În realitate, pierderea de fonduri europene este însă mult mai mare, pentru că sunt programe, precum POR (pe care l-am gestionat în timpul mandatului meu de ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului), care au contractat mai mult de 100%, tocmai pentru a fi siguri că vom reuşi într-un final să absorbim cât mai mulţi bani. Eu cred că, obiectiv vorbind, numai din contractări care nu au fost finalizate, s-au pierdut de două ori pe atât: adică 3 miliarde de euro. Dar acest lucru nu poate fi confirmat pentru că datele de pe site-ul Ministerului Fondurilor Europene nu fac referire şi la situaţia axelor şi subaxelor diverselor programe cu fonduri europene.

Situaţia cea mai gravă se regăsea la 30 noiembrie 2013 la POS Transporturi – mai erau de contractat aproape 5 miliarde de lei (1,2 miliarde de euro) şi nu a existat o comunicare din partea lui Ponta, altfel degrabă săritor să anunţe veştile bune, că s-ar fi dat drumul la o nouă investiţie majoră. S-a risipit astfel un sfert din banii de autostrăzi aferenţi perioadei 2007 – 2013. Ceea ce mă face să fiu foarte sceptică referitor la capacitatea USL de a duce la îndeplinire planul privind dezvoltarea reţelei de autostrăzi din România.

Dacă la asta adăugăm faptul că este a patra sau a cincea oară când Comisia Europeană critică strategia României privind Acordul de Parteneriat 2014 – 2020, avem imaginea completă a incompetenţei USL când vine vorba de înţelegerea mecanismelor absorbţiei banilor comunitari. În condiţiile acestea, nu pot să nu-mi aduc mainte de tupeul nemărginit al lui Victor Ponta, care se declara nemulţumit că Preşedintele Băsescu a negociat „doar” 40 de miliarde de euro pentru România în următorii 7 ani – el care conduce un Executiv ce nu e în stare nici să spună pe ce îi vor cheltui.

Referitor la creşterea gradului de absorbţie al fondurilor europene, despre care tot vorbeşte Victor Ponta în ieşirile sale publice, acesta este rezultat direct al contractelor semnate în timpul guvernării Boc. Practic, noi am făcut proiectele, le-am aprobat şi semnat, dar acum se implementează şi, implicit, acum vin banii europeni. Asta ca să demontez şi povestea frumoasă a eficienţei USL în atragerea fondurilor comunitare: ei nu au niciun merit, doar se nimeresc la guvernare la momentul potrivit.

În orice ţară normală de pe acest glob, un diletantism precum cel al ministrului Teodorovici, care ne face în mod constant de râs la Bruxelles şi care a ajuns un fel de mascotă a Comisiei Europene, după propunerile strategice aberante privind fondurile aferente perioadei 2014 – 2020, ar trebui răsplătit printr-o demisie imediată. Şi asta pentru că răpeşte României şansa la dezvoltare economică şi românilor oportunitatea unui trai mai bun.

Gânduri la sfârşit şi început de an. La mulţi ani!

Sfârşitul de an este cea mai bună ocazie pentru bilanţ. Orice om caută să aibă momentul cu sine însuşi, în care se gândeşte la ce a făcut în anul care trece şi la ce vrea să facă, în anul care vine. Pentru o femeie care tocmai a împlinit 40 de ani, bilanţul este cu atât mai firesc, este chiar o necesitate. Cred că a vorbi cu sinceritate despre ceea ce simţi nu e un semn de slăbiciune, ci de putere. Cum oamenii politici sunt mereu judecaţi pentru orice fac, la muncă sau în afara ei, în viaţa personală sau în cele mai banale clipe de viaţă, ideea de a vorbi despre mine poate părea nepotrivită, ieşită din „strategiile obişnuite de imagine”….

Şi, totuşi, eu n-am vrut niciodată să fiu o imagine. Dacă aş fi ascultat de consilieri, dacă m-ar fi afectat toate referirile la felul în care mă îmbrac sau arăt, ar fi trebuit să  renunţ la tocuri, să-mi ţin ascunse poşetele, să-mi schimb culoarea părului sau să merg cu tramvaiul, pentru a mă înscrie în categoria celor care livrează alegătorilor o imagine falsă, dar convenabilă şi mai uşor de „digerat”. Chiar m-am gândit de multe ori dacă ar trebui să fac această schimbare, pentru a fi mai puţin criticată, mai bine înţeleasă şi luată în serios…. Şi de fiecare dată am ştiut limpede că nu vreau să fiu altceva sau altcineva, că refuz să mă transform în ceva sau cineva în care nu mă regăsesc. Poate că sunt un model atipic de politician, mai ales într-o ţară ce dă prea puţine şanse femeilor tinere, într-o lume a politicii ce nu oferă niciun exemplu din istorie de femeie care să fi fost deplin acceptată şi implicată benefic în treburile statului.

Nu mi-am ales un drum uşor în viaţă şi am ştiut de la bun început că o blondă în politică va crea nu numai comentarii derizorii şi de prost gust, dar şi un soi de panică, mai ales în rândul adversarilor politici, mai toţi bărbaţi, care nu au învăţat să mânuiască armele cavalereşti ale dialogului şi confruntării de idei, ci au trecut direct la jigniri şi atacuri personale. Nici o parte a presei n-a dat prea des semne că ar înţelege mai profund rostul femeii în politică şi a preferat să minimalizeze adesea prestaţia mea politică ori administrativă, fiind mult mai atentă la poşetele şi tocurile mele.

Cum nu cred că raţiunea, instinctul şi pasiunea pentru ceea ce fac au vreo legătură cu felul în care arăt sau mă îmbrac, voi continua să merg pe acest drum, cu aceeaşi dorinţă de a construi, de a lăsa ceva pozitiv în urmă. Nu-mi voi schimba silueta sau garderoba, ci mă voi concentra pe munca mea, indiferent ce poşetă voi purta sau în ce rochie mă voi simţi inspirată într-o zi sau alta. Voi continua să cred cu toată onestitatea că femeile au loc în orice meserie şi trebuie să-şi aleagă exact drumul care le implineşte şi le face să simtă că-şi trăiesc viaţa exact aşa cum îşi doresc. Poate că nu le putem avea pe toate, dar sigur putem face un set de alegeri pe care să ni le asumăm şi în care să credem până la capăt, oricâte obstacole şi nedreptăţi am avea de înfruntat. Multe femei sunt fericite doar ca mame şi soţii, altele încearcă din răsputeri să găsească echilibrul între căsnicie şi carieră, iar unele, poate mai puţine la număr, încercăm să punem pe primul plan pasiunea pentru munca noastră, dorinţa de a evolua profesional, tenacitatea de a reuşi pe un drum al naibii de greu…. Mi-aş fi dorit o familie, copii care să-mi lumineze viaţa, dar iată că am intrat în statistica  femeilor divorţate. Nu o văd ca pe un eşec personal, căci dacă priveam situaţia atât de superficial, astăzi mă simţeam mai puţin bine în pielea mea, mai ales că am şi împlinit 40 de ani.

Nu simt că am pierdut ceva, ci doar că nu acela era drumul meu. Şi, când simţi, cu luciditate, că te-ai rătăcit, e bine să te concentrezi numai la găsirea drumului corect, care să te ducă acolo unde-ţi doreşti cu adevărat să ajungi, nu unde vor alţii să te ducă…

Eu ştiu exact cine sunt şi încotro vreau să merg. Nu e un semn de autosuficienţă, ci  e chiar semnul de maturitate la care simt că mă aflu şi pe care am de gând s-o exploatez total în munca mea.

Cei 40 de ani pe care i-am aniversat recent mi-au dat ocazia de a mă gândi mult la reuşitele şi nereuşitele de până acum. Cred că toţi le avem, fie că recunoaştem sau nu, fie că bravăm sau ne plângem, fie că e vorba de bărbaţi sau femei, de oameni singuri sau căsătoriţi. Dar am preferat să privesc partea pozitivă. Prefer să mă bucur de fiecare zi frumoasă din această viaţă, de fiecare reuşită din cariera mea, de fiecare om care-mi zâmbeşte pe stradă sau de fiecare prieten care e sincer şi lânga mine, de fiecare bine pe care l-am făcut altora. Simt că am aceeaşi energie, aceeaşi putere de muncă, aceeaşi rezistenţă atât de necesară într-o lume atât de ostilă cum e cea politică. Şi, mai presus de toate, simt că vreau în continuare să fiu feminină, chiar cochetă, modernă, capabilă în acelaşi timp să gandesc şi să acţionez la fel ca şi colegii mei bărbaţi, chiar dacă aceştia sunt mai mereu derutaţi de tocurile cui :D .

Scriu rândurile acestea în speranţa că tot mai multe femei îşi vor consolida încrederea în ele însele şi tot mai mulţi bărbaţi vor începe să le aprecieze mai mult pentru ceea ce reuşesc să facă. Împărtăşesc aceste gânduri şi pentru că ştiu că sunt atâtea femei care visează să fie şi altceva în afară de bune gospodine şi soţii, dar nu găsesc sprijin suficient în visul lor.

Vă scriu în ultima zi a anului cu speranţa că veţi reflecta cu onestitate la viaţa voastră, la cine sunteţi şi cine vreţi să fiţi, la ce anume trebuie să schimbaţi în viaţa voastră sau a celor din jur, ca să ajungeti să simţiţi împlinirea, oricare ar fi ea…

Mă pregătesc de noul an, îmi fac o listă de planuri şi dorinţe şi am îndrăzneala de a amesteca visele de femeie cu cele de om politic. Între iubire şi reuşita profesională, poate fi un pod, cu condiţia să vrei să îl construieşti.

Va doresc un an plin de schimbări în bine pe care să le începeţi chiar de mâine, pentru că schimbarea voi o faceţi posibilă!

Doamnelor, domnilor, dragi prieteni, dragi adversari politici, dragi jurnalişti, vă doresc un an de înţelepciune şi bunătate, de reuşite profesionale, dar şi de bucurii personale!

Vă doresc tuturor să îndrăzniţi să fiţi ceea ce vă doriţi!

Cu toată sinceritatea,

Elena Udrea

 

Retrospectiva anului politic 2013. Așteptări de la 2014

2013 a fost, pentru foarte mulți dintre români, anul marilor așteptări și speranțe. La finalul lui, câteva concluzii sunt evidente.

1. USL și premierul Ponta nu-și pot îndeplini promisiunile făcute românilor. Nu au viziune, nu au o strategie economică, pentru a suplimenta veniturile au ca singură soluție creșterea taxelor și impozitelor. Așa s-a ajuns la insolvenţa ori falimentul a aproape 150.000 de firme și la apariția a 46.000 de șomeri noi față de anul 2012. A scăzut puterea de cumpărare, nu s-au mai făcut investiții, nu s-au atras banii europeni prognozați. În concluzie, românii au trăit mai greu deși USL, Ponta și Antonescu, le-au promis că vor trăi mai bine.

Toate acestea ne conduc la o singură concluzie: anul 2014 va însemna anul căderii electorale a lui Victor Ponta, chiar dacă acum sondajele încă îl arată ca fiind foarte popular. Așteptările și speranțele românilor au fost înșelate și premierul va fi cel care va răspunde, aceasta înseamnă că Victor Ponta va încerca să trimită pe altcineva în competiția pentru Președinție, știind că eșecul lui ar însemna pierderea definitivă a puterii, precum în cazul lui Năstase ori Geoana.

2. Scandalurile politice în creștere din interiorul USL ne-au arătat că această construcție politică nu mai are viață foarte lungă. Ele sunt rezultatul direct al implacabilei decizii a PSD de a avea candidat propriu la prezidențialele din 2014. În această logică, Crin Antonescu și liberalii săi vor forța cât de curând o ruptură în interiorul USL, sperând să coaguleze electoratul lui Traian Băsescu dar și pe cel de centru-dreapta. Șansele sale de reușită sunt însă mai degrabă reduse ca urmare a asocierii de câțiva ani cu PSD și cu Dan Voiculescu, dar și drept rezultat direct al participării active la tentativa de lovitură de stat din vara lui 2012.

De altfel, efectele acțiunilor politice și de comunicare ale ultimilor ani se văd în cazul lui Crin Antonescu – acesta a ajuns la un scor de încredere mai mic decât al tuturor posibililor adversari ai săi din PSD și la un nivel mai redus decât al „dușmanului asumat”, Traian Băsescu.

Cei cinci ani de zile de când Crin Antonescu este candidat la prezidențiale, marcati de un discurs tot mai uzat, și de niciun proiect dus până la capăt (nici măcar revizuirea Constituției) arată incapacitatea politicianului de a genera un proiect real pentru România. Iar eu sunt convinsă că prezidențialele din 2014 nu pot fi câștigate fără un proiect de țară convingător. Discursul negativ de tip „Jos Băsescu!” nu mai poate funcționa într-o țară ai cărei locuitori sunt atât de dezamăgiți de conducătorii lor.

3. Nici Opoziția nu a avut un 2013 plin de împliniri. După Convenția Națională a PDL din martie, nu s-a întâmplat mare lucru. Ambițiile liderilor partidelor de centru-dreapta au atomizat opoziția și au făcut-o necredibila deopotrivă în ochii mass media, dar și ai electoratului.

Ne-am trezit în postura de a avea vreo trei-patru candidați la prezidențiale, fără a avea însă un vehicul electoral semnificativ în spate și fără ca vreunul dintre posibilii prezidențiabili să beneficieze de sprijinul explicit al lui Traian Băsescu. E o realitate obiectivă care nu poate fi cosmetizată și care, dacă se păstrează, anulează șansele de reușită la prezidențialele din 2014.

Cu mențiunea că nici acum nu ar fi târziu pentru un proiect unionist, care să ofere o șansă reală de reușită anul viitor, pentruca nu există pe zona de centru-dreapta un candidat capabil să câștige de unul singur prezidențialele, victoria putând veni doar printr-un efort conjugat.

4. Marele câștigător politic al anului 2014 este Traian Băsescu, care s-a reinventat. Președintele a reușit să reprezinte adevărata Opoziție, să împiedice mai multe proiecte percepute de români ca nocive și să recupereze acea conexiune profundă cu poporul.

După peste 20 de ani de politică și aproape 10 ani de Președinție a țării, Traian Băsescu reușește să redevină acum actorul politic providențial pentru electoratul de centru-dreapta. Tot în el stă speranța tuturor celor care vor să evite întoarcerea la „liniștea” lui Ion Iliescu și „partidul-stat” al lui Adrian Năstase.

5. Toate cele patru puncte de mai sus impun o concluzie clară: România are nevoie de un nou proiect politic semnificativ care să ducă mai departe lupta cu sistemul, apărând ceea ce s-a câștigat în ultimii zece ani și continuând să urmărească obiectivul de a genera progresul pe care toată lumea îl așteaptă. Adică o țară occidentală în ceea ce înseamnă funcționarea instituțiilor, nivelul de trai și independenţa justiției.  Acest deziderat se poate realiza în 2014 dacă oamenii responsabili și bine intenționați din politică dar și din celelalte domenii, vor forma masa critică necesară pentru a provoca marea schimbare de care România are nevoie.

Sunt încrezătoare că un astfel de proiect va fi generat în 2014 și simt că există deja starea de spirit propice susținerii populare de care el are nevoie ca să reușească.

Români, vi se pregăteşte ceva: Partidul-stat se întoarce şi vrea să confişte România!

Decizia din Parlament a USL de a modifica prevederile Codului penal şi de a-i proteja astfel pe parlamentari şi miniştri de eventuale anchete ale DNA şi ANI nu înseamnă altceva decât că se vrea instalarea „liniştii peste ţară”. O linişte bolnăvicioasă, profund nocivă, menită să ascundă furturile şi marile tunuri ale guvernării PSD – PNL – PC. Ne întoarcem la vremea lui Ion Iliescu Adrian Năstase şi a partidului-stat în care toată lumea fura pe rupte, fără teama că ar fi putut vreodată să fie traşi la răspundere pentru faptele lor împotriva românilor.

Ce s-a întâmplat în Parlament arată dispreţul profund pe care Victor Ponta şi Crin Antonescu îl au faţă de statul de drept. Nu au învăţat absolut nimic din scandalul suspendării de vara trecută. Mi-e clar că vor face tot posibilul să-şi apere oastea de strânsură de Justiţie, chiar dacă asta înseamnă aruncarea României în afara Europei şi a lumii civilizate. Să nu se mire nimeni că raportul MCV de la începutul anului 2014 va fi dezastruos pentru România. Să nu-l mai aud niciodată pe Ponta spunând că nu intrăm în Schengen din motive politice de vreme ce chiar el furnizează aceste motive prin încurajarea unor astfel de practici parlamentare.

Mai rău chiar decât modificarea Codului penal este faptul că s-a instaurat o practică inimaginabilă: diluarea responsabilităţii politice. Avem de-a face cu o dictatură extrem de originală, în care deciziile se iau într-un for colectiv, ai cărui componenţi nu pot fi traşi la răspundere individual. Practic, Ponta şi Antonescu, îşi ascund tirania în spatele unei majorităţi parlamentare amorfe, construită cu yes-man-i de profesie, care ascultă orbeşte tot ce li se cere şi votează după cum ridică degetul Zgonea sau Hrebenciuc. Parlamentarii nu sunt oameni liberi, ci executanţi ai partidului-stat.

Prin modificarea Codului penal, ne-am întors la anarho-capitalismul de cumetrie pe care l-au visat Năstase şi Iliescu. Dacă aceste modificări vor intra în vigoare, parlamentarii şi miniştrii vor fi mai presus de lege, vor putea fura în linişte şi chiar la vedere, pentru că nu li se va putea întâmpla nimic. Parlamentarii şi miniştrii vor deveni supraoameni, lor nu li se va mai aplica legea aşa cum se întâmplă cu românii simpli. DNA şi ANI îşi vor pierde în bună măsură raţiunea de a exista.

Pentru moment, m-am gândit că vizita în România a Premierului chinez Li Keqiang i-a inspirat pe Ponta şi Antonescu. Mi-am dat însă rapid seama că partidul-stat USL este mult mai rău decât Partidul Comunist Chinez: acolo, corupţii, sunt traşi la răspundere, condamnaţi la ani grei de temniţă, ba chiar şi executaţi pe stadioane. În ţara partidului-stat proclamată de Ponta, corupţii vor fi promovaţi pe motiv că „sunt descurcăreţi şi şmecheri”. Asta-i România USL-ului.

Poate părea contradictoriu, dar nu este: avem o dictatură a unei majorităţi parlamentare, avem o lovitură de stat mascată prin Parlament, avem o încălcare a tuturor normelor şi valorilor asumate după 1989. Aşa cum spunea Preşedintele Băsescu, se continuă (de o manieră mult mai ascunsă) lovitura de stat din vara trecută: de bună seamă Voiculescu n-a renunţat la gândul de a pune mâna pe Justiţie.

Mă întreb dacă votanţii USL au înţeles ceva din tot acest scandal, dacă li s-a clintit măcar puţin convingerea că aceşti oameni merită votul lor. Oare cei care l-au văzut pe deputatul-infractor Vasilescu pe aeroport încercând să fugă din ţară au înţeles că acest om, pe care ei l-au votat, le-a furat banii? Oare au înţeles că el le răpeşte şansa la un viitor mai bun copiilor lor? Oare fac conexiunea că acest om a votat modificarea Codului penal şi că, dacă trecea Legea amnistiei şi a graţierii, urma să fie scăpat? Sper sincer că da, dar, când văd USL-ul la aproape 60%, mă îndoiesc.

Legea amnistiei şi graţierii va reveni marţea viitoare în plen, iar USL-iştii vor încerca să o treacă, pentru că Varanului îi e tare frică de ceea ce urmează să se întâmple în dosarul în care a fost deja condamnat la cinci ani cu executare. Atenţie mare, români, vi se pregăteşte ceva: partidul-stat se întoarce şi cei care vă fură şi vă condamnă la sărăcie sunt cei care îl conduc.

Ponta pregăteşte campaniile electorale din 2014 prin neaplicarea Legii publicităţii stradale

În vară, eram foarte bucuroasă că un proiect legislativ extrem de important – Legea publicităţii stradale – a fost adoptat de Parlament chiar dacă el îmi aparţinea mie, un simplu deputat aflat în Opoziţie. Spuneam atunci că trebuie să ne luăm adio de la haosul instalat în marile oraşe cu panourile publicitate instalate ilegal care pun în pericol siguranţa cetăţeanului, dar afectează într-o mare măsură şi peisajul urban.

Ei bine, la 6 luni distanţă de la intrarea în vigoare a Legii publicităţii stradale, lucrurile nu s-au îmbunătăţit deloc. Am avut ocazia să mă conving de asta în ultimele zile. Pot trage, deci, o singură concluzie: deşi avem o lege în vigoare, ea nu se aplică! Vina aparţine deopotrivă administraţiei locale, dar şi administraţiei centrale care nu forţează consiliile locale să pună în aplicare legislaţia în vigoare. Practic, vedem în continuare panouri şi banner-e peste tot prin oraş, viaţa cetăţenilor este în continuare pusă în pericol şi pestriţul reprezentat de toate aceste mijloace publicitare amplasate ilegal parcă s-a intensificat.

Există două motive cred pentru care Legea publicităţii stradale nu este aplicată. Pe de o parte, ea afectează interese de sute de milioane de euro. Deşi aplicarea sa ar putea aduce la bugetele locale bani foarte frumoşi (ca să nu mai apeleze primarii la Bugetul de stat), primarii şi consiliile locale prefer să cadă la pace cu cei care activează pe această piaţă.

Mai periculos este însă faptul că Executivul USL tolerează această situaţie, ba chiar o încurajează. Motivul? Campania electorală din 2014, când Ponta şi Antonescu vor avea nevoie de toate panourile publicitare din ţară pentru a-şi prezenta măreţele realizări din timpul guvernării. Practic, Guvernul refuză să aplice legea pentru că mai-marii politici au această pârghie pe care vor să o folosească pentru a-şi face publicitate electorală în 2014. Siguranţa cetăţeanului, estetica oraşelor sau considerentele de urbanism nu contează absolut deloc. Totul este ca feţele lui Ponta şi Antonescu să fie pe toate gardurile.

Dacă este adevărat că se doreşte amânarea prin OUG a termenului limită pentru aplicarea Legii publicităţii stradale, aşa cum se tot aude prin presă, atunci USL-iştii dovedesc încă o dată că 2014 este un an pierdut: că nu contează guvernarea, nu contează ce se întâmplă cu oamenii şi cu România, tot ce contează este bătălia electorală.

Sper, totuşi, ca Premierul să aibă înţelepciunea necesară să evite acest abuz de putere gratuit, mai ales că el nu generează niciun fel de pierdere pentru Bugetul de stat – ba mai mult, reduce povara de finanţare pentru administraţiile locale. Atâta minte şi luciditate i-o fi rămas şi lui Victor Ponta. Nu i-or fi necesare toate banner-ele, panourile publicitate şi afişele de pe garduri anul viitor pentru a explica necesitatea măririi accizei sau planurile sale măreţe de creare a 1 milion de locuri de muncă fictive şi atragerea a 10 miliarde de euro investiţii străine în fiecare lună.

În final, nu pot decât să-mi exprim speranţa că societatea civilă va fi mai activă pe acest subiect decât a fost la modificările Legii urbanismului şi că împreună vom reuşi să împiedicăm un nou abuz al Puterii politice.